
BOLNAV DE POEZIE
De atâta poezie,
M-am scrântit la scăfârlie,
Văd absurd, şi văd enorm,
Văd metafore, când dorm.
Văd că-i rai în strai şi-n grai,
Şi aramă în maramă
Văd un ram în sfântul hram
Şi o ţară în brăţară,
Râu, în grâu şi râu în brâu,
Şi un frâu în vechi desfrâu,
Văd un urs în fin discurs
Şi o iadă în pleiadă,
Multă ură în cultură,
Multă ceaţă, în dulceaţă,
Minte, în încălţăminte,
Oră-n horă şi în noră,
Oi în ploi şi în trifoi,
Jar de veghe în stejar,
Jar, asemeni, în pojar,
Văd un şal, în mareşal,
Cârd de boi, în tărăboi,
Un caval, în caşcaval,
Văd un zeu în cimpanzeu,
Aflu veste, din poveste,
Dar, de mâine, hop-şa-şa,
Voi încăleca pe-o şa
Şi mă duc, sfidând rigoarea,
Să-mi descânte baba Floarea.
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

