
ȘI ÎNCĂ…
Și încă mai dori, și încă mai doare,
Și încă-mi mai tremură plânsul sub geană,
Și încă mai vreau, și încă-mi doresc
Cu flori de măr pe suflet să-mi cearnă.
Și încă visez cu ochii deschiși,
Și încă mai cred în clipa fugară,
Și încă-mi doresc, și încă aștept
Pe cer de suflet o stea să răsară.
Și încă adorm cu norii pe frunte,
Și încă tresar când umbra ți-o zăresc,
Și încă aștern pe foi nesfârșite
Gânduri culese din raiul ceresc.
Și încă mai dori, și încă mai doare,
Și încă-ți privesc chipu-ntr-o stea
Și încă mai cred că verdele verde
O să încolțească-n inima mea.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

