Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Suntem necunoscutde Mihaela Moisescu Îmbrățișăm uitarea și poezia dulce,În ceruri e chemarea și-acolo ne vom duceCu tot cu viața noastră, cu tot ce am avutÎn suflet și în gânduri, suntem necunoscut. Simțim iubirea nopții, și noaptea ne surprindePe aripile sorții zburăm către niciunde,Bezmeticele visuri ce le purtăm în gândVorbesc de paradisuri și iaduri pe pământ.Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

VEȘNICA DURERE – Mioara Nedea Mai curge parcă sânge din IisusȘi Prutu-l duce șovâind spre mal.Și plâng nămeții pe pământul dus,Iar Nistru-și cântă imnul în aval. S-a dus și domnul nostru,Eminescu…Omizile au invadat iar cornii.Suspină-n vânt vioara lui EnescuȘi-i liniște-n amurg, la Vatra Dornii. Ne arde-n suflet dorul de obcine,Când plânge Basarabia furată.Să o aduc-acasăContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Ortografie- Gabriela Raucă M-am gândit să fac o poezie,Un mod vesel, de-a aprofunda,Când și cum și-n care loc se scrie,Dacă-i î din i sau â din a. Ca un stâlp de la o poartă mare,Așa se prezintă î din i,De aceea-l punem la intrareSau când un cuvânt se va sfârși. Început, întreg, în, întristare,Îmi, îmbie,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

CREDEȚI VOI CĂ NUMAI IARNA NU E BINE SĂ FII CÂINE? Constantin Mosor Gerul scrie pe ferestre cu stiloul lui de gheață!Iarna și-a adus aminte cine e, de unde vine…Soarele și-ascute dinții! A-nceput cu cei din față!Lângă ușile speranței doarme stupul cu albine! Iarna și-a adus aminte cine e, de unde vine…Norii care fug încoace,Continuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

LUI EMINESCU Ica Gărgălie Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuriIarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri.După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată,În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată… Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă UniversulEl, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versulPrin Copou îmi poartă gândul vara când eContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Uitare- Cristina Tunsoiu Sărace brațe fără de pereche,Pe lângă corp în voie vă mișcațiAți și uitat menirea voastră veche,Nici nu mai știți cum e să îmbrățișați! Voi ați lăsat iubirile în urmă,Vă temeți și de umbre pe pereți…Singurătatea nimeni nu-și asumă,În fața neputinței noi stăm drepți! Ne dor îmbrățișările pierdute,Ne doare timpul ce-n zadar s-aContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

ALBUM – PETALE DE LUMINĂ Scluptură pe cord-Nely Vieru Cine-a ciopârțit din mineîntr-o zi sau într-o noaptefăr’ să-ntrebe de-mi convine,de îmi place cum îmi vine ,trunchiul meu fără de ramuri,fără frunze, fără flori ? Se-ascundeau în mine vrăbiivisuri își țeseau sub ramuriadormind îndrăgostiți …Chiar și câte doi iubițise-nveleau cu umbra meași c-o pătură de floriîiContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

BOLTĂ DE IARNĂde Marian Florentin Ursu* aș vrea să mă întindlângă crivățul acestasă privesc copacii trecândpe lângă mineși să mă vadă întins aşa,ca o câmpie opacăfluierând tremurat la fiecare vârtej aș vrea să mă întind peste prăpastiecu capul sprijinitde spatele zborului de pasăresă văd deasupra doar soarelecu dinți de lupsfârtecând o parte din mine,aceea cuContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concus, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Iartă-mă copilărie! Și ninge iar, neîntrerupt și calm peste coline Cu barba albă iarna peste tot se abateA îmbătrănit pădurea în plete cristaline,Manta de nea s-așază în crânguri și prin sate. Pe ulița din sat, s-au strâns iar mogâldețe, Sculptând fulgul de nea în oameni de zăpadă,De după gardul nins bătrânii dau binețe,Croind în pânzaContinuă lectura „Concus, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

Caier de lumină Cristina Tunsoiu Primește-mă la tine căsuța mea bătrână,Deschide-mi ușa veche, spune-mi o vorbă bunăÎnalță-mă pe scara ce mă ducea în pod,Care-mi pastra în taină, al toamnei mele rod. Aprinde focul în vatra ce plânge după mine,Poftește-mă la masă, promite-mi că ți-e bine!Deschide larg fereastra, fă loc să intre-n casă,Bătrânii mei sărmanii, că-sContinuă lectura „Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi”