Un vis nebun Un strop de soare să-mi alunge norii,și-o rază să îmi fie călăuză,cât mi-aș dori să mă apuce zorii,în noaptea-n care, nu voi fi confuză. Un fulg să fiu, și vântul ce adie,să mă așeaze pe-o aripă de nor,ce sincer mă primește și mă-mbie,să-i fiu alături, veșnic călător. Cât aș fi vrut, săContinuă lectura „Lorica Mihăilă”
Arhive etichetă:Promovare
Violeta Andrei Stoicescu
EI… ȘI CE DACĂ? Şi s-a mai scurs un an din cupa vieții…Pe tâmpla mea, un fir de lăcrămioarăPlăpândă, precum roua diminețiiA poposit tăcută-aşa-ntr-o doară. Mai fac un pas, mai scriu o altă filăŞi înc-o treaptă urc pe-a vremii scară,Cu-acelaşi suflet fraged, de copilă,Dar… cât de repede se face seară! Clepsidra-şi cerne bobul în tăcere,SubContinuă lectura „Violeta Andrei Stoicescu”
Coca Elena Mahalu
Viața asta-i scurtă, tare… Este-o vorbă din bătrâni:,,Se călătorește vara”,Cocorii, albi pelerini,Pleacă să nu-i prindă seara. Verdele pălește-n frunzeȘi-arămiul îl cuprinde,Alt decor pictat pe pânzeVăl de toamnă-ncet, întinde. Parcă adie-un fir de vântArșița se domolește,Nori timizi, își iau avântCând soarele amurgește. Anotimpuri se perindăPe a timpului cărare,Privesc anii în oglindă,Viața asta-i scurtă, tare… Redactor: NelaContinuă lectura „Coca Elena Mahalu”
Constantin Mosor
N-AM FOST CU EMINESCU LA PLIMBARE! N-am stat cu Eminescu la șuetăNici cu Coșbuc la o cafea nedulce!Sub fruntea mea mult mai puțin poetă,Cei doi stau în odaie cu Neculce! Nu l-am uitat pe Creangă! E alături!L-am așezat cu alte nume „sfinte”Care m-au dus departe de omături,Să pot călători printre cuvinte! Îi preaslăvesc pe toțiContinuă lectura „Constantin Mosor”
Șerban Tudor
Iubito Iubito, iarna-i cenușie, iar eu am fost într-un exil,Iubirea noastră e târzie, parcă si gândul e ostil,Confuziile fac o punte între un mâine și un ieri,Mi-s tâmplele și mai cărunte, azi ochii mei sunt prizonieri. Dorul e-o pasăre albastră, rănită de atâtea ploi,E iarna vieții la fereastră și a lăsat copacii goi.Mi-e dor deContinuă lectura „Șerban Tudor”
Adrian Vasile Iftime
Five o’clock De ieri și până astăzi incape lumea-ntreagăDoar eu cu nemurirea mă joc pe caldarâmCând toamna asta lungă încearcă să culeagăPentru o noapte basmul despre un viu tărâm. Cu capu-n nori iubito m-am rezemat de astreDeși prea greu mi-e trupul nu vreau să îl doborAzi floarea primăverii s-a clătinat din glastreȘi timpul de peContinuă lectura „Adrian Vasile Iftime”
Eduard Rony Codreanu
CĂZU PESTE LUME TOAMNA Și-ndeasă pofta în răpciune,cu soarele-n latent descântec,la rând, căzu pe lume toamna,si greierii nu-i dau de cântec. Ce țanțoș umblă autumna,din august sustrăgându-și au-l!Și-ncepe naltul la columnăîn păsări asmuțind babaul. Copacilor mână stupoareași ce război cu frunza pală!Nuntind prin vii, livezi și crânguri,râde a cântăreață cheală. Prestelca i-o zburlește vântul,își puneContinuă lectura „Eduard Rony Codreanu”
Dorina Omota
De vorbă cu Dumnezeu Printre fantezii,Arse-n ereziiAdes Te-am vândut,Viața mi-am pierdut. Și n-am înțelesCe păianjeni țesPeste chipul TăuO, Iisuse-al meu Apoi te-am zăritDar nu m-am smeritȘi-n hău am căzutFiindcă n-am crezut Că-mi Vei fi mereuCând îmi va fi greuDeși Te iubeamSi-ades Îți vorbeam Nu puteam a staDinaintea TaCând în gând nespusVorbe grele-am spus Iar cândContinuă lectura „Dorina Omota”
Victor Boleac
UN POM SĂDIT… Un pom sădit de tine la drum ori la fântână,La poartă, la răscruce, udat cu a ta mână…În câmpul gol, oriunde: pe mal de iaz, toloacă –El este a ta urmă și bine o să facă: La un drumeț – o umbră când soarele prăjește,La altul îi dă fructul și foamea-i potolește;LaContinuă lectura „Victor Boleac”
Eugenia Spătaru (Adnana Radu)
TE-AM RĂTĂCIT PRIN GÂNDURI Te-am rătăcit prin gânduri, prin doruri și suspine,Prin zile fără soare și nopțile senine,Prin dimineți închise în ceașca de cafea,Prin zorii ce-mi zâmbesc din fald de catifea. Te-am rătăcit prin suflet, pierdut în amintiriȘi numele ți-am scris pe flori de trandafiriDar, toamna a venit și vântul a suflat,Petalele de floare înContinuă lectura „Eugenia Spătaru (Adnana Radu)”
