Cu toții știți că acest grup demarează un proiect ambițios, ce prevede o serie de poezii alese, care vor fi incluse într-o antologie cu același nume precum grupul. Am început cu poezia zilei, continuând cu poezia săptămânii, urmând cu poezia lunii și încheind proiectul cu poezia anului. Azi, suntem în a opta lună, care trebuie să fie încununată și ea cu cea mai frumoasă poezie dintre cele patru poezii ale săptămânii. Poezia de mai jos este cea câștigătoare. Felicitări autoarei și mult succes pe mai departe! Felicităm și pe ceilalți participanți, rugându-i să nu-și piardă speranța, mai sunt șase luni până la închiderea proiectului…
A mai rămas ~Cristina Ghindar Greuruș~
A mai rămas o umbră tristă Din tot ce s-a numit iubire Și nu știu, azi, de mai există Un drum măreț spre fericire.
A mai rămas o amintire Ce se va pierde în trecut Și-n taină va pleca-n neștire Pe un drum nou, necunoscut.
Miros tristețea de departe Și milă mi-e acum de tine, Doar visul mai îngână-n noapte Tăcutele urări de bine.
Privesc cu ochii plânși și goi O depărtare necuprinsă, Prăpastia ce-i între noi E-așa de mare și de-ntinsă!
Mă-mbrac în negru absolut Să duc durerea mai departe. Mi te-am dorit atât de mult! Dar viață crudă ne desparte.
…………………………………….
Aștern tăcută pe hârtie Gând istovit de așteptări Și-aș vrea, această poezie, S-ajungă peste mări și țări.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 08.02.2021/28.02.2021
Bună seara tuturor! Astăzi este ziua internațională a limbii materne. Pentru a marca această zi ne-am gândit să evidențiem o poezie dedicată acestui eveniment! Această poezie a fost aleasă de administrația grupului dintre cele dedicate acestei zile! Felicitări autorului! Poezia este scrisă de dl Ioan Avram și se numește:
Limba noastră străbună Autor Ioan Avram
Limba noastră străbună Împletește o cunună, Peste câmpurile toate De români înrourate .
E izvor de apă vie, Născută din poezie, Din povești cu voie bună Și din nopțile cu lună.
Răsărită-i din istorii, Din furtuni dar și din glorii, Dintr-un neam viteaz de daci Dar și din romani ortaci.
Îmbrăcată-n vremuri duse Și-n cuvintele pătrunse, Slova ei e aurită, Cu flori dalbe primenită.
Cronicari cu dulci cuvinte, Au scris cronici strălucite, Au deschis ilustre căi Înflorite-n munți și văi.
Și au dus-o mai departe Poeții, oameni de carte, Înflorind-o în poeme, O lumină peste vreme.
În romane și povești, S-au scris slove românești, Împletind mândră cunună, Pentru limba cea română.
… CUTREMUR!!!… Scria ADRIAN PĂUNESCU, către prânzul zilei de 5 martie 1977,pe muzică de doliu ,un poem de viață și de moarte…acest poem este, fără îndoială impregnat de suferință ,de spaimă și de praful epocii… ATÂT DE REPEDE ȘI DE NATURAL S-A PETRECUT SCRIEREA ACESTUIA , ÎNCÂT UNII L-AU ÎNTREBAT PE POET DACĂ NU L-A SCRIS ÎNAINTE DE CUTREMUR… doar cateva strofe… poemul este imens …70 de strofe…
CU VIAȚA PRE MOARTE CĂLCÂND ADRIAN PĂUNESCU
Când scriu acum,scriu numai pe muzică de doliu, Șoptesc niște cuvinte de parcă m-aș sfârși, La mine-n conștiință aud cum plânge țara Cu semnul scris pe frunte de marele cutremur În huruitul straniu al marii tragedii.
Am cunoscut atâția din cei căzuți in moarte Și-am amânat întruna să tot le spun ceva. Unde sunteți acuma și ce v-aș putea spune?! Dă-le odihnă dulce și vezi de minte-i, Doamne, Când de motivul morții ei te vor întreba.
