Nebunul ~Pande Ionut~ Tiara-și atârnă splendoareaPe capul purtat de nebunȘi fiara se-nalță cât zareaPrin roșu de sânge străbun. Când regii se-adună-n libaţiiȘi popii se-ntrec in minuni,Sub mitră se-ascund necuraţii,Iar lumea se-avântă-n genuni. Nici sfinții cu-a lor curățieNu pot adevărul a ști,Stau îngeri în cer profeție:Pământu-i vândut lui „a fi”! Nebunul trezește luminaÎn fantă, revers înContinuă lectura „Premiul special 26Mai!”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
Premiul special 23Mai!
Să evadăm ~Marilena Răghinaru~ Nu mă închide-n templele tăcerii!Îmi este frig, de teamă sunt cuprinsă,În chingi mă strânge lacătul durerii,Voi fi, de cruda iarnă, aprig ninsă. N-aș vrea să fiu crăiasa ta de gheațăPe calea șerpuind spre Absolut…Nu-mi dărui un suflet sau o viață,Croiește-mi pelerină din sărut! Mă scapă azi în veci de penitențaAcestei liniști,Continuă lectura „Premiul special 23Mai!”
Concurs duminical 9Mai!
Locul doiFlorar ~Cristina Ghindar Greuruș~ O altă lună minunatăA poposit în calendar,Mai altfel decât altădatăNe-a-ntâmpinat cu flori, Florar. Cu mângâierile-i DIVINEÎmprăştie-n grădini FIORI,Mireasma-ncearcă să alineLumina ce TRESARE-n zori. Ne CÂNTĂ primăvara TAINICCu GÂNDURI pline de culoriŞi pe-nserat, TĂCERE, grabnic,Se-aşterne-agale peste flori. Plin de MÂHNIRE-April porneşte,Întoarce-o filă-n calendarŞi cu GLAS stins ne aminteşteCă va veni laContinuă lectura „Concurs duminical 9Mai!”
Luminița Andronache
Printre rânduri Încetinește, Doamne, ploaia,Îmi cerne praf de stele-n gânduri.Azi, n-am să mai întorc grăbită foaia,Azi, voi citi doar printre rânduri. Cuvinte calde-n fraze recivoi împleti cu sârg și bucurie.Eu, Doamne, nu-mi doresc în veciO foaie goală… viața să îmi fie. Vreau sensuri noi să deslușescși noi izvoare de lumină.Le-am căutat, dar cum să leContinuă lectura „Luminița Andronache”
Munteanu Gina Nicoleta
Și voi, și eu…Autor Gina Munteanu4.06.2021 Drepturi de autor rezervate Voi ce vă ascundeți capul în nisipCând cerut vă este ajutorul uneori,Nu simțiți nicicând în suflete fiori,Nici o lacrimă nu v-a căzut pe chip? Voi grăbiți ce treceți mai departeCând vedeți o mână-ntinsă, tremurândă,Știți ce-nseamnă inima flămândăJudecată de o lume ce-o desparte? Voi ce îiContinuă lectura „Munteanu Gina Nicoleta”
Haiku Mihaela Avram
Noapte de April-gândul căutând prin floriparfumul vieții. *Raza de soare-lumina din clepsidrărăsturnând timpul. *Mov de liliac-zburând spre cerul senin,eșarfa mamei. *Ploaie de vară-jocul de-a v-ați ascunseleacu zâmbetul. *Nuferi pe apă-legănarea bărcilorîn miez de noapte. *Roua florilor-revărsată peste cer,oglinda serii. *Raze de soare-îmbrățisări furatepe malul mării. *Tăcerea nopții-cuvintele nescrisepe chipul nostru. *Stele strălucinddincolo de cuvinte-eternitate. RedactorContinuă lectura „Haiku Mihaela Avram”
Premiul special 10Mai!
Florar ~Rotariu Dorel~ Din flori, din pomi, prin ochi-avizi adun,Verdele crud și roz și albul pur,Adânc le-ascund în suflet căci vreau să le sădesc,Mi-e sufletul mai tânăr… când văd culori cum cresc!…Parfum din pomi și flori mă-nalță peste-ogor,Din maci culeg tot roșul, în suflet îl strecor,Să răsădesc iubire, pe lume s-o presar,Să fie armonie pânăContinuă lectura „Premiul special 10Mai!”
Florin Dediu Suceceanu
Fecioară și Femeie ~Florin Dediu Suceveanu~ Cum un copil spre-un lujer să-l smulgă se înclină,Simțind apoi că parcă îi prisosește restul,Spre floare urcă mîna în pipăire linăȘi-n actul crimei pare o mîngîiere gestul….Nehotărîrea-n gînduri ca o pisică toarce,Să smulgă?…cît să rupă?…mai mică pare vinaDe-ar evita s-arunce în tină restul, doar ceS-ar hotărî, dar parcă arContinuă lectura „Florin Dediu Suceceanu”
Concurs, poezia zilei 15Mai!
Mai iubești? ~Cristina Tunsoiu~ Mai privești pe geam când plouă?Palma dreapt-o mai întinziSă prinzi stropii mici de rouă?Mai iubești? Vise mai vinzi? Mai asculți povestea spusăDe Hiade după-un nor?Mai păstrezi taina ascunsă?Mai simți patimă și dor? Eu mai simt toate acestea…Iar când plouă mă prefacÎn șuvoi, dorindu-mi vesteaCă te-ntorci, aștept și tac! Mai iubești?Autor CristinaTunsoiuContinuă lectura „Concurs, poezia zilei 15Mai!”
Mihaela Avram
Dorință ~Mihaela Avram ~ Prinde-mă, Lunănoaptea, de mânăși aruncă-mă-n viseîncă nescrise.S-alunec cu tinespre ziua ce vine. Vârtej printre stele,dorințele mele,zadarnic se-nchinăla fir de lumină.Doruri mă plouăcu boabe de rouă.Iar plânsul de-amarsă aibă hotarcând seara se lasătârzie, în casă. Străluce-o speranțădar e la distanță.Prinde-mă, Lunănoaptea, de mână!… Redactor șef Camelia Boț
