Fluier de timp
E-atâta întuneric în firul de lumină,
Că moare-n Lună gândul și ceru-i în surdină.
Povestea nu începe în straturi largi de roze,
Ci stă ascunsă-n ramuri și-n umede viroze.
Ce fluier trage-n pieptu-i un cântec de ocară,
Când noaptea e o geană ce-n ochi morminte cară?!
În cețuri de insulte, o raclă se sfințește
Și-o umbră-n felinare hotarul își lărgește.
Adorm pe cărăruie, pe pat de piatră spartă
De carele greoaie, ce-n roți vecia poartă.
Și nu mă înfioară nici glas de filomelă
Ce-mi cheamă-n luminișuri tăcerea dintr-o stelă.
Din sufletul de iască, rămâne doar o toacă
Al cărei sunet aspru se zbate în băltoacă.
Iar din lumini ascunse în poezii de gheață,
Răspunde peste vremuri un croncănit de viață.
E iar bujoru-n floare, frunzișuri se deznoadă,
Pâraiele se umflă și timpul e o nadă.
Eu mușc cu disperare din ultima secundă,
Când somnul veșniciei în suflet mă inundă.
Ce fluier trage-n pieptu-i un cântec de ocară?!
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 