Mircea Grumaz

m-am pregătit de 14 februarie

te-aș iubi cum știu mai bine, te-aș iubi de nota zece,
aș da chefuri între chefuri și în pauze-aș petrece,
te-aș iubi în multe feluri, ți-aș mai dezmorți mirarea,
zilele și toată noaptea, somnul, chiar și deșteptarea.

ți-aș iubi și necuratul, unghiul drept, ipotenuza,
poate-un vers ce n-a dat bine ridiculizându-mi muza,
o cântare sau o notă dintr-un portativ de fițe,
iar de nu vrei orhidee, măcar niște garofițe.

te-aș iubi și printre rânduri, peste doar și peste poate,
un sărut mi-ar face bine, ba mi-ar face tot și toate,
aș da tonul la proverbe, poate la cimilitură
ghicitori as recunoaște, ți-aș da totul „mură-n gură”.

te-aș iubi la unșpe metri, într-o toamnă sau de vineri,
te-aș iubi la bătrânețe, poate ne-am simți mai tineri,
te-aș iubi de dimineață, fără griji, fără emoții,
poate te-aș iubi atipic și-aș vrea să te fure hoții.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu