Ioan Pop

…spiritul rămas în ceasul părăsit…

Spiritul stricat din casa ceasului încă mai bate, șchiopătat, dar nu arată orele, nici nu îndeamnă… uneori, scoate ecouri statice și le aruncă înapoi, le izgonește… marele vicar al vremii trimitea voci, în răstimpuri, și detunete cumplite peste ceas și peste toate mecanismele menite să-i redea clipei mișcarea și hotarele râvnite… spiritul avea o fată fără trup, dintr-o iubire absolut nevinovată… însă l-a mustrat vicarul și i-a dat toată tristețea și canoanele iubirii… a răbdat spiritul, iată, s-a supus, fără cârtire, până a crescut fetița și-a umplut casa cu toate sentimentele știute că se leagă de iubire… spectrul ei trecea prin toate formele desăvârșite, imitând cele văzute și purtând straiele maicii prin visări pe care spiritul le plămădise din materii ireale și culori necunoscute…nu-i înțelegeai rostirea, dar trăiai, treceai, prin toate sentimentele, în casa ceasului, fără cuvinte… a trecut, însă, vicarul, la vreo trei sau patru veacuri de atunci, la cele sfinte… spiritul rămas în ceasul părăsit de toate clipele și de ecouri, a ieșit, întâia dată, prin cetățile perene, fericit să-i poată cere cerului întruchipare și veșminte pentru fată… n-a găsit, însă, cuvinte magice, nici ascultare și-a trăit în casa ceasului, pe mai departe, izgonind, iată, ecouri și strivind clipe pe geamul ceasului, până la moarte… fără timp, însă, nici moartea n-a venit, ere și ere de nisip și de cenușă… nu-i știu nici acum rostirea, dar mai trec prin casa ceasului, câteodată, și-i ascult spiritul rece, din bătăile sangvine, cum o mângâie pe fată…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț