Bun găsit la un nou concurs duminical! Înainte de a începe descrierea temei și a regulilor concursului de azi, vă rog să citiți cu atenție tot textul de mai jos, de la început până la sfârșit, pentru a evita orice neînțelegere.
După cum v-ați obișnuit din edițiile anterioare, acest concurs are o temă dată și 10 cuvinte desemnate ca fiind obligatorii în poeziile d’voastră. Tema concursului de azi este: rațiune. Această temă poate fi tratată ca o reflecție asupra omului, asupra vieții.
Cuvintele obligatorii din cadrul poeziei sunt: DOVEDESC, SEMN, RĂSCOLEAI, RĂSPUNS, GLUME, FUM, TOTUL, DEMON, CURAT, EXISTAT. Menționez că, aceste cuvinte fac parte dintr-o poezie a unui poet clasic, poezie a cărui text va fi publicat ulterior, luni!
Criteriile de compunere a poeziilor sunt următoarele: să nu aibă mai mult de cinci strofe, dacă sunt scrise în stil clasic (rimă, prozodie), atenție la greșelile gramaticale, respectați tema concursului! Sunt acceptate și versurile albe!
Nu se acceptă derivate ale acestor cuvinte, fără conjugări, fără declinări, fără articulări, folosiți aceste cuvinte exact cum sunt aici, SCRISE CU LITERE MARI (nu cu litere mici), nu se vor mai acceptate excepții, așa cum s-a întâmplat în ediția trecută. Concursul se încheie la orele 22:00, ora României! Orice postare cu subiectul concurs duminical, după acest termen nu va mai fi acceptată! De asemenea, nu vor fi aprobate corectări la poeziile postate după orele 22:00. Rezultatul va fi anunțat luni, adică mâine! Atașați poza de mai jos pentru a vă putea identifica poeziile trimise pentru concurs, altfel pot trece neobservate!
Azi am onoarea de a vă prezenta premianții concursului duminical de ieri! Dar înainte de toate, vreau să mulțumesc și să felicit poeții care au binevoit să trimită poezii la concurs. Pe noi ne bucură faptul că ați participat într-un număr mare și vă așteptăm din nou duminica viitoare la un nou concurs. Cu respect, vă doresc o săptămână frumoasă asemenea cu sufletele d’voastră frumoase!
Deci, avem un premiu special și un podium de trei locuri, plus două mențiuni.
Premiul special pentru, dna Emilia Paula Zagavei. Locul 1 pentru, dna Mirela Cocheci Locul 2 pentru, dna Cristina Ghindar Greurus Locul 3 pentru, dna Mirela Soimaru Mențiune pentru, dna Cristina Tunsoiu Mențiune pentru, dna Coca Mahalu
Premiul special: Când totul devine nimic de Emilia-Paula Zagavei
Pe-un gând rebel la margine de seară Aștept RĂSPUNS la întrebări nespuse, Un simplu SEMN pictat în călimară Și botezat în GLUME indispuse.
TOTUL e FUM lăsat pe-a clipei geană Când pașii au uitat să se întoarcă, Azi când amprenta dorului e rană Îmi fac CURAT în inima opacă.
Crunt am greșit când te-am primit în suflet DEMON venit din depărtări abstracte, Eram naivă chiar și în al meu umblet, Nu-ți cunoșteam a ta ostilitate.
Tăcerile îți DOVEDESC păcatul Ce-l RĂSCOLEAI cu a ta mângâiere, Doar de absența ta îmi leg oftatul Prins în ecoul fără grațiere.
A EXISTAT și suferință-n lume, Lacrimi uscate-n amnezii tăcute, Doruri legate de un tainic nume, Ascuns adânc în zilele trecute.
Locul unu: DIN SOMNUL MORȚII M-AM TREZIT ~Mirela Cocheci ~
Mă străduiesc din ce în ce mai tare Să-mi DOVEDESC că doar un simplu gând Devine-o undă ce pătrunde-n zare Și se transformă astfel, în cuvânt.
Cuvânt rostit, cuvânt care rodește Și chiar de pare doar un simplu FUM, E împlinirea care ne zidește, E-acel RĂSPUNS ce-l așteptăm acum.
E-un SEMN divin ce zboară printre rânduri Plutind prin Univers, un semn CURAT, Căci TOTUL e făcut numai din gânduri, Cuvântul este tot ce-a EXISTAT.
Și să-nțelegem: DEMON să existe? Nu, niciodată nu a existat, A fost mereu un mit cu GLUME triste Ce ne-a făcut să credem în păcat.
