AŞA-ZISA „LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ” NU A EXISTAT ÎN ISTORIE Dimitrie Cantemir, Domn şi cronicar al Țării Moldovei (1673-1723) în „Hronicul vechimii a româno-moldo-vlahilor” : „Noi, moldovenii, LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci ROMÂNEASCĂ, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin de ştie limba noastră, nu-l întrebăm: «Scis moldavice?», ci «ŞTII ROMÂNEŞTE?»”… În 1646 domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) tipărea la Iaşi „Cartea românească de învăţătură”, un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce domnitorul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Moldovenii lui Vasile Lupu însă ştiau că vorbesc limba română. Iată ce scriau ei în introducere: „După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.” Deci, domnitorul Moldovei medievale, care ştia în ce limbă vorbeşte, a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în limba moldovenească. În vremea lui Vasile Lupu, își află începutul și poezia cultă românească, primele versificări fiind reprezentate de poeziile omagiale dedicate domnitorului și intitulate, de regulă, „La stema țării”, un fel de dedicaţie care deschidea, de obicei, cărțile. Primele versuri de acest gen aparțin Mitropolitului Varlaam și au fost scrise, în anul 1643, pentru „Cartea românească de învățătură” la care ne-am referit, ele fiind dedicate lui Vasile Lupu. Când mai vedeţi pe agenţi ai mutilării adevărului şi ai încoronării minciunii spunându-vă că termenii de român şi România au fost inventaţi de masoni şi de Vatican la 1848, arătaţi-le aceste dovezi cu două secole mai vechi. Şi tot aşa, când o sucesc că termenii i-a lansat Şcoala Ardeleană, demonstraţi-le că aceasta avea să apară abia peste un secol. Ce e însă necesar să reţineţi din acestea, ca să puteţi cerne adevărul de minciună, e să observaţi cum în atacarea românităţii noastre combatanţii de aici se află în aceeaşi tabără cu moldoveniştii de dincolo (deşi ei neagă). Pentru că obiectivul le e acelaşi: noi putem fi orice altceva, numai români să nu fim.
A mai trecut o iarnă fără tine Iar primăvara tot pustiu m-a prins, Chiar dacă-i cald și zilele-s senine La mine-n suflet totul este nins.
A mai trecut o iarnă și-or mai trece, Îmi trece timpul fără niciun rost, La mine-n gânduri totul este rece, Nu vrea să-și facă vara adăpost.
A mai trecut o iarnă fără tine, S-au risipit iluziile-n vânt, Am rătăcit, stingher, prin zări străine Dar rost nu mi-am găsit pe-acest pământ.
A mai trecut o iarnă fără vise, Ți-a nins pe urme, nu te-am mai găsit, Am tot bătut la porțile închise , Nu vreau să cred că totul s-a sfârșit.
A mai trecut o iarnă mult prea lungă, Am așteptat să te gândești la noi, Speram că dorul meu o să te-ajungă, Să îți aducă pașii înapoi.
Eu simt că iarna vieții nu-i departe,. Nimic in lume nu e infinit, Alungă ceața care ne desparte Și iartă-mă, de prea mult te-am iubit … Cătălin Iancu 22.02. 2021
În preajma ta eu uit să mai respir. tușesc, mă înec, înghit în sec, în propriul gând m-ascund ca un zălud de propriul gând .
Privește-mă oricum , oricând , sunt doar un menestrel cântând, prin univers călătorind, cu tine doar în suflet și în gând .
În preajma ta zbor fluturi din abisuri, din zborul lor învăț să nu fac compromisuri când este vorba de iubire și surâsuri… În preajma ta mi-e somnul plin cu visuri !
Ce dacă visurile mele par că-s sărbători trecute-n calendar , Aș vrea la ultimul pătrar să-mi lumineze luna-n felinar,
Iar eu să pot să cânt măcar în preajma ta …romanțe doar ! Nely Vieru 01.10.2020.
ALBUM PETALE DE LUMINĂ VĂLUL LUNII
La o margine de țărm revărsând lumină-albastră, luna strălucea măiastră peste marea de opal ce purta dragostea vie în eternul dans de val.
Îngeri coborând din cer vin privirea să-i încânte, orizontul de iluzii să i-l spulbere de-ndată, mângâind-o încet pe frunte și pe tâmpla înrouată.
Buzele înmiresmate ard de doruri neîmplinite, doar o adiere lină, briză mării, vălul lunii se strecoară în surdină până-n sânul ei fierbinte și i-l umple de lumină.
La o margine de țărm pe-a nisipului cărare, lunecând de-un val de mare vin îngerii să-și adape setea aprinsă-n felinare. În căușul palmei sale ard iubiri nemuritoare. Nely Vieru 21.01.2021.
Sărută-mă, iubito, e vremea de plecare, Se-aude peste zare sirena de vapor, M-așteaptă cale lungă pe infinita mare, Pe-ntinderea de ape, eternul călător.