Când scriu acum scriu numai pe muzică de doliu, Miroase tot orașul a moarte si-a sicriu, Scriu ca o datorie, port morții toți în mâna Cu care îmi iau pulsul ,cu care dau salutul, Și parcă am o vină că ei sunt morți, eu viu.
Ne-a înrudit, deodată, cutremurul acesta Și ne-a adus aminte de tot ce-am putea fi, Am re-nvătat ce-nseamnă să nu te afli singur, Să-ți mai găsești prieteni în noaptea blestemată, Sub vântul trist și vânăt al unei tragedii.
Acest moloz cu oameni, bucăți de om pierdute… În dinții macaralei-costumul unui om, Fâlfâitor ca steagul revoltei unanime Te-ntreabă, înc-o dată ,absurdă tragedie, De ce-ai intrat în lume ,în ultimul atom?
De ce-ai lăsat copiii fara părinți în viață? De ce-ai distrus copiii unor părinți distruși? De ce vinzi haine negre așa de scump mulțimii? Și fabricilor noastre le dai să dea sicrie ? Și pui in cadră neagră ferestre, ochi și uși?
Aud că-n Blocul Nestor, într-o garsonieră, Stăteau, de-o viață-ntreagă,doi triști bătrâni cuminți, Ea-l plictisea întruna în ultimul deceniu La cinema să meargă. Și-au mers în seara-aceea. Un film a fost salvarea a două suferinți.
Și ne-ntrebăm întruna: la noapte vine iarăși? Pereții încă zdraveni vor fi și ei răpuși? Și așteptăm cu groază amurgul care cade, Nu ne schimbăm de frică din hainele de ziuă Și ne-am mutat cu paturi cu tot mai lângă uși.
Acum, când scriu, se umbla cu grijă prin mormane, Se caută cu mâna, atent și îndrăzneț, Ființe vii ce morții i-ar fi trecut de praguri, Ființe inocente zăcând in catastrofă, Se caută nu aur, se caută vieți.
Eu am văzut copiii trecând de tragedie, Cum le-ar fi luat părinții un joc al morții , hâd, Ce lor nici nu le place să-l joace ,nici nu-l uită, A fost teribil jocul de-a moartea și de-a viața Dintre copiii noștri, cei ce sunt vii surâd.
Pe alții, însă, jocul i-a stins pe totdeauna, Ei nu s-au dat în grijă și au căzut în teasc, Ce plin de întrebări mi-e creierul acuma Și sufletul meu plângi aceste morți absurde, S-avem adâncă grijă de cei care se nasc.
E greu și simt că gura mi-i neagră și amară, Vroiam în acea noapte să fiu trifoi sau pom, Dar cât există oameni născuți spre-a face bine De nici o clipă-a vieții simt că nu mi-e rușine, Cum nu îmi e rușine că sunt un simplu om.
Noi vom porni cu viața să construim tot viața, Așa va fi cum spune crâncenul nostru gând, Cu moartea peste moarte și peste ele viața, Cu viața peste moarte ,cu viața-nlăcrimată, Așa va fi, cu viața pre moarte trist călcând.
BUNĂ DIMINEAȚA și bine v-am găsit, dragi creatori de vers!
Etapa acestei săptămâni a concursului Pe urmele lui EMINESCU va avea drept temă EROTISMUL. Se dau următoarele exemple de versuri din opera inegalabilului Eminescu:
1: „Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci”
2: „Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi”
3: „Cobori încet… aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față”
4: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere A celui suflet ce pe-al meu îl știe”
5: „Și-n veci nu mă satur, și-n veci aș căta”
Regulile sunt următoarele:
veți folosi în creația dumneavoastră, acolo unde credeți de cuviință, doar unul din exemplele date și fără a-l repeta, excepție făcând cele două de câte un singur vers, care pot fi folosite în același poem dacă așa veți dori, motiv pentru care au fost alese versuri cu număr similar de silabe;
reproduceți corect versurile citate și nu uitați de ghilimele;
mai multe creații, mai multe șanse de a ieși câștigător;
puneți titlu poemului și numele autorului la sfârșit;
trimiteți lucrările de astăzi până vineri, inclusiv (orele 22);
folosiți imaginea atașată acestei publicații. 09.02.2021
Și pentru că astăzi este o zi specială pentru mine, câștigătorii primelor trei locuri din clasamentul acestei săptămâni vor primi ca premiu câte un exemplar din nuvela mea „Scriitorul și tasta erotismului”.
