Gânduri, gânduri… ~Petre (Poștașu) Vătuiu~ Pe scara mea din scânduri,Cu trepte ponositeIar urc în vârf la gânduriCăci iar sunt răvășite.Am și uitat ce lungăȘi ce întortocheatăȘi-ngustă, că pe dungăO urc abia, pe toată.Ce-o fi acolo, cineO fi călcat pe eleȘi m-a trezit pe mineDin liniștile mele?Le aşezasem bine,Punând pe fiecareUn semn, spre a-l reținePentru-ntrebuințare.Și-apoi, lăsasemContinuă lectura „Poezia zilei 13 Octombrie ~Petre Vătuiu~”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Adrian George Itoafă
Cerul se vede închis Printre cătușe cerul se vede închisîn paginile mele,șuvoi de ape inundândtot ce-i cuvânt.Crescut din tot adânc,pier pe clipe pasagere,în viața mea,ocnaș stă cerul colindândîn fiecare zi câte-o celulă,și curg prin degete cerneluri,par apărându-și norii,cerând clemență.Mai scriu un timp,pân’ la sfârșitși-apoi să plece-n risipite zări,să plece. Autor: Adrian George Itoafă Redactor șef:Continuă lectura „Adrian George Itoafă”
Poezia zilei 10 Octombrie ~Marilena Răghinaru~
Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă ~Marilena Răghinaru~ Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă, să mai vii pe strada meaCu surâsuri în valiza învelită-n catifea,Nici să alergăm bezmetici printre frunze ruginii,Nepăsându-ne de ploaie sau de norii plumburii. Nu-i târziu, chiar dacă-i toamnă la mine să poposești,C-un pahar de must în față, să ne-ntindem la povești,Apoi, îmbătați de-aromaContinuă lectura „Poezia zilei 10 Octombrie ~Marilena Răghinaru~”
Mihaela Avram
ULTIMA FRUNZĂ Soare răstignit.Norii își îneacă vămile-n pustiu.Lacrimă după lacrimăne doare plânsul frunzei rătăcită de ram.Grăbite păsări își caută drumul…Drumurile ploii duc spre nicăieri.În noi încă zace mirosul de pământ amestecat cu humă.Înfrigurarea ne cuprindeprecum blestemul toamneiîncătusate-n păcat.Ca o spovedanie în fața zorilor,simțim legănarea ultimei frunzeîn drumul ei spre pieire.Doar copacii se-nalță spre Cer a-mpăcare!Continuă lectura „Mihaela Avram”
Dalia Alina Moldovan
PLOAIE, PLOAIE UDĂ- NE! Ploaie, ploaie udă- ne,Spală-ne păcatele!Suntem păcătoși și cruzi,Pân’ la piele să ne uzi!Spală invidia și uraCe-au adus în noi ruptura!Ploaie, ploaie udă-ne!Suntem plini de cugete.Gânduri negre, răsfirate,Pe la porți de mult uitate.Cheamă vântul să ne batăSi apoi să ne răzbată,Scoate răul tot din noi!De iubire… suntem goi… ✍Dalia Alina Moldovan12.10.2021 RedactorContinuă lectura „Dalia Alina Moldovan”
Pică Boștină
Poet iubit! Eminescu a fost doar unul,Unic a fost, unic ne este,Este iubit de tot românulAsemeni lui nu se găseşte! Ai fost un idol, un idol eştiPentru cei ce mai simt iubire,Iubirea-n simțuri o trezeşti,O dragoste în nemurire! Şi mulți vor scrie, şi vor scrie,Şi ne-nțeleşi vor fi de mulți,Doar Tu ce-ai scris în poezieÎnContinuă lectura „Pică Boștină”
Teodor Dume
Eu, Dumnezeu şi lacrima din colțul ochiului Ştiu că o să plec în locul în careDumnezeu îşi preparăcafeaua de unul singurpentru o felie de pâine o să- l rogsă mă lase seară de searăsă- l spăl pe picioare înainte de culcareşi dacă va fi să cinăm şi sădormim împreunădimineațămă voi preface că am visatşi îiContinuă lectura „Teodor Dume”
Poezia zilei 7 Octombrie ~Marin Rada~
TOAMNELE MELE ~Marin Rada~ Mi-ai mai povestit, cândva,despre toamne,când pleoapeleți se acopereaucu fiori,plecaserăde la lansarea de carte,câteva doamnecu brațele plinede flori, A trebuitsă mă opresc,doar o clipă,să cumpăr, în gând,o floare din vis,ochii tăi mă priveaucu nesațiu,o fereastră, în inima ta,s-a deschis, Atuncim-ai prins de brațcu sfială,ai dat vina pe pantofiice strâng,ne-am plimbat pe străziprinContinuă lectura „Poezia zilei 7 Octombrie ~Marin Rada~”
Monica Teacă Molhem
Suflet de copil Fetița veselă ce se juca mereu cu un ursuleț de pluș,se tăvalea prin iarbăpusă pe șotii, din zori pân’ la apus, *Trecea prin copilarie sub ochii meiÎn suflet o păstrez, și apare cand numar până la trei…Simțindu-i sufletul firav și acum…ea mereu se impiedica pe drum…. *Privea în luciul apei cum noriiContinuă lectura „Monica Teacă Molhem”
Premiul special 25 Octombrie ~Petronela Mocanu~
Doar cei ce se numesc nebuni Nu luați de drept ce spun poețiiEi doar cârpesc speranță viețiiRebeli prin timp, huliți de Lumi,Doar cei ce se numesc Nebuni Nebuni că leagă strâns de crengiPe-al iernii viscol, frunze verzi,Că zidesc pod între hotareȘi fac să curgă din Nori, Soare Aleargă-n toiul nopții, furtunosStrângând în file, clipe deContinuă lectura „Premiul special 25 Octombrie ~Petronela Mocanu~”