Sărută-mă, iubito, îți spun azi bun rămas, M-așteaptă depărtarea, un orizont străin, Sunt veșnic în mișcare, nu-i vreme de popas, Mi-e de ajuns o pâine și un pahar cu vin.
Sărută-mă, iubito, deja trenul e-n gară, Se-aude fluieratul și coșul scoate fum, E vremea de plecare, a nu știu câta oară, Mă doare depărtarea, mi-e tot mai greu de-acum.
Sărută-mă, iubito, spune-mi că îți e dor Și că mă vrei acasă în fiecare clipă, Cu lacrimi pe sub pleoape spre tine am să zbor, Purtat până la stele pe-a dragostei aripă.
ştiu că nu voi mai fi niciodată ceea ce am fost dar azi sunt mult mai aproape de mine şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu o să-l rog să-mi împrumute clipele dintre două respiraţii doar atât cât să-l strig pe tata să o mângâi pe mama şi să-mi sărut copilul nepotului să-i pot lăsa urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit de sub grindă…
doar atât…
întind mâna înspre tine Doamne dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu la urma urmei lasă-mă să fiu pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
Primăvara îmi șoptește la ureche poezii, Îmi spune că mă iubește și că vine orice ar fi, Îmi trimite soli desculți care vin pe fir de iarbă Nu poți să nu îi asculți, vin cu soare și fac treabă!
Îmi pătrund în ochi și suflet cu ocheade zâmbitoare, Le țin isonul cu zâmbet și mă fac și eu că-s floare Una mică cu petale dar cu un miros de frezii De te-mbată cu mirare și te-mbie cu iluzii!
Stau la sfat cu o zambilă albă și cam inocentă, E într-o stare febrilă și pare un pic absentă. Îmi șoptește că-i e frică de această pandemie Că mai bine ar fi urzică sau un fir de păpădie.
Nu știu ce să-i spun frumos, și eu sunt așa confuză, Pun zambila într-un coș și găsesc pe drum o scuză „Te voi duce unei doamne pe care eu o iubesc Cea mai mamă dintre mame” am reușit să-i șoptesc.
Am batut cu primăvara în ușa mămicii mele Și am umplut toată scara cu miros de floricele Au ieșit vecinii-n prag să admire o zambilă. Nu știți cât îmi e de drag să mă port ca o copilă!
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; născut 2 martie 1905, Câmpulung, România – d. 29 aprilie 1975, București, RS România) a fost un poet, dramaturg, eseist și ziarist român. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Date generale Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung – de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație – ca fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu. Ca membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor „Sfânta tinerețe legionară”, imnul neoficial al Mișcării Legionare, al Imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor lucrări dedicate mișcării.
Debutul literar A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.
Carieră literară A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe, precum „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935. A fost un colaborator statornic la revista „Universul literar” și apoi la Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu .
Comandant legionar și director al teatrelor În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
Sub conducerea sa a fost fondat Teatrul Evreiesc Barașeum (mai târziu Teatrul Evreiesc de Stat). Crearea Teatrului Evreiesc a fost acompaniată de interdicția actorilor evrei de a juca oriunde altundeva în România, astfel scopul creerii acestui teatru fiind de a aduna toți evreii din toate teatrele din țară într-un ghetou artistic.
În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum. Acesta a luat ființă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiș sau să apară pe scenele teatrelor românești. A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989.
Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali de extremă dreapta din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. În timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 ține un discurs, îndemnând la luptă, în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de războiu (carte cenzurată). În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
Condamnarea de către regimul comunist A revenit acasă în 1956. După doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte, fiind acuzat, in 1959, de „Insurecție armată”, pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Sentința este ulterior comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964..
Refuzul asistenței medicale În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.
Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945) „Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”..
Poezia de după gratii Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.
Colaborarea la gazeta Glasul Patriei Din 1963, după eliberarea din închisoare a colaborat – împreună cu alți legionari spășiți, ca Nichifor Crainic sau, ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa – la „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), ziar supravegheat și bine subvenționat de Securitate și destinat românilor din diasporă, Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie” sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.
Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968}. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular[necesită citare], i-a citat din versuri.
Mărturii Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.” Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)
Operă
Poezie Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut) Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927) Cerbul de lumină, București (1928) Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936) Cununi uscate, București (1938) Corabia cu tufănici, București (1939) Poeme de război, București (1942) Balade, București (1943)
Conferințe Făuritorii unui ideal, București, 1932 Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935 Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
Prefețe Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937 George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937 Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937
Alte scrieri Scufița roșie, 1937 Corabia cu tufănici, 1939 Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
Volume publicate postum Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982 Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994 Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993 Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994 Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996 Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997 Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998 Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998 Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998 Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998 Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999 Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000 Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000 Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
Traduceri Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a. Jack London, Când și-aduce omul aminte…București, f.a. Premii Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926, 1927, 1928, 1939). Premiul Adamachi al Academiei Române
Zbor spre înălțimi 