
1)Azi moartea e o poartă închisă…
nu se mai moare ca-n alte dăţi când
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere şi
tristeţile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu
nu nu se mai moare ca-n alte dăţi
şi nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nişă
criza ne-a afectat şi sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare şi
nimeni nu ne mai promite când şi cum…
de aceea daţi-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur şi
din când în când să iubesc
uite cât de greu e să mori
2)Există doar oameni și un singur Dumnezeu
Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca niște trepte
pe care călcăm
și ne înălțăm
unul
pe celălalt
înfricoșător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
și altora
în pământ
nimeni nu-și cunoaște identitatea
chiar și Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
și-a construit adăpost
își caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre
există doar oameni și un Dumnezeu
care din propria lor suferință
și-au modelat chipul pe lut
Redactor: Mira Minu
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț

