Ultimul valMonica David NEREPETATE clipe mai exaltăInscripție pe pânza zărilor,Iar noi îmbrățișăm aceeași soartăLOVITĂ de un val seducător. PĂSTREZ și azi în gândul meu, senină,IMAGINEA cu noi pornind pe-un drum,Când am cules a cerului luminăSă ne STRĂBATĂ viața ca un fum. Când am ZĂRIT în mângâieri, tristețea,Am alungat-o doar cu rugăciuniȘi-mbrățișați ne-am înălțat credințaCă șiContinuă lectura „Concurs Duminical 24 Ianuarie Mențiune ~ Monica David ~”
Arhive etichetă:concurs duminical
Concurs Duminical 10 Ianuarie Premiul Special ~ Rotariu Dorel ~
GenarRotariu Dorel Vântul poartă prin VĂZDUHURINaufragiate nave,Norii PLUMBUIȚI din cerulCe descarcă pe noi gerul,Pun pe inimă zăvoareȘi nădufuri! Plâng streșinele numai CIUCURI,FRIGUL, apei i-a stins ZBORUL,DORUL tot mai rar ne-ncearcă,GÂNDUL a-nghețat în barcăȘi să redeștept umorulNu-mi vin trucuri!… De atâta întunericNu văd lâna să o TOARCĂ,Bunici învârtind pe fusuri,Firul TIMPULUI și-apusuri…Gânduri ultime le-ncearcăEzoteric… Lungi corăbiiContinuă lectura „Concurs Duminical 10 Ianuarie Premiul Special ~ Rotariu Dorel ~”
Poezia Zilei 7 Ianuarie ~ Nicoleta Lupu ~
Iarna Se aud peste coline,Vin zăpezile la munte,Mugesc cerbii, iarna vineCerbii cei cu stea în frunte. Fulguieşte sus pe creste,Peste gând melancolie,Dorul tău mă poartă lesneIarna din copilărie, În amurg de seară rece,Tu eşti ninsă-n flori de măr,Eu mă plâng că timpul treceTu păşeşti spre efemer. Eu te țin de mâna caldă,Colindăm timpul bătrân,Stând subContinuă lectura „Poezia Zilei 7 Ianuarie ~ Nicoleta Lupu ~”
Concurs Duminical 10 Ianuarie Locul Întâi ~ Florian Dan ~
EPISTOLĂ DE IANUARIEFlorian Dan E ianuarie, numai provizoriu, dragă! –Apoi e câinele, e coada și covrigul,Și gaura polară ce-mi aduce FRIGULCu zdrăngăneli și CIUCURI la desagă! Și dac-o fi ca iarna să se-ntoarcăRânjind cu norii PLUMBUIȚI din mineAtunci, pe sub furcile acelea caudine,Îi dau un caier încâlcit să-l TOARCĂ! GÂNDUL, DORUL, poate că sunt duhuri,Ce-miContinuă lectura „Concurs Duminical 10 Ianuarie Locul Întâi ~ Florian Dan ~”
Poezia Zilei 10 Ianuarie ~ Petre Poștașu’ Vătuiu ~
Cum aș trăi fără tine?de Petre Poștașu’ Lasă pădurea să cearnăFrunza din bieții stejari,Mângâie-mi fruntea cu mâna,Taci și sărută-mă doar! Ochii tăi mari nu-i deschide!Nu vreau să vezi cum mă temC-ai să mă lași singur toamnei,Tăcerii ude de lemn. Cum aș trăi fără tine-Geamătul dorului meu-Poate c-aș curge pe vale,Râu al părerii de rău. PoateContinuă lectura „Poezia Zilei 10 Ianuarie ~ Petre Poștașu’ Vătuiu ~”
Concurs Duminical 10 Ianuarie Locul Doi ~ Monica David ~
IanuarieMonica David Într-un gerar fără zăpadălasă un GREIERsă-ți intre sub pieleun cânt de vioară,atunci vei vedea prin VĂZDUHURIcum nori PLUMBUIȚIîși destramă ZBORULsculptat în cerneală.Din DORUL ce tremură-n FRIGURIiernile sure,fă GÂNDUL să TOARCĂduioasă baladă.Atunci vei vedea cum picură,în CIUCURI de nea,pe sticla TIMPULUI,a iernii broboadă. Redactor coordonator: Relu Popescu Redactor șef: Camelia Boț
Poezia Zilei 12 Ianuarie ~ Cătălin Iancu ~
Să nu-mi spui Să nu-mi spui niciodată bun rămasCăci aş muri un pic câte un pic,Nu vreau să îmi fii doar un scurt popas ,Eu fără tine nu aș fi nimic. Să nu îmi spui nicicând că vrei să pleciSpre alte zări cu cerul mai senin,Să ți se piardă pașii pe poteci,Pe urma ta nuContinuă lectura „Poezia Zilei 12 Ianuarie ~ Cătălin Iancu ~”
Concurs Duminical 10 Ianuarie Locul Trei ~ Pinte Carmen ~
Iarna florilor de neaPinte Carmen FRIGUL, GÂNDUL mi-l îngheață,TIMPULUI îi dau răgaz,Când, de ramuri se agață,Nopții îi devin extaz! CIUCURI de zăpezi atârnă,Prin VAZDUHURI se rotesc,Norii PLUMBUIȚI îngână,DORUL nopții îl jelesc. ZBORUL are aripi frânte,Va să TOARCĂ fir de stea,Pentr-un GREIER să înfrunte,Iarna florilor de nea… Redactor coordonator: Relu Popescu Redactor șef: Camelia Boț
Concurs Duminical 10 Ianuarie Mențiune ~ Traistaru Luminita ~
Șade iarna îngânduratăTraistaru Luminita Șade iarna îngânduratăPe o filă-n calendarCă mai are să străbatăJumătate din gerar. Norii PLUMBURII o îmbată,GÂNDUL zboară în VĂZDUHURI,Însă FRIGUL nu se arată,Cum să TOARCĂ iarna CIUCURI? Și uite așa își toarce DORULDupă albul de povesteȘi în vise își ia ZBORULSă urzească ger pe creste. Ea a observat de-o vreme,TIMPULUI i-ardeContinuă lectura „Concurs Duminical 10 Ianuarie Mențiune ~ Traistaru Luminita ~”
Concurs Duminical 17 Ianuarie Mențiune ~ Cristina Ghindar Greuruș ~
Tu n-ai murit, Emine!Cristina Ghindar Greuruș Răsună peste timpuri un vers TULBURĂTOR,Ce-a renăscut din VAIET, din chin și din durere,Știută-i VOLUPTATEA nestinsului amor,Trecuta SUFERINȚĂ, ce peste ani nu piere. Te-a doborât iubirea ce PURURI te-a chemat,Iar OCHII VISĂTORI s-au MISTUIT în timpuri,HAINA-I încleștare nu te-a eliberatȘi te-a ținut captiv în zeci de anotimpuri. Și chipulContinuă lectura „Concurs Duminical 17 Ianuarie Mențiune ~ Cristina Ghindar Greuruș ~”
