Zbor spre înălțimi

Învață-mă

Învață-mă să te aștept, învață-mă-n tăcere,
Să mă-nfășor în taina ta, să nu mai simt durere,
Am palme aspre de când pun făclii în ochi de plângeri,
Mi-e dor de-un dor de catifea, să-mi mângâie străpungeri!

Învață-mă să mă supun azurului din șoapte,
Să pun lumina mai presus nectarului din noapte,
Am tot venit să strâng încet pulberi din multe stele,
Dar voi pleca, în piept purtând tot aurul din ele.

Învață-mă să las minuni să se strecoare-n palme,
Tămăduind arsuri de nori, lăsând ploile calme,
Ah, cât aș vrea să-mi fii, să-ți fiu de-ajuns și peste poate,
Răstălmăciri de umbre vii să nu mai vrem în toate …

În toate câte vor veni, și mai ales sunt faste,
Într-un prezent greu de iubiri, cu adânciri mai caste
Decât un zâmbet de copil, învață-mă, Iubire,
Să-ți fiu, să-mi fii acum, mereu …prilej de nemurire!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DIN CARE SOMN SĂ TE DEȘTEPȚI?

nu-ți cer să te deștepți, ai demonstrat
că plânsul tău în cea mai deasă ceață
e greutatea sângelui vărsat
prin convertirea morții tale-n viață

stigmat sub cer de farduri sângerii
de “uriași” aleși de… nu se știe
române, deșteptat, de ce nu vii
osânza lor s-o bagi la pușcărie?

ce tot aștepți să cadă biata pară
în gura ta tăcută, de granit
și, resemnat, să spui: adio, țară
când patria-i pe muchie de cuțit!?

nu-ți cer să te deștepți, deschide un ochi
și vezi copita calului când moare
de mult prea multă vrajbă și deochi
și simți cum pielea-n pielea lui te doare

e Patria ce-n timp a cutezat
să-și scrie Doina-n lacrimi de iubire
iar jugul, când pe gât te-a apăsat
Ea te-a unit în cuget și simțire

din care somn să te deștepți, române?
tu ești ca Oltul viu, greu frământat
care și ieri și astăzi pentru mâine
din propriul lui izvor s-a întrupat

adună-ți apele în propria lor matcă
chemându-ți fiii storși de pribegie
în țara lor călită să se-ntoarcă
să tune-n clopot și să bată-n toacă
pentru ciocoi și hoți: la pușcărie!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pe cuvânt de poet

Am luat cuvântul și l-am dat prin suflet,
cârpind la el pe unde era ciunt,
după aceea l-am chemat la umblet.
În preajma lui, mă bucur că mai sunt !

Că n-am fost niciodată mai puternic
și lângă el pot umbra s-o înfrunt,
port împlinire și m-aplec cucernic.
Doar în lumina lui mă văd și sunt !

Îmi place să-i ascult nemărginirea
și să-l rostogolesc prin amănunt,
e vorba, este scrisul și mi-e firea.
Îl țin la piept, căci fără el nu sunt !

L-am pus în salba dăruită muzei
ce nu mă lasă să mă mai încrunt
și nu îl mai strecor prin colțul buzei.
În răspicarea lui, acolo sunt !

Tu ești sfințire, noi suntem pământ,
tu ești măreț, iar noi ceva mărunt
și-ți port recunoștință, drag cuvânt!
,,Ce bine că ești, ce mirare că sunt !”

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Secunde aprinse

Iubirea renaște din clipa cea frântă,
secunde aprinse în umbre pătrund,
prin tine simt viața cum arde, cum cântă,
,,ce bine că ești,ce mirare că sunt”

Din zori până-n noapte, iubirea mă poartă
prin râs și plâns, prin tăcere și cânt,
cu tine alături și lumea-i o artă…
,,ce bine că ești, mirare că sunt”.

Când cerul se umple de umbre și teamă,
când drumul se pierde sub pașii mei, frânt,
privirea ta blândă mă cheamă, mă cheamă…
,,ce bine că ești, ce mirare că sunt”.

Și-n ultima clipă, când totu-i tăcere,
când trupul se scurge, absurd și profund,
rămâne iubirea, rămâne-n durere…
,,ce bine că ești, ce mirare că sunt”.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Prin davele* de vis curgând

Respiră soarele agrar

• clepsidră miilor de ani –
  printre coloane-sanctuar,
  sorbind penumbre de zăgani.

Mi-e vântul fremătând în zori
tălăngi de-alamă peste munți
ce mână turmele de nori
pe cerul zmeilor cărunți.

Aud descântecul barbar
din lumea zeilor de lut;
Druizi ascunși în chihlimbar
se zbat războaie de țesut.

Din Vârf cu Dor mă răzlețesc,
zburând săgeată-n arc montan
și-n văi de timp mă prăvălesc
sub al cascadelor noian.

Prin davele de vis curgând,
cărări de gânduri mă străbat
ca pasul lupului flămând
de mitul vechiului regat.

Notă* – Davă (pl.dave) este o denumire geto-dacă pentru un oraș sau o așezare de tip oppidan. În general, denumirea indica un centru tribal sau o așezare mai însemnată, de obicei întărită.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Legenda lui Prometeu

Când Prometeu urcat-a în Olimp,
Să fure jar din focul veșniciei,
I-a condamnat pe oameni peste timp,
Să simtă-n veacuri flacăra mâniei,

Căci Zeus i-a trimis pe urme fiara
Urgiei sale-n fulgere și spume
Și lanțuri grele pregătit-a-n seara,
Când focul ajungea cu bine-n lume.

Furtuna-l prinde pe erou pe munte…
El știe că în sat n-o să rămână.
În jur se adunau tăceri mărunte:
„Și se-agăță de fulgere c-o mână”.

Scântei-ascunsă-n tijă-a luminat,
Iar trestia a tremurat de frică,
El, Zeus, pe erou s-a mâniat:
L-a condamnat la „muncă” silnică!

De-atunci e focul printre noi genune,
Cărbune viu în jarul vetrei sfinte.
Deși Pandora alte vorbe spune,
Din Caucaz un vultur ține minte,

Să numere milenii de iertare,
C-a obosit bătând cu ciocu-n piatră!
Un Prometeu și azi apare-n zare,
Dorind să sufle-n vatră înc-o dată!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mai strigă-mă!

Mai strigă-mă cu glas de ploi,
De dincolo de răsărit,
Presară-mi roz, pe umeri moi,
Învie un ecou zdrobit!

Mai strigă-mă cu glas flămând,
Din văile de nemurire,
Pătează-mi colțul unui gând,
Cu roșu calm, din fericire!

Mai strigă-mă cu glas oval,
Din faldurile nerăbdării,
Alungă un minut banal,
Pictează pânzele chemării!

Mai strigă-mă cu glas robust,
Din cuibul gândului smerit,
Învață-mă din alb să gust,
S-ating sclipiri din asfințit!

Mai strigă-mă cu glas de vânt,
Din codrii pașnici ai dreptății,
Adună seve din cuvânt,
Trezește tâmpla dimineții!

Mai strigă-mă cu glas de val,
Din marea șoaptelor fecunde,
Ascunde-mă prin verde pal,
Lasă culori să mă inunde!

Versuri din volumul în lucru
PRIN SITELE DIN CONȘTIINȚĂ
Drepturi de autor rezervate

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

OAMENI

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt și durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii își cresc gândurile-n fapte,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate
și-ar cumpăra aripi, să se-nalțe-n zbor.

Copiii de ieri, sorii dimineții,
ca îngeri sau demoni asfințim, pe rând.
Toți venim Lumini în vârtejul vieții,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârșim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt flori, IUBIRE… durere…

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Legămînt

Mi se rup cerurile de albăstreli spălăcite și reci.
Râuri de cuvinte curg din ploile sufletului,
Fulgere de stele rătăcite de vise aprind focuri
Arzând neputințe, legări oropsite de timp.
O nebunie atemporală sucește mintea plecată
Deja în anticamera întunericului surd și tăcut.
Universul își strigă firescul,risipind negura
Taie pânzele țesute în amintirea uitată
A unui legămînt bizar, din sfori întunecate…
Furtuna dezlănțuie stihii amorțite,
Un infern risipit în tăcerile vii
Cad vălurile de pe nebuloasa de gânduri
Scrijelind răni sângerânde pe suflet…
Într-un târziu, timid, ridic paleta de culori
Dau pânzei străluciri curate, curcubeice
Și liniștea albastreste un colț din cerul picturii
Răscolind nescrise cuvinte
Din legămîntul nou de înainte!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Între coperți

Între coperți te-am pus, floare de liliac
Tu pentru mine nu mai ai culoare
Te-am iubit suav, un sfert de veac
Dar astăzi te privesc ca pe o simplă floare.

Te-nchid acolo, cu gând de-a uita
Și primavara se sfârșește, să mă ierți,
Fiindcă-n gându-mi, te-am legat de ea
Și te închid cu ea, între coperți.

Știu, da, în echinocțiu te-ai pierdut
Și acea zi, nu aș mai aminti-o
Creștea-ntre noi un zid ce m-a durut
Și-atunci ți-am spus cu inima, adio.

Suavă floarea mea de mai florar,
În tine stă închis un cer cu stele
Și eu sunt luna ce nu-ți mai răsar,
Că nu mai ești în gândurile mele.

Îmi pare rău, dar n-o să plâng, să știi,
Am plâns atunci când nu dădeai în floare.
Azi rup din mine muguri timpurii
Dar sângerez zâmbind, a resemnare!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț