Lucian Blaga – comemorare – Gabriel Cristea

Azi îl comemoram pe – LUCIAN BLAGA –
poet și prozator, dramaturg și filozof român, care a marcat prin personalitatea sa – mai mult de cinci decenii – spiritualitatea românească.

Giordano Bruno
de Lucian Blaga

E același, nu-s aceleași.
E același unic soare
răsărit din munte, gând.
Să se întrupeze-n vale
alte umbre sunt la rând.

E același, nu-s aceleași.
E același unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pânza-n iarbă
fețe – alte sunt la rând.

E același, nu-s aceiași.
E același unic soare
tâlc suav învederând.
Ca să coloreze ceasul
fluturi – alții sunt la rând.

E același, nu-s aceleași.
E același unic soare
ce-nfierbântă rouă, vânt.
Să îndure moartea-n vară
alte spice sunt la rând.

E același, nu-s aceleași.
E același unic soare,
inima prin lumi bătând.
Să îngâne-n vreme rugul
alte-amurguri sunt la rând.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu