Zbor spre înălțimi

Menirea omului

Bat la poarta timpului mereu
Și îl rog să nu se mai grăbească,
Să am timp să scriu lumii-un eseu
Despre existența omenească.

Aș vorbi de Domnul, ce ne-a dat
Chipul dup-a Sa asemănare,
Cu iubire inima a îmbrăcat
Și i-a dat putere creatoare.

Aș vorbi de cer, aștri, pământ,
Despre-un univers plin de culoare,
Despre omul care-și ia avânt
Să atingă culmile astrale.

Aș vorbi și de nimicnicie,
Despre avarism și răutate,
Despre modernism, vremelnicie,
Ce lăsăm pentru posteritate.

Și aș încheia prinzând în snop,
Acele trăsături ce definesc
Omul, lăsat de Domnul cu un scop,
Ca să creeze raiul pământesc:
IUBIRE DE APROAPE,
OMENIE, CINSTE,
HĂRNICIE, BUNĂTATE.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

VARA MEA

Cerul s-a-nfrățit cu lutul,
Seva urcă pan,’ la soare,
Curcubeu-i dă tributul
C-un sărut plin de candoare.

Flori și fluturi laolaltă, 
Fructe coapte-n pomul vieții
Răspândesc culori, miresme,
În răcoarea dimineții.

Plouă cu soare-n livadă,
Aprinzând pletele tale,
Irisii, ca de lavandă,
Buzele, roșii petale.

Se coboara Sânziene
Și dansează-n miez de noapte ,
Aerul te amețește
Cu miros de grâne coapte.

Zile sidefii se-nșiră
Precum șiraguri cu perle,
Înc-un anotimp se-adună
În potirul vieții mele…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

LITERA

Oare cum se scrie un oftat
o lacrimă
sau un strigăt ce frământă sufletul
este ea, litera, atât de încăpătoare
este ea atât de atotcuprinzătoare
este ea ca un ochi de mare
sau ca imensitatea cerului
încât
să cuprindă în ea un oftat
o lacrimă
sau un strigăt mut

este ea capabilă să-și însușească această calitate
această putere de viață și de moarte
este ea, litera, o gură hulpavă ce bea pe săturate din cupa amărăciunii
minciunii
și-a durerii
sau este doar picătura de miere
dulce
ce se lipește pe buze de îndrăgostiți
de cărturari și smintiți
de noi
de eu și tu
separat și împreună

noi nu mai purtăm cunună
litera a fost neîncăpătoare
prea mică pentru noi
prea mică pentru doi
prea mică pentru o iubire mare.

Literă neîncăpătoare
ce te joci cu destine:
  -Ține!
Ia-mi inima și mut-o în piept la tine
să simți și tu amărăciunea dintr-un oftat
tristețea dintr-o lacrimă
și durerea dintr-un strigăt mut
care frământă sufletul.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lumina dintre valuri

Solzi de ispite curg in spatele meu,
Lumina curge în valuri de lapte
Rămâi iubito dacă ți -s semizeu
Și iartă -mă în primăveri și -n șoapte.

Tu îmi ești redefinirea dintre valuri,
Lumina ce mă farmecă pe glezne
Mă îndeamnă calde adieri la ritualuri
Curge-mi in vene să mă săruți mai lesne.

Tu ești doar în al meu sânge, mă ucizi,
Mă răstignești din nou în ponturi euxine
Despicat în lacrimi de scoici și de guvizi
Mă reîncarnez iubito să te iubesc pe tine.

Eu sunt doar o clipă mult prea efemeră,
Și aduc timpului tău golaș închinăciune
Aștept să îmi prind in năvoade o himeră
Să – ți pot cânta din alăută o rugăciune.

Lumina dintre valuri iubito ne așteaptă,
Să ne aruncăm acum în marele înfrânt
Din alge să îți împletesc o rochie albă
Să facem apoi nunta nemuririi pe pământ

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Te voi iubi…

Mă uit pierdut, aștept să vină-o muză
Să scriu despre iubire, c-am promis,
Caietul alb în față-mi stă deschis,
Soția mă privește și s-amuză.