O, demone ce-mi RĂSCOLEAI trăirea Atâtea generații ai mințit, Te-ai risipit odată cu trezirea Și azi din somnul morții m-am trezit .
Locul doi: Enigmă ~Cristina Ghindar Greuruș~
Când TOTUL se transformă-n FUM Şi nu mai ai niciun RĂSPUNS, Te simţi pierdut, cumva, pe drum Şi viaţa nu-ţi mai e de-ajuns.
Nu mai există mângâiere Şi niciun SEMN n-a EXISTAT, În nopţile de priveghere, Te simţi stingher, abandonat.
Deşi ai sufletul CURAT Şi nu faci GLUME, nu zâmbeşti, Nu eşti cu tine împăcat, De doruri nu te lecuieşti.
Un DEMON încă te frământă Şi asta, pot s-o DOVEDESC În glasul ce nu mai cuvântă, În ochii ce nu mai privesc.
Tu RĂSCOLEAI plin de mânie Şi căutai neobosit, Răspuns la întrebări, o mie, Însă răspunsul n-a venit.
Locul trei: O amintire ~Mirela Șoimaru~
Un SEMN în carte mi-ai lăsat, În casă, lipsă de culoare… Îmi pare-un vis c-ai EXISTAT, Azi ești o umbră, o răcoare!
Aștept și astăzi un RĂSPUNS, Însă te ții,ca ieri, de GLUME, Parcă în FUM mi te-ai ascuns Și singură mă lupt pe lume!
Ai fost un DEMON sau un înger?! Încerc să cred în rațiune… Iubirea ta, precum un fulger, S-a cam topit în ficțiune!
TOTUL a fost un zbor CURAT Către lumini și înălțime… Pe brațe visul ți-am purtat, Tu m-ai trădat cu-așa cruzime!
Îmi RĂSCOLEAI somnul mereu, Trăiam un vis, o născocire… Azi DOVEDESC că n-ai fost zeu Doar crucile din cimitire!
Când orologiul bate a vieții jumătate Aș vrea să-ți DOVEDESC, în suflet se mai poate Iubirea să-ți dea SEMN, ea încă mai persistă De RĂSCOLEAI prin timp, vedeai că-n piept rezistă.
RĂSPUNS la întrebări aș vrea să îți pot da Cu GLUME să îți șterg fierbinte-ți lacrima Și ca un FUM să plece tristețea din privire Știi? Dragostea e TOTUL, păstreaz-o amintire.
Indiferența arde și DEMON este dorul Ce bântuie prin noapte, când visul își ia zborul Și chinul mă doboară, vreau atâtea să-ți spun Răceala mă-nfioară, sunt singur azi pe drum.
Iar clipele frumoase dintr-un trecut apus Bat la poarta tăcerii, torcând gândul cu-un fus Cu el țesând noi fire de sentiment CURAT Sperând să reînvie un foc ce-a EXISTAT, În prima jumătate a tinereții noastre Când tainice dorințe, ni le-ascundeam în astre.
Mențiune Recviem ~Cristina Tunsoiu ~
Sunt doar o umbră călătoare, Prin lumea plină de păcat … Caut RĂSPUNS la întrebare: De ce e TOTUL încurcat?
Un DEMON parcă mă incită, Să nu fac GLUME, la un SEMN Mă pierd prin FUM când mă invită, S-ascult al morții recviem!
Au EXISTAT și zile-n care Mă RĂSCOLEAI cu un surâs, Tu viața mea înșelătoare… Cu tine am plâns, cu tine am râs!
Și m-am hrănit cu sentimente, Credeam că-i simplu când iubesc… Dar restul umbrelor prezente, M-au pus la zid, să DOVEDESC…
Că sunt CURAT și nu las semne, Puternic uneori sau slab… Cu fruntea sus și fapte demne, Dispar învăluit în alb!
Femeie ce ştii a rămâne frumoasă Chiar dacă sub pleoape ți-e roua sărată, Cu gleznele fine dar talpa crăpată, Slăvită să fii că ți-e casa „acasă”!
Martiră nescrisă în rândul cu sfinţii, Tu porţi rânduiala bunicilor tale, Pe tocuri, desculţă, urmezi doar o cale Și-ți aperi menirea de mamă „cu dinții”
De visele nopţii vorbesc numai ochii Când plouă în ei ori mijesc răsărituri, Din taina puterilor tale cresc mituri, Dar tu le ascunzi între falduri de rochii
Eşti mamă și soră, iubită și muză, Și pâine pe masă, și „sare-n bucate” Eşti cântec de luptă: „fii tare, bărbate!” Eşti floare pictată pe-un pat de lăuză
Eşti dor de flăcăul în deal dus la coasă Și ești rugăciunea din vreme de seară Când totul e iarnă, tu ești primăvară, Femeie ce ştii a rămâne frumoasă… 16 februarie 2021
De ce ar trebui mereu să-ascult Să-mi spună alții cum și cine-s eu Și cum să fac, să nu fiu vreun incult, Să nu fiu vreun habotnic sau ateu.
