MIMETICI Peştele din acvariu se uită fix la mine.Probabil că s-a plictisit de singurătate.Pe cerul lui sunt valuri subțiri şi hialineŞi mă întreb de are şi visuri spulberate. Mai dă, încet, din buze. Parc-ar spune ceva.Nu ştiu dacă e trist, sau de e fericit,Sau dacă, vreodată, s-a-ndrăgostit de-o steaDe mare, din adâncuri, şi s-a simțitContinuă lectura „Camelia Marin”
Arhive etichetă:Poezie
Daniela Konovală
După ploaie A înverzit livada. După ploaieCulori oxigenate înfloresc,Divid lumina ochiului cerescCopacii, răsfirați în evantaie. Din sânul ierbii păpădii îmbieSă te scufunzi cu dânsele-n lumină,Cu grație sărută o verbinăAl zilei chip cuprins de feerie. Curat e cerul, aerul respirăCurat și dânsul de orice păcat,Mi-e ploaia cântul binecuvântat,Rostire simplă fără de psaltiră. Redactor: Relu Popescu DirectorContinuă lectura „Daniela Konovală”
Luminița Trăistaru
Mâna omului Omul…rod divinității,O sămânță de lumină,Poate da umanității,Rod din mâna lui divină. Doar el poate face o casăSă-și ridice fruntea-n stele,Doar în mâna lui o coasăScrie-n iarbă prin vâlcele. Știm cu toții că pământulPoartă-n pântec hrană vie,Mâna omului e cântulCu a cerului solie. Mâna omului sfințește,Orice loc făcându-l raiCând brățara strălucește,Dăruind din al săuContinuă lectura „Luminița Trăistaru”
Manuela Munteanu
Sărmanul poet Sărmanul poet, cu gânduri solare,A scris, cu tot focul, poeme prin timpȘi-acum nu găsește spre sine cărare,Să fure iar flăcări din propriul Olimp. ,,Dă-mi, Doamne, luceferi pe cerul din sânge!”Striga în tăcere, cu gând infernal,,,CE PASĂRE NEAGRĂ STĂ-N LUNĂ ȘI PLÂNGE,De-mi sfarmă cu valuri al inimii mal?” ,,Dă-mi, Doamne, iar jarul ce trupu-miContinuă lectura „Manuela Munteanu”
Julia Dragomir
Frază Pe unda confuză-a măriiPluteşte barca uitării.Eu vâslesc fără busolăSub o frântă aurorăSpre-o insulă de coraliÎmpietriţi şi sepulcraliÎnverzită de speranţăSub un cer de neputinţă,Lovită de valuri tulburiTivite cu sure gânduri,C-ai uitat iubirea noastră –Floare părăsită-n glastră,Şi-ai pus apă moartă-n vază,Despărţirea într-o frază. Redactor: Ionuț Pande Director editorial: Camelia Corina Boț
Ica Gărgălie
Concert de primăvară Un spectacol divin se-nfiripă-n copaci,Prin magnolii tresar cum copiii prin visFluturi albi, fluturi roz cu baghete de vraciȘi-ți deschid sub priviri un întreg paradis… Simfonia din flori dă fiori pe sub sternTrecătorilor muți de atâtea minuni,Pâlpâiri de culori prind al spațiului ternPrin copacii sleiți de îngheț și furtuni. Iar cireșii în albContinuă lectura „Ica Gărgălie”
Adrian Vasile Iftime
Cântec de lebădă A mai rămas doar un cuvânt de gheață,O rază de lumină printre nori,O amăgire dis-de-dimineațăȘi-o amintire pe-un mănunchi de flori.O vorbă dulce ce-a pierit spre seară,O despărțire într-un ultim ceas,În lumea bună-a măștilor de cearăDoar fețe fără chipuri mai au glas.Tăceri prea multe au plecat de-acasăȘi vise împroșcate cu noroiIubiri pierdute peContinuă lectura „Adrian Vasile Iftime”
Camelia Corina Boț
Doamne! M-ai rupt din lutul Tău,și-ai pus în mine din luminavioletă a zării,m-ai udat cu picătura măriiși-ai asezat în privirea meafocul viu al veșniciei… Doamne!Mi-ai dat puterea unui fulgerce străbate, cu gândul,în lung și-n lat cerul tău azur,m-ai făcut să fiu iubire-n furtunăși viață-n toamna târzie… Doamne, cât aș vreasă-Ți fiu apă, pământ și cer…DarContinuă lectura „Camelia Corina Boț”
Lăcrămioara Teodorescu
Te invit la un pahar de primăvară Am sufletul deschis și te aștept disearăCu-n zâmbet larg pe față, în piept cu-o primăvarăȘi am legat o clipă de-un mac însângerat,Ce apăruse ieri, timid și-ngândurat. Ți-am croșetat din iarbă, cămașă răcoroasă,S-o porți cu bucurie în zori când mergi la coasăȘi masa-am așezat-o-n grădină sub un tei,Sub boltaContinuă lectura „Lăcrămioara Teodorescu”
Didi Grosu
Iubirea dă în floare Ai renăscut timid, sub pași de frunze moarte,În roiuri de albine și zumzete în șoapte,În clopoțel fragil ieșit de sub zăpadă,În ploaia de lumină, când noaptea stă să cadă! Te-învălui în parfumuri de flori necunoscuteȘi-n susur de izvoare saltănd zglobiu din munte,Triluri fermecate trezesc din hibernarePădurea de salcâmi să-mi pună laContinuă lectura „Didi Grosu”
