Oprea Alexandra-Florentina

Ambasadoarea apusului  Ambasadoarea apusului te însoțește la ceas de inimi până dincolo de feminitate, Cu delicatețea încoronată de a stelelor zeitate, Admirată în grația născută sub bolta frumuseții, Aprofundând lumea desprinsă de pandantivul din expoziții.  Guvernate din dulcele paradis al unui sărut, Scriind pe luceferi de sclipiri infinitul sub pleoapele unui început, Din cocul cochetContinuă lectura „Oprea Alexandra-Florentina”

Ioan Avram

Două fiice dintr-un neam Printre sfintele icoane am găsit un tricolor,Un drapel al bunei mame fluturând spre viitor,Întrupat din chipul țării și-a românilor credință,Ce-a purtat ostașii noștri, negreșit, spre biruință. Ceru-albastru și credința se destăinuie pe steag,Galbenul e bogăția, te-ntâmpină ca un mag,Iar în roșu e curajul și e sângele vărsatDe eroii care-n veacuri pentruContinuă lectura „Ioan Avram”

Mirela Butacu

STRĂINUL VIEȚII MELE Îmi beau singură cafeaua Și privesc în zori la steaua  Care tremură și arde  Tu, la răsărit de soare  O să pleci în grabă mare  Și-o s-o bei în altă parte. Nu-ți mai spun rămâi sau pleacă  Las doar zilele să treacă  Ca un stol de rândunele. Se tot duc din calendar Continuă lectura „Mirela Butacu”

Angela Petre

Ultimul bal Ultimul bal al vieții pe scenă te invităSă etalezi ținuta cu pas de dans, simetric,Căci soarta ți-a fost scrisă și-ți este hărăzităCa timbrul pe scrisoare ori cipul biometric. Dansezi ca niciodată, cu multă eleganțăZâmbești ca nimeni altul, nimic nu te frământă,Curtenitor dai tonul pe ring și cu prestanțăÎn vals te-avânți frenetic pe muzicaContinuă lectura „Angela Petre”

Georgeta Istrate

ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ TE IUBESC! Învață-mă să te iubesc,Că nu-ți știu codul inimii,Nici cheia ușii unde-o țiiȘi fără tine mă topesc! Iubirea mea cea curată,Pe care ți-o port platonic,Ascunsă-n buncăr atomic,De-o platoșă-i apărată. Învață-mă să te sărut,Cum n-am făcut-o vreodată,Timiditatea de fatăMă-mpiedică să fac mai mult. Gasește-mi loc într-un sertarPe care-l ai neocupatȘi-ncuie-mă sub un lăcat,SăContinuă lectura „Georgeta Istrate”

Cristina Serghiescu

Focul din gând Focul din gând e veșnic viu,Chiar dacă-n inimă-i târziu,Mă strigă spice de cuvinte,Din lanul visului fierbinte. Ceasul din suflet încă bate,Albastrul strigă-n libertate,În pumn țin jarul de credință,În vene, seve de voință. Sclipirea ochiului e trează,Struna simțirii mai vibrează,În palmă strigă roua pură,Iar palmele din verde fură. Din roșu calm, atât deContinuă lectura „Cristina Serghiescu”

Daniela Konovală

În litere aldine Nu-ți cer nimic,   Doar dragostea mi-o toarnă  Într-un potir de gând amețitor, Merinde caldă să o am în iarnă  Când troienite drumurile dorm. Când n-am să pot aripa să-mi mai scutur De promoroaca anilor albiți Iubirea ta să îmi înalțe duhul Pe scări de rai cu îngeri fericiți. În vise dragi vomContinuă lectura „Daniela Konovală”

Ana Aurelia Pîntea

Doi nori       Motto; ne-am fost o clipă, dar vom arde veșnic. Noi, nu am fost și nici vom fi vreodată, mai mult de-un vis, mai mult de o speranță, doi nori ce s-au atins pe cer, o dată, plecați apoi, tăcuți ca roua-n dimineață.  Un dor născut în umbra-ndepărtată, un pas pierdutContinuă lectura „Ana Aurelia Pîntea”

Georgeta Rada

TAINE ȘI SEMNE Țesea măicuța la lumina lunii,Că ziua timpul său era de pâine,De pruncii ei, de-nvățătura bunii,De rostul și de pravila de mâine. Țesea peșchir de borangic și pânzăCa pânza de păianjen, din luminăPână când ziua, roaiba nopții mânzăRupea priponul nopții în grădină. Cususe mama stele pârguiteCa în livada ei cu mere roșii,Pusese-n eleContinuă lectura „Georgeta Rada”

Ica Gărgălie

VARA Cupola de foc aprinde pământul,Ard macii prin lanuri în ton rubiniu,E arșița -n toi, n-adie nici vântulȘi-o Fata Morgana, miraj străveziu,Se zbate prin aer s-atingă zenitul… Iar holdele-n câmp ascund o comoarăÎn spice de aur cu bobul bogat,Un vis împlinit…și-n valțuri la moarăPe drumul făinii e aur curatSfințit de țărani în ruga de seară…Continuă lectura „Ica Gărgălie”