Și cum să râd și cum să plâng, ca lumea Să mă perceapă-n modul ideal Și cum să mă îmbrac și-ar fi chiar culmea Să îndrăznesc să fiu original.
De ce să îmi arate alții viața Și să-mi explice că de fapt e gri, Când eu o văd mai verde ca verdeața, Îmi este interzis a mai privi.
Și nu cumva să ies de sub tipare Și să-ndrăznesc să văd sau să visez, Să nu cumva să ies din turma mare Că-i interzis. Să nu am propriul crez,
Ci crezul turmei să-l urmez întruna, Conștiinței să-i pun ochelari de cal Ca nu cumva să-ntrezăresc minciuna Ce leagănă-al ipocriziei val.
Și pentru aceste gânduri scrise-n grabă De-oi fi stigmatizat, rebel, ateu, Eu tot la fel îmi voi vedea de treabă Și voi rămâne același veșnic „EU”.
Într-o zi cu nori, Costica, doamnă bine, din popor, A luat- o pe Georgica de-o ureche și-un picior Și-amândouă împreună, dând din gene cu ardoare, Au plecat cu voie bună în oraș la o plimbare. Şi, normal, cu energie și cu stil adevărat, După cum se foarte știe că era de așteptat, Șapte ore, opt sau nouă sau chiar zece și mai bine, S-au plimbat chiar amândouă prin pet-shopuri, magazine… La un foarte discutabil admirabil moment dat, Cât se poate de capabil și de bine conturat, Incredibila Costica, de uimire arhiplină, A văzut, prea mititica, într-o falnică vitrină, Lâng-o sticlă potrivită ce părea a fi de suc, O pereche-obişnuită de mănuşi de cauciuc. -Georgicuțaa, soro, fată, vino repede şi iute! A strigat chiar ea, mirată, preţ de câteva minute. -Ce s-a întâmplat, măi, dragă? a răspuns Georgica, tare, După ce o oră-ntreagă s-a uitat puţin la soare. -Ia priveşte! Ce e alea? Spune-mi repede şi mie, Că de nu, m-apucă jalea și fac circ şi gălăgie! -Fată, eşti într-o ureche? Sau te-ai îmbătat cu suc? Alea este o pereche de mănuşi de cauciuc! -Hai că-i de belea povestea! Mega-giga-super-tare! Da’ mănuşile acestea la ce este bune, oare? -Tu, Costica, ori eşti beată, ori nu vezi, ori nu auzi! Să te speli pe mâini, măi, fată, simplu, fără să te uzi!
EU LA BISERICĂ
Într-o foarte minunată zi cu soare hotărât, Cu o faţă luminată de om pur, fără păcat, Mă duc glonţ, ireproşabil, la biserica din sat Ca să văd inconfundabil cine, ce, de ce şi cât. Popa Rică, preot mare, înţelept şi fericit, Ţine-o slujbă uimitoare, nemaipomenită foc, După care, mândru tare, fără nici un echivoc, Se ridică în picioare şi explică explicit: -Dragii mei inegalabili credincioşi adevăraţi, Fiţi, vă rog, ireproşabili niţeluş mai mult un pic Şi-ascultaţi aici la mine ce vă spun şi ce vă zic: Orice-ar fi, cum se cuvine, fiţi cuminţi şi nu fumaţi! Nu fumați deloc adică: nici mai tare, nici încet, Nici de teamă, nici de frică, nici măcar degeaba-așa- Căci o singură țigară – fie bună, fie rea, Serios din cale-afară, duce glonț la un pachet; Un pachet, precum se știe, altă treabă nu prea are Și, cu mare energie, duce fix la un pahar; Un pahar, inevitabil, foarte limpede și clar, Duce iute, imparabil, la mai multe rău pahare; Păhărelele, la cheie, cât ați zice „un-doi-trei”, Duc precis la o femeie oarecum așa și-așa; Și-o femeie, clar ca luna, pe mai toată cinstea mea, Duce chiar întotdeauna la mai multe rău femei! Auzind acestea toate, fără să mă mai gândesc, Eu, creștin de calitate, strig urgent și imediat: -Măi, părinte, bună-i vestea, să trăiești neîncetat, Dar țigările-acestea unde, oare, se găsesc?
