Arhive etichetă:Poezie

Ce toamn-a dat în noi Ce toamn-a dat în noi, ce toamn-a dat!Sub pași de suflet, iarba s-a uscat.Petale de surâs s-au ofilitȘi inimile noastre s-au răcit. Ce desfrunziri, ce vânturi, ce rugini!Ce împletiri de umbre și lumini!Într-un timp când ziua se-ngustează,Ce lupte duc privirile pe-o rază! Ce toamn-a dat în noi, ce toamn-a dat!CeațaContinuă lectura „Mirela Butacu”

E toamnă iar Întinde-ți mâinile și mă cuprinde,o să îmi simți căldura din priviri,e ca un vis ce-o flacără aprinde,te pierzi în ea și-adesea te inspiri! Să nu mă-ntrebi de ce e luna rece,deși-i regină pe vastul infinit,de ce n-o vezi, când noaptea iute trece,și soarele apare spre zenit… Nu mă-ntreba, cuprinde-mă în brață,mi-e fricăContinuă lectura „Lorica Mihăilă”

7 lumini ,,Să îmi aprinzi 7 lumini”,Aceasta-i ruga mea din urmă,Candele sfinte, fără spini,Cu veșnic har Tu le îndrumă. Vreau 7 binecuvântări,Pe 7 drumuri luminate,Și-n lume, prin atâtea zări,Să cadă umbrele-nghețate. În vremea când se sting candele,Ei fie flacără pe munte,În noaptea lumii, fă-i ca stele,Un semn de viață peste punte. Arată lumii, Doamne bun,CăContinuă lectura „Cristina Pasca”

Dor de infinit De ce, de ce se -ntorc cocorii acasă,Și de ce mă cuprinde un dor nestăvilitDe noaptea în care noi stăteam la masăȘi ne era cel mai tare dor de infinit . Acum când timpul a mușcat din mine,Lumina -i doar o gămălie de chibritMi-aștept sentința -n ponturi euxinePurtând în suflet un mareContinuă lectura „Cristian Gabriel Vulpoiu”

Fără tine Târziu am înțeles că fără tineSunt doar o frunză rătăcită-n vânt,Un călător prin lumile străineCare nu lasă urme pe Pământ, Un albatros ce nu știe să zboare,Navigator pe-o mare în furtună,Un cer fără de păsări călătoare,Noapte fără de stele și de lună, Un ghiocel pe sub zăpezi uitat,Un mac firav aprins de tainicContinuă lectura „Iancu Cătălin”

 DRAGOSTE OARBĂ Când mi-am întors eu ochii spre ea,ea era o fată de iubit strașnică.Când mi-am întors eu iar ochii spre ea,ea era o fată strașnică de iubit. Dar ea nu mă vedea, nu mă vedea,ea nu-și putea întoarce ochii spre mine pentru că era oarbă,nu mă percepea deși treceam pe dinaintea ei,nu mă percepea deși mersulContinuă lectura „Victor Sava”

Anamneza În colivia unei flori celeste,Petale cresc în aripi de rugini,Când noaptea-și urcă stelele pe cresteȘi luna cerne aur peste spini. Eu mă destram din caier de luminăÎn trupul unui orizont flămând,Cu zborul rumen, îmbătat de vinăȘi timpul prins la graniță de gând. Tăiați voi, săbii de vioară-n strună,Refrene blânde dintr-un trist cuvânt,Rostit cu focContinuă lectura „Ionuț Pande”

Sărutul visul se spărsese în valuriîn noaptea ultimului zboreu împleteam din raze firde floare tot căutând zadarnic al meu dormă rătăcisem pe un raft de carteun semn al prelungilor tăcerivisam să dezvelesc cu freamăt femeiasă urc pe culmi de lutspre infinitul meu apusazi scriu mărturisirea albă pe dosul unei paginica tainic legământapropie-te Doamne, dă-mi luminăvorbește-miContinuă lectura „Viorel Birtu Piraianu”

M-am pornit peste toamnă cu pasul Eu nu știu, când se scutură frunzaCine-i rumegă dorul? PământulCând o mistuie rânced? Sau corbiiCând își varsă amarul, țipându-l? Codrul nu! Că el tace ca mutul,Noduros sub urâta de ploaie,Care spală poteca de frunzăȘi o duce la vale-n șiroaie. Cine-i jinduie umbra, răcoarea?Cucul nu! C-a lăsat-o uitată!Poate mierla, darContinuă lectura „Petre Vatuiu”

Dalii și bumbac Își duce toamna balamucul său,noi căutăm un fel de-a ne fi bine…și recunosc fără să-mi pară rău:prea mult, prea des, prea mă gândesc la tine! Vreau s-alergăm, iubirea mea cea mare,doi sfinți nebuni pe câmpuri arămiiși-n suflet să ne crească numai soareiar sub picioare numai păpădii! Să te ascund cumva de curioșiiîngeriContinuă lectura „Ana-Maria Tudorache”