Melancolie de toamnă Toamnă, priponește vântul în căpăstrul frunzei tale !Mi-este jar, iar vântul duce toată-aprinderea pe vale.Ieri, c-un stol de rândunele, au plecat în pribegieToate gândurile mele, ce-au cusut macii pe ie. A rămas un SINGUR GÂND, cal sălbatic și flămând,VREMURI prind,la cingătoare, clipe, sufletu-nhămând,Și în SOMN mi se complace, mut, cu aripile UDE,A-ntomnatContinuă lectura „Concurs Duminical 11 Octombrie Premiu Special ~Cristiana Iliuță~”
Arhive etichetă:concurs duminical
Concurs Duminical 25 Octombrie Poezie Evidențiată
Rămâne speranțaCristina Ghindar Greuruș A mai rămas speranța ce bântuie-n unghere,Umilă, suferindă, cu amintiri stinghere.ASTĂZI ne dă târcoale, mult mai atent ca ieriȘi ne va da și MÂINE, iscând noi primăveri. A mai rămas speranța s-ajute OMENIREAȘi să alunge VRAJBA, să nască iar iubirea,Să lumineze VIAȚA ce-a stat prea mult în noapte,S-alunge ÎNTRISTAREA, s-alunge negreContinuă lectura „Concurs Duminical 25 Octombrie Poezie Evidențiată”
Concurs Duminical 11 Octombrie
Locul întâi,TristelorIonuț Pande Un SINGUR GÂND mă-ncearcă în noaptea asta rea,Când Cerul se prăvale, când toamna-mi stă în șea,MATERIA greoaie de-acuma-i un blestem;Ce PLOAIE cruntă-mi cade, mă tem, mă tem, mă tem De amurgitul zilei, de NOPȚI când nu am SOMN,De VREMURI ce m-apasă; dar iată că un Domn,PLÂNGÂND ia semnul crucii în degete deContinuă lectura „Concurs Duminical 11 Octombrie”
Concurs Duminical 25 Octombrie Poezie Evidențiată
SperândIonuț Pande Cu VIAȚA pe la porțile străine,E ASTĂZI, dintr-un MÂINE, numai ieri,Cu VRAJBA OMENIREA se mai ține,Din bucurii făcut-a doar poveri. Și E-NTRISTAREA un etern obraz,Iar lacrima, izvor în ochi de ceață;O, Doamne, cât aș vrea să fii zăgazDurerilor și inimii, povață! În PÂINE și în vin e Învierea,Din RĂTĂCIRE în nou legământȘi CREDE-ACELAContinuă lectura „Concurs Duminical 25 Octombrie Poezie Evidențiată”
Concurs Duminical 18 Octombrie Poezie Evidențiată
FEL DE ÎNTREBĂRI…Florian Dan De ce M-APRINDEȚI, stele lucitoare,Cu a SINGURĂTĂȚII LICĂRIRE fadă? –Mi-e sufletul pierdut într-o BALADĂȘi PARC-AUD în mintea mea neroadăAl NOPȚII SFETNIC pentru îndrumare… De ce tot moțăi când pe pat mă-ntindȘi inima-mi se FRÂNGE NESFÂRȘITĂ? –O, zbor întunecat, și-amara mea ispită,Ce peste ani ați șters o soartă fericită,Cum pe Pământ cadContinuă lectura „Concurs Duminical 18 Octombrie Poezie Evidențiată”
Concurs duminical 23August cu Anca Man
Romanța inimii ~Anca Man~ Mă îneacă dorul câteodată, în nopțile târzii,Să-mi CÂNȚI pe strune de vioară, romanța inimii…Cu gândul, iar mi-ai înțeles al inimii tumult,Tu îmi faci seara minunată… romanța o ascult! Duios mângâie ARCUȘUL strunele de la vioară,Foc NESTINS îmi arde-n piept, sufletul îl înfioară.Din pântecul ei de LEMN, sunetul desăvârșitTIMPUL a oprit… iarContinuă lectura „Concurs duminical 23August cu Anca Man”
Concurs duminical 29August cu Iuliana Cozma
Locul trei,Din întuneric să faci raiIuliana Cozma Să nu trăiești în SUFERINȚI,Și în AMARURI care dor,Cât încă mai există sfinți,Trăiește calm și iubitor! ÎNDREAPTĂ gândul tău umilSpre-a soarelui LUMINĂ caldă,Iubește pur, ca un copil,Căci Dumnezeu o să te vadă! MINCIUNI să nu spui niciodată,Căci tot pe tine te DOBOARĂ.Să-ți fie fața luminată…De BUCURII ce te-nconjoară!Continuă lectura „Concurs duminical 29August cu Iuliana Cozma”
Concurs duminical 15August cu Cristina Tunsoiu
Mențiune: O mie și una de nopți ~Cristina Tunsoiu~ Marea sărută nisipuriRĂSCOAPTE ca sufletul meu…Miresme sărate și vânturiPĂTRUNZĂTOARE mereu! N-ar ÎNDRĂZNI însă varaSă spună ,,mai vreau să rămân”UITĂRII își lasă comoara…Secretele cui să mai spun? O LICĂRIRE ușoară,Din DEPĂRTARE -mi zâmbeșteApune minunea de vară…MELANCOLIA mea crește! PĂMÂNTURI tresar obositeSă SCHIMBI anotimpuri nu poți,Mă-nclin sub poveriContinuă lectura „Concurs duminical 15August cu Cristina Tunsoiu”
Concurs duminical 29August cu Florian Dan
Mențiune:FEL DE CONTRAST… ~Florian Dan~ Frunză galbenă de verde,Te DOBOARĂ vântu-n tinăȘi-n IUBIRI ADÂNCI-anină, STINS, dorul să te dezmierde; Frunză galbenă de verde,Când visări încet te ningȘi-n MINCIUNI te tot împing,Nu le crede! Te vei pierde! – SUFERINȚI viața ÎNDREAPTĂCătre tine-un cerc de valuri;Și-ți dă BUCURII, AMARURI,Jude strâmb de lege dreaptă!… Frunză galbenă de verde,Dă LUMINĂContinuă lectura „Concurs duminical 29August cu Florian Dan”
Concurs duminical 5Septembrie cu Mira Minu
Locul întâi:Dor împlinit – Mira Minu – Începe TOAMNA ca un dor, loc neavând în suflet,Și se revarsă-n larg de GÂND când PLOUĂ a descântec.Trezește râul ADORMIT, umplut cu lacrimi calde,Nu de tristeți, de fericiri …topite în balade. Iubiri se-AMESTECĂ în stropi de limpede lumină,Singurătatea are-un rost, când n-are nicio vină …Când toate vorbele s-auContinuă lectura „Concurs duminical 5Septembrie cu Mira Minu”