Dar eu n-o văd, gândindu-mă departe,
Dar o aud : -Să nu mi te deochi !
Adună-te, privește-mă în ochi,
Muza-i aici, n-o afli-n altă parte !

Ca un copil ce-și recunoaște vina,
I-am spus că gândul mi-a umblat candriu,
În ochii-i blânzi e muza, și îi scriu :
-Din câte muze sunt, tu ești regina.

Te voi iubi cum altul n-o să poată,
Doar lasă-mă să fiu așa cum sunt,
Nu pot, și nici nu vreau să fiu un sfânt,
Te voi iubi cum n-ai sperat vreodată.

Te voi iubi de-mi spui că nu te doare
Că pot urî la fel de pătimaș,
Că mie, însumi, pot să-mi fiu vrăjmaș,
Te voi iubi cu calm și disperare.

Te voi iubi și dincolo de moarte
Doar dacă ai puterea să-nțelegi
Că nu pot fi supusul unor legi,
Te voi iubi cum nimenea nu poate.

Te voi iubi cum nimeni altu-n lume
N-a mai iubit, și nici nu va iubi,
Și nici o lege nu ne va-nrobi,
Iubirea mea-i ieșită din cutume.

Doar tu-mi poți fi judecător și gâde
În lumea asta plină de mișei,
Nu dau doi bani pe ce vor zice ei,
Ne vom iubi, și-n ciuda lor vom râde.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Slove

Prea multe veșnicii cernite
își țes din fire negre robe;
Nu mai găsim cuvinte potrivite,
E criză de iubire și de slove.

Durerea cum mai poți s-o strigi
și cine să te mai aprobe?
Când sufletul curat îți frigi
din lipsă de iubire și de slove.

S-au adunat prea multe cicatrici
iar veșnicia nu mai trece proba;
Nu vindecă durerile, că-s mici.
Le bandajează sfâșiindu-și roba.

În haosul aproape infernal
în care slovele  își ies din formă,
Mă-ntorc la vechiul meu ABECEDAR
Și la tablița mea cuneiformă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tu cum de mai prinzi stele?

Agale trece vara,
cu rele și cu bune,
iar eu mângâi chitara
pe raze, nu pe strune!

Și ne zâmbim în grabă,
cu teamă, cu uimire,
nebunii fără treabă,
în drum spre fericire!

Mi-ai pus pe deget luna
ș-ai spus că habar n-ai
de ce pierdem întruna
cărarea către rai!

Doar noi pășim prin vreme,
printre spice și maci,
la umbră de blesteme,
când eu tac, și tu taci!

Iubire cu-aripi grele
și gust ușor sărat,
tu cum de mai prinzi stele,
când ceru-i înnorat?

Prea iute trece vara,
ceru-i prea arămiu,
iar eu mângâi chitara
și s-a făcut târziu!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

N-a fost iubire

Cum aș putea să îți mai dau iertarea,
Când din minciună ți-ai facut un scut?
Și-ncet, încet ai devenit teroarea
Prin care spaima mea a tot crescut

Știi?…Gândul meu se-ndreaptă către seara
În care tu din suflet mi-ai plecat
Pentru că în sfârșit văzut-am fiara
Care de ani și ani m-a sfartecat

Am încercat să uit dezamăgirea, 
Dar nu am cum, prea mult am suferit,
Iar de acum aleg nemărginirea
De care-atâta vreme m-am ferit.

Și cum să cred în gura-ți mincinoasă
Când cu venin tu m-ai umplut de tot ?
Și-n inimă am o cangrenă  groasă,
De care să mă vindec nu mai pot

Iubirea ta?…O, nu, n-a fost iubire,
A fost pedeapsă de la Dumnezeu
Și vreau sa uit câtă nefericire
Mi-a dăruit, un mare derbedeu!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț