Crucea din palmele mele Urc o treaptă,cobor douăsi iar urc,dar tot mai multcobor…în dreapta,speranțaîmi zâmbeștedin colțul gurii;în stânga,stă pitită deznădejdeașoptind:n-ai s-ajungi în vârfnici azi, nici mâine,oprește-te!Dar voința-mi face cu mâna,cu privirea-ialbastră ca cerul,mă-ndeamnă să mai urc o treaptă…și am urcat,și am tot urcat,atâtea treptec-am pierdut firulanilor ce mi-autrecut prin plete.Au fost ploi reci,dar și fierbinți;șiContinuă lectura „Camelia Corina Boț”
Arhive etichetă:Poezie
Lorica Mihăilă
Atât a fost… M-am așezat pe caldarâmul viețiiprivind la pietrele din el, pe rând,un loc au ocupat în plaja sorții,au viețuit acolo și în gând. Au tot trecut prin pace, prin războaie,au râs și-au plâns cu lacrime de ploice le-au spălat adesea de noroaie,nebănuind infernul de apoi. Au alinat de-atâtea ori durereace-a cauzat-o spațiul dintreContinuă lectura „Lorica Mihăilă”
Luminița Trăistaru
Din lut și duh Din lut și duh făcut-ai Doamne, omul,I-ai dat iubirea-n dar… divin parfum,I-ai spus să fie roditor ca pomul,Lumina să-ți urmeze pe-al său drum. I-ai dat tot ce-a avut de trebuință,L-ai păstorit cu duhul tău divin,Dar Doamne, stropul rău de necuviință,S-a strecurat în cupa lui de vin. Și-a devenit un fel deContinuă lectura „Luminița Trăistaru”
Dragoș Radu
Tablou floral Au înflorit din trupul meu și criniiDe parcă m-a îmbrățișat zăpadaPetale de salcâmi ca peregriniiÎn zbor își desfășoară cavalcada În pieptul oaselor și chiar din brațeeu o să-mi fac un foc înalt de preriesă-mi ardă nopțile trufașe, hoațefrisoane delirante să se sperie Să îmi erupă rădăcini din gambeiar în pământ să mă cununeContinuă lectura „Dragoș Radu”
Dorel Rotaru
Sfârșit de toamnă Mi-a topit genunea înc-o SĂPTĂMÂNĂ…PAȘII mei zadarnic cer ieșiri din rând,MONOTONĂ toamna, dric din frunze mână,Leneș curge noaptea, stele NUMĂRÂND. DĂTĂTOR de grijă ne colindă gerul,Pomi mușcați de crivăț spre geamuri SE-NDOAIE,Supărat pe oameni pare-n toamnă cerul,Ploi, sinistre marșuri sună din cimpoaie. SUSPINĂ tăciunii, foc timid în vatră,Când lacome hornuri le furăContinuă lectura „Dorel Rotaru”
Peteleu Alexandru
Rondelul rozelor ce plâng Sunt trist când rozele se plângCă Toamna le ia splendoarea,Se-ofilesc, își pierd culoarea,Se-nclină la pământ, se sting! Vara ne’ncântau privirea,Dar a venit frigul nătâng!Sunt trist când rozele se plângCă Toamna le ia splendoarea. Câte tristeți în mine strângȘi nu-mi găsesc alinarea,Când soarta rozelor deplângȘi scrutez în apus zarea. Sunt trist cândContinuă lectura „Peteleu Alexandru”
Andreea Văduvă
N-am cea mai bogată ȚarăAutor: Andreea Văduva N-am cea mai bogată Țară,Știu că multe îi lipsesc,Dar de-o frumusețe rară,Este Ea, și mă mândresc. Are părul – spic de grâu,Galben ca raza de soare,De-i ajunge pân’ la brâu,Brâu „atins” de cingătoare. Ochii ei – precum câmpia,De-i privești ai renăscut,Numele său? România,Cu frățiori peste Prut. Geana eiContinuă lectura „Andreea Văduvă”
Ionuț Pande
Măciniș de graf Murmur de izvoare seci;Te aud de prin granitul măcinat,Clipă vagă, cum petreciCa un foc de apă într-un însetat! Și m-alungă un alean zglobiu,Într-o ocnă de un metru sec,Unde întunericu-i pustiuȘi n-am pași cu care să mai plec. Și adorm, adorm, adorm,Ca un semn de veci striatPe izvorul cruciform,Ochi de lemn nemângâiat. AlbContinuă lectura „Ionuț Pande”
Daniela Konovală
IARNĂ PE SENA…autor: Daniela Konovală Dragul meu, să-mi spui cum ninge lângă Sena, fără fluturi,Fără streșini în oglindă, fără dragoste în ciuturi,Fără-nfiorarea serii în castane aburindFără sobă și odaie, fără murmur de colind… Să-mi spui dragul meu, ninsoarea cum se-așterne-n vechiul burgFără pletele-mi nebune zurgălăi îmbrățișând,Fără degetele orei, clipele cum le aduni?!Spune-mi, cum ninsoarea vineContinuă lectura „Daniela Konovală”
Luminița Trăistaru
Aștept CEA MAI FRUMOASĂ LUNĂ E ÎN LACCând se oglindește lângă chipul tău,Iar eu uimită doar privesc și tac,Dorindu-mi să nu fii doar visul meu. Se zgribulește noaptea pe la geam,Albastrul bolții-n plete-i stă ascunsȘi-n frunzele ce -au mai rămas pe ram,Îneacă tot în negru-i nepătruns. Prin cameră se-nghesuie tăceri,Doar focul mai dansează pe pereți,AșteptContinuă lectura „Luminița Trăistaru”