SUCCES tuturor și multă inspirație!
BUN GĂSIT, prieteni creatori de vers! Săptămâna aceasta, mai mult ca în cele anterioare, au intrat în concurs o mulțime de lucrări foarte bune, ceea ce face din întocmirea clasamentului o sarcină complicată. Mii de mulțumiri tuturor pentru valoroasa participare! Ați fost incredibili! Așadar, cu toate că ați fi meritat aproape toți să figurați în el, clasamentul ar fi următorul: 09.02.2021
1)FRAGMENTE DIN CUTIA PANDOREI EXTAZ Autor: VIO STERIAN (Pe vers Eminescian)
În noaptea nebună stau șoapte-n impas, O gură flămândă se-nfruptă din piele, Doar mâinile-n coapse răsună-ntr-un glas, Când setea de carne se-nfinge în ele.
Prin buclele-ți blonde și demoni și îngeri, Beau măru-n ospățuri și sânge din sfârcuri, Tresar lumânările oftând în atingeri, Prin nori o ia razna herghelia din corpuri.
Fierb fulgi de zăpadă pe-o coastă din trupuri, Sub chipul de înger, tu, demoni mi-ascunzi, Când fierb prin odaie parfumuri de nuduri, ,,Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi”.
Plesnește din luturi dorința firească, Mâncând nouă ceruri în foamea-i nebună, Și parcă-i un urlet tăcerea lumească, Și parcă și noaptea-și mai caută o lună.
Și parcă prin trupuri fac nid vârcolacii, Un val plin de mare se-neacă-n cearșafuri, Și-au smuls rădăcina sub unghie macii, Și buzele-n noapte-s complice la jafuri.
Pe-un trup, două inimi încalecă ritmul, Călcând pe tavane de ceruri strivite, Stă unul în două în două-s doar unul, Strâng macii în brațe făpturi răzvrătite.
Strecoară prin storuri liniștea, zorii, Irup din vulcani frânturi de abisuri, Îți strângi între coapse cutia Pandorei, Cu ochii deschiși conturăm paradisuri.
1)Petale de mătase ~Daniela Konovală ~
,,Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere A celui suflet ce pe-al meu îl știe” Petale de mătase-n mângâiere Robind secunda-n zvon de păpădie,
Să-ți fiu popasul buzelor pe liră În răsuflări de nopți la prag de rai… Femeie-n trup, Lilith în rădăcină, Să mi te pierd în al iubirii grai.
Și-apoi în rătăcirea dintre ore Cernând plăcere-n cupe de argint Să-ți fiu mireasă prigonind himere Pe-altarul dimineților nuntind.
Nimic la fel, nimic a doua oară, Din ieri născând veșminte pentru azi, Ne vom iubi purtând în suflet vară Oricâte anotimpuri ne-au rămas.
2)Inimă nouă ~Cristina Tunsoiu~
,,Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi” În brațele tale mă pierd uneori… De dragoste suntem nebuni și flămânzi, Te caut, mă cauți, te ador, mă adori!
Când noaptea se lasă și negura-i grea, Iar vântu-mi șoptește secrete la geam… Lăuntric se naște dorința ce vrea, La fel de aproape mereu să te am!
Să stăm cuibăriți lângă focul arzănd, Ce calde lumini joacă-n părul bălai! Săruturi îți dau iar tu râzi tremurând, Mi-e sete de tine, ca-n luna lui mai!
Și nu mă mai satur de tine, plutesc… Mă doare de mor chiar și gândul hoinar… Că poate o clipă din vis mă trezesc, Gelos sunt acum și pe jocul bizar…
Al lunii ce-n taină pictează în alb, Un trup diafan, perfect ca de înger… Doar eu să-ți fiu mire, și cred în hazard, Ca o fantasmă atinsă de fulger!
Iubirea din noi ne înalță la cer, Scăldați în săruturi și picuri de rouă… Răsună-n urechi o romanță stingher, Purtăm amândoi câte-o inimă nouă!
2) Doar tu ~Emilia-Paula Zagavei~
„Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci” Sărutul tău e doar un murmur Pe al meu trup, când îl petreci.
Îmi numeri clipele pe gene, Îmi coci din trupul frământat, Când buzele-ți devin catrene, Azime arse de păcat.
Mă sorbi flămând, o mângâiere O lași rebelă să m-alinte, Lipsit de dulcea priveghere Mă răscolești tăcut, cuminte.
Răsfiri cuvântul adunat Și îl aduni apoi în palmă Mă dojenești cu un oftat, Mă-nvălui în privirea-ți calmă.
Pe pulpa albă, dezgolită, Peceți îmi lași de sărutări Eu n-am mai fost nicicând iubită La fel ca azi, mai mult ca ieri.
3)Am evadat din mine insumi ~Doina Botusan~
Iubito, am evadat din mine însumi, În irișii din ochii tăi ca un poem, Scris cu lacrimile tale-n plânsu-mi, Cu un condei ucis de un blestem.
Tocmi-voi, să-mi descânte, vrăjitoare, Să mă dezlege de vraja ce îmi ești Îți vor lega de glezne-un val de mare, Ca o maree iubirea să-mi cerșești.
Ne-or pune să dansăm în jurul lunii, În pași de doi tangou pasional, În brate ne vom strânge ca nebunii, Legați într-un sărut atemporal.
Pe mine mă vor face tu, pe tine eu, Același vers să fim în poezie, Tu să-mi fii stea, eu ție curcubeu, Încarcerați de timp în veșnicie.
Iubito, te-oi recreea din mine însumi, Să fii oglinda în care mă privesc, Ți-oi face pat sa dormi în visu-mi, Te voi trezi spunându-ți, te iubesc.
Uitându-mă la tine o să tremur, Și-ai să-nțelegi că tu în veci, ,, Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci „
3)Reverie ~Violeta Andrei Stoicescu ~
„Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci” Iar şoapta-ți blândă ca un murmur, Croieşte-n sufletu-mi poteci.
Sub mângâierea-ți de mătase Se-alintă dorul meu flămând. Priviri şăgalnice, duioase, Dorințe dulci mi-aştern în gând.
La pieptul tău m-ascund în noapte, Mă pierd în ochii tăi cuminți, Pe buze-ți torn săruturi coapte, Târziu, cu-mbrățişări fierbinți.
Arome dulci de iasomie, În părul tău se împletesc. Cuprins de-a clipei reverie, Îți mângâi chipul îngeresc.
Sub geana serii, în tăcere, Adormi încet pe brațul meu… A fost un vis? Doar o părere? Aievea eşti? Sau greşesc eu?
N-aş vrea să pleci, mai stai cu mine, Rămâi aici să-mi fii mereu Luceafăr blând în nopți senine, Şi în furtuni un curcubeu!
4)Pe a cerului cărare ~Andreea Pîrlea~
,,Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci”, Și-aud al sufletului murmur, Cântând pe ale inimii poteci.
De mă privești tu printre gene Când simți un strigăt ca de dor, Cauți iubirea, zâmbind alene La pieptul meu vibrând de-amor.
Iar dacă mă cuprinzi în brațe, Iubind prin mâini tot trupul meu, Privirea ta și-a mea sunt hoațe Ce fură zâmbet de la Dumnezeu.
Strânși sub aripa de destin, Noi ne iubim ca-ntre petale Căzute peste un vis divin, Scris pe a cerului cărare.
4)Înger suav… femeie ~Anca Man ~
,, Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi” În mine văpăi de iubire aprinzi, Atunci când șăgalnic în ochi mă privești Mă-ntreb dacă înger sau demon îmi ești.
Întreb și luna, dar nu îmi răspunde, Se pierde-ntre nori și taina ne-ascunde, Iar raza ei nu ne mai bate în geam… Dar nu ne mai pasă… mă ai și te am.
Și te privesc… iar brațele frumoase Mă cheamă-n așternuturi de mătase, Ți-e părul bălai pe pernă răvășit, Doar privindu-te , păcat am săvârșit.
Și te ador… înger suav… femeie Ce ai aprins a dragostei scânteie… Sufletu-mi robit de frumusețea ta Pe veci al tău e, iar tu… numai a mea!
5) Tremurăm de iubire ~Mihaela Moisescu~
„ Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi ” Eu caut și tremur, și mângâi, și plâng, Și mâinile noastre ne sunt călăuzi Spre doruri și liniști ce-n noi se tot strâng!
Mă tragi tu pe poarta iubirii și vin, Alături de tine eu simt regăsirea, Petrecem în doi sub cer baldachin Împărțind înserarea, și visul, iubirea!
Și dorul, și inima, și lacrima sfântă, Pe toate le-aducem cu noi, la-ntâlnire, Cuvintele noastre în liniștea-adâncă Devin poezii ce compun o iubire!
Te pierzi în amarul din ochii mei triști, Sărutul tău cald coboară timid Pe coapsele mele, pe sânii proscriși, Și simt cum în mine se umple un vid!
Mă dau firii tale, în mod nebunesc, Rescriem în doi romantică noapte, Adorm lângă omul ce-mi spune „iubesc” Și-adoră să-mi fie, cu totul, aproape!
5)Atâta vreau ~ Cristina Ghindar Greuruș~
„Cobori încet…aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă”, Sărută-mă cu dragoste pe pleoape Şi dă-mi în dar o altă dimineaţă.
Zâmbeşte-mi şi în braţe mă cuprinde, Dezmiardă-mă cum nu mai tu o ştii Şi stinge focul ce încet se-aprinde, Promite-mi că alături îmi vei fi.
Dă-mi un sărut că vreau să simt fiorul Din buzele ce par c-au să mă doară. Atât m-a chinuit în noapte dorul De parc-ar fi acum întâia oară.
Priveşte-mă cu ochii tăi ca marea În care să mă-nec într-o secundă. Albastrul lor, ce-i mai senin ca zarea, Cu-atâta frumuseţe mă inundă.
Şi dă-mi puteri să înţeleg iubirea Care mă-nvăluie ca un mister, Ajută-mă să capăt fericirea, Atâta vreau, că altceva nu-ţi cer.
Mențiune: Mă gândeam… ~Luci Trușcă~
Mă răvășește în simțiri trecutul, Cu ochii minții-n taină-l răscolesc, Retrăiesc ca un bolnav, sărutul Acela pătimaș, nepământesc.
Te simt cum încă tandru mă răsfeți, ,,Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci”, Mă simt atrasă de-al tău tremur.
În treacăt îmi șoptești, mă trec fiori, Sunt vorbe dulci, vorbe de alint, Spuse în ai dimineții zori, Mă-ndeamnă înc-odată să te simt.
Te-apropii de mine, de mijloc mă prinzi, Din priviri îmi spui că mă dorești, Mii de vâlvătai în suflet mi-aprinzi, Mă faci să-nțeleg, ce mult mă iubești.
Știu că ți-ai dori din nou să-ți fiu Și să ne iubim ca doi nebuni, Să plutim îmbrățișați până târziu, Să evadăm din sferele acestei lumi.
Tresar și mă dezmeticesc din vis, Știu că toate-acestea-au fost, Mă gândeam, un semn să-ți fi trimis, Dar îmi dau seama că nu are rost.
LUMINA DIN ZORI ~Mihaela Avram ~
,, Cobori încet… aproape, mai aproape Te pleacă iar, zâmbind peste-a mea față,, Sărutul lasă-mi-l pecete, peste pleoape, Te pleacă iar, trezeste-mă la viață!
Tu vino iar.. aproape, mai aproape, Făptura întreagă, din vis să o trezești Și din adâncuri grele ce vor să mă îngroape, Tu să m-aduci la viață și-apoi să mă iubești!
Din mângâierea ta, lumina va renaște Iar soarele va fi părtaș la Înviere, Vom străluci, iubite, în nopți fără de astre. Iubește-mă acum, când inima o cere!
Dorință arzătoare ~Felicia Percec ~
„Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci”, Mă trec fiori și-ncep să tremur, Pe fruntea mea curg sudori reci.
