În zâmbetul trist din viața pierdută, Prin clipe povară de-atâtea ninsori, Tăcerile-mi ard cu lacrimi de ciută, Și-o unică rugă spre Cerul cu nori
Port masca durerii cu râs de paiață, Când caut speranța și-un strop de senin, Dar văd peste tot numai chipuri de gheață, Vânzându-mi dispreț cu-n surâs heruvin.
Un țipăt de jale și-un ieri infernal, Se zbate haotic deși mă abțin, Iar lutul din mine se rupe letal Când inima frântă în palme o țin.
Trăiesc un coșmar de-i ziuă ori noapte, Degeaba un înger mă cheamă ades: Orgolii, frustrări, și ura din șoapte, Mă duc înspre-o poartă de sumbru proces.
Dar îngerul meu îmi iese în cale, Și-nlătură spaima spunându-mi duios:
Alungă amarul pe-a plângerii vale Și ține cu tine doar omul frumos
Mă uit înspre El și nu-mi vine-a crede, Nu-i nimeni cu mine, doar cugetul meu, Îmi pare un vis dar durerea se pierde, Și-o voce îmi spune: -Era Domnul tău !…
Voi cei care ani de-a rândul ați slujit nemernicia, Ați uitat că mama voastră cea dintâi e Romania? Ați tot rupt câte o bucată și-ați vândut-o fără milă, Ignorând că-i apărată de un scut și o acvilă.
Chiar și astăzi îmbrăcați haina hâdă a trădării, Rătăciți prin noaptea minții, fără harul lumânării, Luarăți puterea-n mână și-o făcurăți bici de foc Și vânați fără încetare adevăru-n orice loc.
Prea vă credeți voi stapânii peste tot și peste toate, Când de fapt sunt păpușarii ce vă mână de la spate., Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară Când băgarăți libertatea sub o piatră funerară.
Nimic nu vă este sacru, nici pământul și nici cerul, Îmbrăcând haina minciunii, aruncarăți caracterul, Se cutremură toți sfinții de atâtea lanțuri grele, Se cutremură străbunii că-și văd țara între zăbrele.
Se cutremură pădurea și izvorul, munții înalți Când vă văd săpând întruna o prăpastie între frați, Voi pregătiți ghilotina…nu vă îneacă remușcarea? Sunteți poate prea orbiți… prea luminoasă-i cărarea.
Astăzi strig din toți rărunchii către bunul Dumnezeu: Tine țara mea în brațe, izbăvește-o de ce-i rău! Astăzi strig din toți rărunchii către vii și către morți: Faceți lanțuri de iubire, puneți punți și rupeți porți!
Pentru tine -am venit , pentru tine exist, chiar de cade acut peste mine năpasta, între lume şi mit abia pot să rezist că mi-e greu fără tine-n cetatea aceasta
Sunt străin de probleme, sunt străin de tumult, simt în vene cum curge în mine amurgul, eşti statuie de jad eşti statuie de cult şi te-aşteaptă toţi zeii şi demiurgul
Şi tu crezi c-am murit străbătut de copaci, prin păduri neumblate-ţi găseşti alinarea şi te-aud cel mai mult doar atunci când tu taci şi prin ierni frunzelor le mai cânţi destrămarea
Şi nu pot să te iert şi nu pot a iubi, nişte păsări trecură pe cer nepereche, în mine e noapte dar afară e zi şi-o iubire muri într-o eră străveche
Eu sunt liberul om alergând pe un cal şi te-aud şi te văd când mă prinde năpasta şi mai mor printre munţi prin păduri de opal când mi-e greu fără tine-n cetatea aceasta
Luni, dis-de-dimineață, s-au întâlnit în fața secției de poliție. Veneau ele din direcții diferite, dar gândeau la fel. - Sărut mâna, doamnă Petruța! Nu erați în concediu? - Nepotul meu așa crede, dar eu m-am perpelit toată noaptea. Nu m-au lăsat gândurile în pace. Am vrut să te prind înainte de a te prezenta la Tănase. Hai să ne plimbăm puțin amândouă să-ți spun la ce m-am gândit eu. Se zice că tăcerea lămurește multe, dar cred că nu se potrivește în toate cazurile. Și nu vreau să mai tac mult timp. Dimineața se anunța calmă, cerul era limpede după cele două zile de ploi