Arhive etichetă:biblioteca revistei

Rânduri pentru Moş Crăciun Ion Minulescu Iartă-mă că te salut numai din uşă…Te-aş pofti şi-n casă,Dar mi-e teamăCă-mi aduci aceeaşi veşnică păpuşăŞi acelaşi vechi refren de panoramă!… Iartă-mă că-ţi spun ce cuget, Moş Crăciun…Dar eu – zău – nu văd de ce mai vii!…Ce folos că eşti bătrânŞi-ai suflet bun,Dacă-n tolbă n-ai decât minciuni pentruContinuă lectura „Ion Minulescu”

Iarna în care a murit tata tata a murit într-o noapte de joi spre vineri aerul greu amplifica teamasub cerul atât de rece și negruse prăvălea ca un bulgăre luminaadâncind disperarea undeva s-a produs o greșeală mama avea ochii sticlați șimirosea a pâine proaspătămă ținea strâns cât mai aproape de pieptsă mai fim împreună doarContinuă lectura „Teodor Dume”

Schit sub zăpadă S-a albăstrit și curățat lumina,Acuma când Crăciunul s-a sfârșit,A nins cu îngeri peste vechiul schit,A nins cu liniște în Bucovina. S-a strâns omătul marilor tăceri,Al bucuriei de a fi acasăȘi parcă iarna e mult mai frumoasăȘi ninge peste noi cu flori din meri. Abia de se aude câte-un glas,Cântând în șoaptă câte-oContinuă lectura „Sorin Poclitaru”

Avem o țară – Radu Gyr Avem o ţară unde au stăpânit odatăVitejii daci, bărbaţi nemuritori.Şi unde stau de veacuri laolaltă,Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări. Avem troiţe sfinte, altare şi icoaneŞi candeli ard cu mii de pâlpâiri;Avem atâtea lacrimi şi prigoaneCă ne e plin pământul de martiri. Avem la Putna, Sfânt şi viuContinuă lectura „Radu Gyr”

Peronul de pe partea stângă de la o vreme începe să mă doară rău spatelela ora când cocoșii echilibrează noapteatresar îmi rotesc ochii prin camerăcobor din pat și ca un ultim gestîmi pipăi părul până mă pierd prinrespirația albă a perețilordincolo de geamcade o steagândul se ghemuiește în mineîntr-un colț al guriise oprește o rugăcaContinuă lectura „Teodor Dume”

Sfântul Gabrielde Federico García Lorca( traducere: Gabriel Cristea) Un fecior frumos, de trestii,umeri largi, mijloc subțire,pielea măr sclipind în noapte,ochii mari și gura tristănerv de-argint ce se topește,bântuie pustia cale.Încălțările-i lucinderupe dalii prinse-n aer,două ritmuri care cântăscurtul și celestul vaier.Pe tot țărmu-ntins al măriinu e pace să-l întreacă,nici tiară-mpărăteascăși nici stea rătăcitoare.Creștetul când îl apleacăpesteContinuă lectura „Federico García Lorca – traducere: Gabriel Cristea”

Cele două căpăţâni goale La săparea unei groape,Un cap mort desfiinţat,Văzând lângă sine-aproapeAlt cap gol alăturat,“Cine e, care-ndrăzneşte,Îi strigă c-un glas de domn,De mine de se lipeşte,Turburându-mă din somn?” “Eu, zice-acea căpăţână,Am fost numai matelot;Pâne neagră şi puţină,Apă, din bălţi, a fost totCu ce-am trăit în vieaţă;Desculţ, trenţos, urgisit,Dusei cărarea-mi cu greaţă;Acum moartea, ce-am doritM-aşezăContinuă lectura „Andrei Mureșan”

Culori E atâta verde în mine mereu.Oaze lângă oaze vor să le atingspre-a sorbi răcoare din densul nucleuîn care-orice raze nicicând nu se sting. E atât albastru în al meu azurcare îmi alintă păsările-n stol,dorind ca in visuri să le dea contur,să-i fie iubirii un superb simbol. E atâta roşu în al meu destin,care nu-miContinuă lectura „Anatol Covalli”

Eu, havanezade Elena Tamargo Sunt din nou fata dinlăuntrul ierniiși nimeni nu îmi oferă o gardenie.Doar realinierea planetelor meleînfiază taciturna din străfundul străzii,aproape fericită, letargicăsub această piatră roșie.Neastâmpărul aidoma unui câmp înflorite moștenirea firească a unei femei trezite,un vis desprins de corpul pe care l-a folosit.Crinii din cartierul Rosita,singurii mei martori,așteaptă cucuveauadin tăcerea mea crepusculară.MăContinuă lectura „Elena Tamargo -traducere: Gabriel Cristea”

Mi-e dor de viața din Ardeal Mi-e dor de viața din ArdealDe omenia omului de-acasă,De strugurele copt pe dealCând toamna peste plai se lasă. Pe unde am umblat pribeagPrin fiecare colț de țară,Aveam în gând Ardealul dragÎmpodobit cu flori în vară, Prin sate, oamenii în horăCinstesc bogatul rod din glieȘi păsări zboară, că o sorăDeContinuă lectura „Valer Popean”