MEDITAȚIE ȘI AZI ÎMI PARE CALEA LACTEE UN MISTERÎn care stele încă se nasc și stele pier, Din care neutrinii, prezenți în infinit,Străpung cu ușurință rețeaua spațiu-timp. Pe calea de spirală și noi ne-am zămislitȘi tot pe ea vom trece-n eternul infinit,Scântei de viață sacră,creați de-un DemiurgDin energie pură spre un etern amurg. Spirala se destindeContinuă lectura „Georgeta Istrate”
Arhive etichetă:Promovare
Elena Coca Mahalu
,,CEA MAI FRUMOASĂ LUNĂ E ÎN LAC” ,,CEA MAI FRUMOASĂ LUNĂ E ÎN LAC „Și strălucește dincolo de barcă,Păzită-i de pe mal, de un copacCe zid din crengi, spre ea ar vrea să facă. A luat cu ea întreg alai stelarȘi unduiesc spre maluri, împreună,Ca un șirag de perle, princiar,Pe luciul apei împletind cunună. ÎnContinuă lectura „Elena Coca Mahalu”
Daniela Konovală
În oglindiri de viață autor: Daniela Konovală Azi au cântat cocoșii-a treia oară,Tu ai venit doar să mă vezi cum tac…Cum lacrima îmi țes într-o năframăȘi-n pumni adun speranțe de bumbac,Cum încrustez lumina-n rama ușiiAșa ca pe-o crenguță de FloriiȘi-mi fac icoană din frânturi de-odăjdiiDansând cu luna-n orele târzii.E sărbătoare, cucii mă-mpresoarăÎn armonia cetei deContinuă lectura „Daniela Konovală”
Nicoleta Lupu
Ce seară rece E seară, ruptă parcă din ghețar,Și cerul pare o oglindă vie,Un înger fură stelele din car,Jucându-mi șah, în inima pustie… Rămân pierdută-n clipe de temut,Te-nfățișezi pe luciul apei, lin,Un clopot dăngăne la nesfârșitȘi plouă peste mine din senin. Îmi tulburi iar, oglinda de cristal,Și mă condamni, la nesfârșit, să zac,Pe malul stângContinuă lectura „Nicoleta Lupu”
Aura Popa
Nu te îngrijora că tac Așa fac și cascadelecând le seacă râurile,asta se-ntâmplă și cu umbrelecărora li se-mbolnăvesc luminile de ne-ntâmplare…Și muțeniile au anotimpurile lor,și poveștile se mai întrerup brusc din a-și spune poveștile…Din când în gândse mai trag și fermoarelegurilor învățate să fredonezerefrene de stăruințăașa că nu te-ntreba și nu mă întrebade ce folosescContinuă lectura „Aura Popa”
Mira Minu
Flori de extaz De m-ai lăsa să nu-ți încap în minte,Din muguri rari în toamnă-aș răsări …Umilă-aș fi de dragoste, fierbinte,Nectar mocnit … buchet ți-aș dărui! M-ai ridica s-acopăr umbra luniiCu-un blând surâs și-un văl dezmierdător?Nu știi ce mi s-ar bucura toți nurii …Că-n raza ei n-aș pierde niciun dor! De m-ai iubi, lăsându-mi totContinuă lectura „Mira Minu”
Camelia Corina Boț
Clipocit de timp Sunt ecoul lacrimii căzutepeste catifeaua petalei,când rădăcinile taleUnduiri de pământ. Trup de vioară lină,te înalți printre spini.Bei apa ecoului,neîncăput destin. Mă preling în iubire,cu o nouă viață,sunet duios,Clipocit de timp,Peste regăsirea noastră. Redactor șef: Mihaela Vaida Director editorial: Camelia Corina Boț
Marian Florentin Ursu
GARA FĂRĂ NIMENI În gara asta nu coboară nimeniNu mai sunt pasageri, nu eşti nici tu,Şi simt parcă singurătatea-n veneŞi-un tren parcă prin sânge-mi străbătu Nu se sărută nimeni la-mbarcare,Nici loc de despărţire nu mai e,Sunt fiare vechi, bătrâne felinare,Şi-un drum din punctul A spre punctul B Nici nu ai cui să îi mai spuiContinuă lectura „Marian Florentin Ursu”
Georgeta Rada
CÂND A FI ÎNVĂȚĂTOR E VOCAȚIE Școala primară din satul meu s-a închis demult.Copiii merg la școală în orașul Motru, peste râu de sat.Învățătorii noștri s-au mutat în veșnicie, veșnică să le fie pomenirea!Noi îi păstrăm în cartea de căpătâi pe care ne-nvățară tainic a o buchisi cu mintea, cu inima și cu sufletul, dinContinuă lectura „Georgeta Rada”
Iancu Cătălin
Furtună Ascultă cum bate furtuna la ușă,Cum ploaia se scurge în vise târzii,Cum focul se stinge gemând sub cenușăIar noaptea se-așterne pe drumuri pustii. Ascultă cum bate furtuna la geamuri,Cum ploaia inundă un gând prea timid,Cum bufnița cântă ascunsă în ramuri,Cum pleoapele grele nu pot să le-nchid. Ascultă cum urlă furtuna pe mare,Cum pier pescărușiiContinuă lectura „Iancu Cătălin”