torențiale. Nici un nor nu îndrăznea să întineze cerul. Soarele abia răsărise, dar era încă răcoare. - Am o rugăminte la tine. Înainte de a te întâlni cu Tănase, vreau să mergi undeva. Să te vezi mai întâi cu Traian. - Cu cea mai mare plăcere. Sunt în stare să fac orice pentru dumneavoastră. Știu că nu mă trimiteți undeva unde e ceva rău. Mergeau de ceva vreme una lângă cealaltă fără să mai scoată o vorbă. - Sunteți bine? Adică, vă simțiți bine? Mi se pare că sunteți cam palidă. - Totul e în ordine. Ca să n-o mai lungesc, uite despre ce e vorba. Traian trece astăzi printr-o situație foarte neplăcută. Are ultima întrevedere pentru divorț. Sperăm să se termine odată. O scorpie de femeie. I-a mâncat zilele. Mă gândesc că i-ar face bine să vadă o față cunoscută. - Mă faceți să râd! Eu, față cunoscută? Abia dacă și-o mai aminti de mine. O smiorcăită! Dar nu mi-e greu. Unde și la ce oră trebuie să fiu? - Tu ești o fată isteață, o să mă înțelegi mai încolo că pentru cei dragi fac orice. La ora nouă să fii la Tribunalul sectorului 3. Te trimit acum cu o cursă Uber să nu te coste nimic. Ajunsă acolo, te descurci tu. Eu o să te duc după aia la Tănase. Acum, vorba lungă, sărăcia omului. Chem un Uber. A ajuns înainte de nouă. S-a interesat de sală și a intrat fără probleme. Înăuntru, rumoarea specifică așteptării. La intrarea completului de judecată, toată mulțimea s-a ridicat în picioare. Nu l-a zărit pe Traian. După ce s-au prezentat toate dovezile, judecătoarea a deschis dezbaterile finale. Le-a invitat pe rând pe cele două părți în proces să spună de ce consideră să li se dea lor dreptate. Abia când a pronunțat numele Traian Vidrașcu, fata l-a recunoscut pe comisar, era proaspăt ras și fără mustața aia stufoasă. Părea altă persoană, dar cu alura și cu vocea lui inconfundabile. - Nu mai pot adăuga nimic în afară de cele susținute în înscrisuri și de mărturiile celor doi martori, doamnă judecător! Când s-a ridicat pârâta, fetei i s-au înmuiat picioarele. Era cu spatele la ea, dar vocea era de neuitat. Amintirile proaspete i se învălmășeau în cap, nu putea accepta realitatea. Ochii i s-au oprit pe avocatul ce o însoțea, da, era tipul de vineri. Înainte de a spune pârâta Elvira Vidrașcu vreun cuvânt, fata a țipat cât o țineau plămânii: - Ei sunt escrocii care m-au nenorocit vinerea asta! S-au prezentat la magazinul unde lucrez eu, ca doi îndrăgostiți. Le-am vândut cea mai scumpă brățară pe care o aveam și mi-au returnat bonul de la casă cu o ștampilă falsă și cu o bancnotă de 500 de lei înăuntru. Am observat târziu asta... Toți ochii erau ațintiți asupra ei. Așa slăbuță și prost îmbrăcată era întruchiparea deznădejdii. Începură vociferările în jur, împotriva escrocilor, bineînțeles. Judecătoarea a cerut liniște. Cu o voce plină de înțelegere, i se adresă calm fetei: - Sunteți martoră în prezentul proces? Care este legătura cu cazul de față? - Nu sunt, dacă îmi permiteți eu m-aș numi un martor ad-hoc. Habar nu aveam cine sunt, cum îi cheamă, de unde vin...Păreau doi îndrăgostiți după cum se îmbrățișau și se alintau. Ba le-am văzut la închieturile mâinilor câte un tatuaj în formă de soare, întruchiparea renașterii și a noi începuturi. Am la mine bonul cu ștampila falsă și banii dați mită. Au precis amprentele individului, dânsa purta mănuși. Scuzați-mă că v-am întrerupt, am crezut că ajut cumva la desfășurarea corectă a procesului. - Nefiind martor propus de reclamant, vă apreciez buna intenție, dar nu puteți ajuta. Pentru situația neplăcută trăită, vă sfătuiesc să vă luați un avocat și cu dovezile