Dorința mea e arzătoare, În trupul meu, încet se-ncinge. De-a ta strivită-mbrățișare Ard toată, doar tu mă poți stinge.
De dor, inima îmi tresare, Pe-altarul dragostei te-aștept, Cu buze dulci, îmbietoare Și-un foc nebun ce arde-n piept.
În dragoste îmi înfășor Trupul plin de rodul iubirii, Cad picături pe sânul gol Din dulcea sevă a-mplinirii.
Să ne lăsăm purtatați de vânturi Pe-aripa lor să ne-așezăm. Iubirea flâmândă din trupuri… Cu stropii vieții s-o udăm.
În ochii tăi, de floare-albastră, Să mă scufund, cu pas grăbit. Ascunsă-n sân iubirea noastră, Să ne-nsoțească spre-nfinit.
CÂND SEARA SE LASĂ ~Dalia Alina Moldovan ~
Când seara se lasă ușor peste mine, Doar în brațele tale știu că mi-e bine. Mă las, dusă de val în dulci sărutări, Plutesc în neștire, din mine ies flăcări…
E focul iubirii ce arde în noi… Sărută-mă, mângâie-mi sânii cei goi. Se-oprește și timpul, invidia-l roade, De el nu ne pasă când rochia cade.
Seara-i momentul când clipa surâde La cei doi nebuni în cearșafuri ude, Și luna pândește la geam fermecată De-atâta iubire ce i se arată.
Dansăm rostogol în camera cu flori, Imi șoptești la ureche ce mult mă adori Și mâna se plimbă pe trupul fierbinte, Cu buzele-mi scrii din nou jurăminte.
Iubirea în ochi se citește ușor, Nu am cum să-ți explic ce mult te ador… „Și-n veci nu mă satur, și-n veci aș căta” Urme de tine-n îmbrațișarea mea.
Fior ~Iuliana Cozma~
,,Când mă atingi eu mă cutremur Tresar la pasul tău când treci” Aș vrea să plec dar nu mă-ndur Căci eu vreau să rămâi pe veci!
Fiorul tău mă poartă-n zbor Cuprinsă sunt de al tău farmec Când mă privești eu simt că mor Fiori prin mine simt cum trec!
Când te apropii tremur toată De parcă aș iubi întâia oară, Mă-nvăluie-un gând dintr-odată Și gândul tău mă înfioară!
Mă pierd în dulcea ta privire Când în priviri îmi cauți dorul În șoapta caldă, plină de iubire, E- adânc și-nălțător fiorul!
FLORI DE LUT ~Georgeta Rada~
Motto: ,, Când mă atingi eu mă cutremur, Tresar la pasul tău când treci …” M. EMINESCU . ,,Te duci „.
Nu pot să mă ating de versul tău, Încremeniți stau îngeri la fereastră Cad țurțuri de lumină peste hău Robiți de lună, pasărea măiastră.
Nu pot să mă ating de versul tandru, De marmura madonelor din tine, Din umbrele otrăvii din leandru Mă fulgeri cu nirvanele străine.
Mi-e pasul tău o pasăre albastră, O șoaptă ce-a căzut din paradis Călătorind peste iubirea noastră În anotimpul florii de cais.
Cutremurat de teama c-ai să treci, Că n-am să pot nicicând să te sărut, Te-aștept în pașii mei de pe poteci În anotimpul florilor de lut.
,,…Eminescu, care e la Niamțu, e cu totul bine, dar dacă ar veni la Iași, n-ar avea cu ce trăi. Nu s-ar putea face ceva pentru dânsul? Vreo rentă viageră, vreo recompensă națională? Sau vro pensiune de la vreun bogătaș de pe acolo? E o adevărată rușine pentru țară ca un asemine om să nu aibă cu ce trăi în viață, când numele lui va trăi cât veacurile.”
Fragment din scrisoarea trimisă de Șefan C. VÂRGOLICI (1843, Borlești, Neamț – 1897, Iași) – profesor universitar, poet, critic literar, traducător, membru corespondent al Academiei Române – prietenului său, Iacob NEGRUZZI, directorul revistei Convorbiri literare.
