Vremea Cerului
Șoptește-mi lin, iubire, șoptește-mi cât mai lin!
Când stele-mi cad în poală, pe rând, am pieptul plin
De ale tale zoruri, de dorurile-ți mii…
Mă mângâie, ma ceartă, orice, doar să mai vii!
Am porțile deschise, zăvoarele-au țâșnit,
De-a dragostei vâltoare, și timpul s-a oprit
Să-și lumineze fața în oglindirea sa,
De-atâta primavară, prin flori, râzând, ar sta.
Stai, timpule, cu floarea cea mândră de cais,
Arunca-te în valuri de-un roz cât mai aprins!
Eu să te prind în plete acum, pe înserat,
Iubitul să mă prindă cu-un zâmbet sărutat.
Stai, floare, fii mireasa acestui timp hoinar,
Să-l legi cu frumusețe, să fugă cât mai rar
Și să frământe clipe mai lungi de infinit,
Să nu mai plângă ochiul că nu s-a limpezit!
Să nu mai cânte raiul în van pentru desculți,
Să îl asculte apa și focul, cât mai mulți
Cu inimi să-mpletească o scară prin eter…
Oricum, de la o vreme pământul urcă-n cer!
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 