și eventualii martori să le intentați proces. În ceea ce privește procesul de astăzi, o invit pe pârâta Elvira Vidrașcu să... În sală vociferările s-au întețit. - Dacă nu faceți liniște, o să evacuăm sala! De data aceasta, vocea era foarte autoritară, așa că procesul și-a urmat cursul în liniște, cu toată întreruperea neașteptată. Hotărârea urmă să li se comunice părților acasă. Hortensia nici n-a mai auzit ce spunea pârâta, era bucuroasă că aflase numele și adresa escroacei. Urma să-i prezinte inspectorului Tănase date cât mai complete să poată urgenta darea în judecată a escrocilor. Gândurile i-au zburat apoi spre doamna Magdalena. Urma să recupereze paguba. Frica de morala aspră ce o aștepta a început să se estompeze. A început să-și creeze scenarii cât mai convingătoare să-și micșoreze vina, dar bancnota aia acceptată îi cam tăia avântul. Era clar că de dragul ei nu verificase atent ștampila. La terminarea procesului s-a apropiat de ea un domn grizonat, puțin adus de spate. - Domnul comisar te așteaptă pe hol, la capătul scărilor. Fii atentă, fetițo! Nu prea este în apele lui. "L-am supărat, desigur! Poate nu voia să se știe că dumnealui, ditamai comisarul, a fost înșelat de o fustă! Întradevăr, o fustă nu tocmai de lepădat. Trebuie să fiu atentă cum îi vorbesc, omul ăsta mă va ajuta în continuare, netoata de mine!" Holul gemea de lume. Unii ieșeau, alții intrau în sălile unde trebuiau să participe, precum și cei ce veneau aici doar de dragul bârfelor și al spectacolului. Mulți se cunoșteau între ei, se strigau unii pe alții ca la piață, până ce un gong răgușit a anuțat începerea noilor procese. Abia atunci a apărut și comisarul Vidrașcu. Venea spre ea cu un pas hotărât ca de defilare. De ce se apropia, i se părea că îi crește făptura, era și mai impunător, parcă venea să o strivească. Cel puțin așa i se părea ei. Au început să-i tremure genunchii. Când se opri în fața ei, se pomeni râzând prostește: - V-ați ras mustața! Gata să nu vă mai recunosc. Acum chiar sunteți un bărbat frumos! Îi tremurau și barba și limba, dar nici ea nu pricepea de unde îi ieșeau vorbele astea. - Pentru tine am făcut-o, nu mă crezi? Cine ți-a băgat asta în cap, Magdalena, așa-i? Numai ea mă consideră Făt- Frumos de Dâmbovița. Hortensia a rămas ca trăsnită, dar el a continuat ne ținând cont de uluiala ei. - Când am anunțat că voi divorța de scorpia de Elvira la doar șase luni după ce ne-am luat, Magdalena a fost singura care m-a aplaudat și m-a susținut. Și știi cine este femeia asta generoasă și isteață? Sora ei mai mare! Ea a încercat de la început să mă convingă să nu îmi bag în cârd cu nebuna de soră-sa, dar eu socoteam că trebuie să mă adun de pe drumuri. Petruța a bănuit imediat din povestirile tale că protectoarea este Magdalena noastră, prea se potriveau multe. Chiar atunci am fost la Otopeni să o aduc acasă de la cursa de Satu-Mare, unde o dusese pe mătușa ei.Dar tot răul tău este spre bine. De astăzi te mută la ea acasă, doar i s-a eliberat camera bătrânei. I-am povestit zilele astea ce ți s-a întâmplat, a sunat-o pe soră-sa care i-a zis râzând că așa s-a răzbunat ea pentru că ține cu mine. N-a interesat-o că te-a nenorocit pe tine , ea și-a atins scopul. A promis apoi că o să-i restituie brățara sau că i-o va plăti dacă...Și acolo pe hol, îmbrânciți de unii și de alții, au vorbit vrute și nevrute ca două cunoștințe vechi, mai târziui ca doi prieteni buni, apoi cred că și astăzi mai vorbesc încă, că doar viața e lungă și plină de evenimente bune sau rele. Sfârșit.
Zbor spre înălțimi 