Iași, 25 ianuarie 1887 Sursa: Magazin istoric, nr.10 (643), octombrie 2020
„Dacă „prietenii” junimisti l-ar fi protejat cu adevărat,Eminescu ar fi trăit mult.Capturati de nevoile noastre zilnice însă,nu avem tot timpul ochiul „deschis” pt nevoile prietenilor.Un set masiv de cărți a dedicat suferinței eminesciene ilustrul eminescolog craiovean,prof.Constantin Barbu.E frumos să ne amintim azi de Luceafăr….”
Trecutul prin ochii prezentului, Incursiune în Istorie !
,,Și dacă…”, Mihai Eminescu, 1883. ,,Și dacă un dor”, Veronica Micle, 1887.
Ce mi-au atras atenția sunt două poezii semnate de Eminescu și Veronica la distanță de cățiva ani. Poezii care stau mărturie cum geniul eminiscian a influențat cariera poetică a Veronicăi Micle. Asocierea rimelor e imposibil de negat. Eminescu o inspira pe Veronica, așa cum avea să ne inspire, postum, pe toți. Ambele poezii au căte trei strofe. Ceea ce urmează e parcă un dialog mut, peste ani, între Eminescu și Veronica Micle.
,,Și dacă…” – Mihai Eminescu
Si dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii, E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii.
Și dacă stele bat în lac Adăncu-i luminandu-l, E ca durere mea s-o-mpac Înseninăndu-mi găndul.
Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna.
,,Și dacă un dor…” – Veronica Micle
Și dacă-un dor mai simt în piept Cănd se ivește luna, E ca să nu te mai aștept Și azi căntotdeauna.
Și măngăieri de mai pot fi Unei vieți de jale, Ar fi de-a nu te întălni Nicicănd în a mea cale.
Iar fericită de eram Să fiu în astă lume, Pe tine nu te cunoșteam Nici îți știam de nume.
La distanță de ani, cele două poezii sunt parcă un dialog ‘în etern’ între Mihai Eminescu și Veronica Micle, Un dialog poetic, al unei iubiri neîmplinite.
E primăvara-n floare, iubire unde ești? Se-aștern flori pe cărare, roz-albe de cireși. Iar zumzetul de-albine îmi dă de știre-n zori Că-i primavară…însă, în suflet am fiori.
Te caut, dar ecoul se pierde-n urma ta, Căci ai plecat femeie, n-ai vrut să fii a mea! Te-ai dus spre-o altă lume fără griji și nevoi Te caut, dar ecoul se-ntoarce înapoi.
Nu te-ai gândit că puiul ce plânge-acum în prag E rodul fericirii când ne iubeam cu drag. E mic și nu-și dă seama ce e acum cu noi, Va crește și-o să-ntrebe: de ce suntem doar doi?
Căci soarta nemiloasă te-a smuls și plâng în pumni. Nu vreau să creadă puiul că suntem doi străini. M-ai subjugat și pașii abia îi mai târăsc, Căci te-am iubit femeie….și încă te iubesc.
CHEMARE ~Camelia Lungu~
Un vânt ușor de primăvară Ne cheamă-n mijloc de zăvoi Să colindăm desculți prin iarbă De mână-ndrăgostiți noi doi.
Să alergăm să prindem zarea Nemărginită de smarald, S-atingem locul unde marea Mai primenește câte-un val.
Aripi să prindem ca doi fluturi Și să zburăm spre-ntinse lunci, Florilor să le dăm săruturi Să chicotim cu glas de prunci.
Să ne scăldăm în apa rece A unui pârâiaș domol Ce curge-așa cum vremea trece Sau cum zboară în larg un stol.
Să desenăm pe bolta clara O inimă bătând ușor, Iubirile noastre să zboare Unite-ntr-un inel în zbor!
* mă auzi? se aude? aruncă-mi două vâsle să le îndrept spre cer să le fac aripi de înger și în genunchi să sper că stelele vin lângă mine
* mă auzi? se aude? mă vezi? sunt picătura din sângele care curge prin soarele ce apune la pieptul tău
* mă auzi? sunt eu copilul din tine trimis cu două vâsle…
Zbor spre înălțimi 