FEERIE… Lângă trupul tăuangelicdoarme-o clipă-nveșnicie,peste chipul tăufeericluna nopțileînvie,zborul tău suav,nostalgic,iar mă cheamă…spre înaltși m-adun,din cerulmagic,praf de stele,spre înserat. Te aduniubire-n suflet,infinită,nopți de nopți,gura mi-eneodihnită,când sărutăsânii copți,noaptea beadin călimară,clipele de frenezie,din condeislovele zboară,fluturi vii,de poezie. Pe sub storuriletrasefeerie…umbra ta,nu vor linișteasă-mi lasemacii ce-ți aprind…gurași te scriu în vers,iubire,zbor, din visulnebunesc,te-am aleso nemurireîn cuvântulTe iubesc! Redactor: MihaelaContinuă lectura „Vio Sterian”
Arhive etichetă:Promovare
Felicia Percec
Iubesc Limba Română Iubesc această limbă minunată,Primită-n dar de la străbunii mei!Și atunci când rostesc „mamă” și „tată”,Mă pârjolesc în frumusețea ei. E grai curat din nesecat izvor,Revărsat peste vatra cea străbună,Ce-mbracă cuvintele în mult dorȘi-n străluciri de stele le adună. În limba mea-am primit botezul vieții,Pecetluit pe fruntea arzătoare,În ea mă spală zorii dimineții,CuContinuă lectura „Felicia Percec”
Liliana Răcătău
Clocot în cer Bate toaca-n ceruri, ploaia îl inundă,Zmei slobozi scot biciul în foc ascuțit,Nori de alabastru în catran se-afundă,Repezi stropi de gheață pământul cuprind. Zăngăne cazanul de atâta clocot,Furibunde așchii bat în geam grăbit,Răsună în turlă dangătul de clopot,Uscăciunea zării a luat sfârșit. Se apleacă ramul dăruit cu roade,Sfârâie pământul aprig dogorit,Scutură sălbatec pletele-Continuă lectura „Liliana Răcătău”
Daniela Damian
Mi-e dor de tine mamă Mi-e dor de tine mamă…Încă mă mai doareși-opresc o lacrimă căzând din ochiul stângși mă gândesc așa, cum n-ai putut tu oaresă mai rămâi cu noi, o vreme pe pământ? Dulceața vocii tale îmi mai răsună-n minteși podul palmei tale îl simt cum mă mângâieși m-alintai frumos, c-am fost copilContinuă lectura „Daniela Damian”
Cristina Ghindar Greuruș
Antidot Azi mă doare ridul toamneiCare m-a lovit din nou.Nu răspund chemării „Doamnei”Rămânând simplu ecou. Nu vreau să renunț la vise,Parc-aș mai trăi puțin.Jurămintele nescriseLasă-n urma lor venin. Nu vreau să mă dau bătută!(Multe am să împlinesc).Nu voi renunța la luptăȘi cât pot, am să zâmbesc. Azi, de-s pusă la-ncercare,Mă voi ridica din nou.Toamna viețiiContinuă lectura „Cristina Ghindar Greuruș”
Maria Poiană
Descretește Doamne, cerul( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)Descrețeste Doamne, cerul, care mi s-a prins de clipăȘi tot cerne printre nouri, fulgi, pe rana din aripă.Dar nu-s fulgi albi de zăpadă, care să închidă rana.Sunt fulgi grei de neputință care îmi adapă teama. Dragă mamă, dragă tată, mai întineriți o dată!Măcar pentr-un veac sau douăContinuă lectura „Maria Poiană”
Marilena Răghinaru
Iubiţi Limba Română! Oriunde-aţi umbla prin lume, nu uitaţi de-al vostru grai,Neuitând să spuneţi: casă, mămăligă sau mălai,Învăţaţi-i pe copii limba neaoşă, curată,Rostind: milostiv, ţărână, cum ziceau bunic şi tată! Ştim, v-au izgonit ,,afară” griji, nevoi sau grea durere,Dar de ce să alungaţi scumpa slovă în tăcere ?Ea e singura ce poate graniţele să doboare,FraţiContinuă lectura „Marilena Răghinaru”
Mira Minu
Puri, ca infinitul– Mira Minu- Îmi recapăt doruldin înaltul Clipeiși trezesc un astruinspirat de zbor!Pulbere de aurîmi presară ziuape un gând albastru,izgonind un nor…Soare de- ar fi, noaptea,s-ar întoarce lumeadulce și amară,ca înțelepciunea! Nu alerg prin ploaie,ploaia nu-i doar sete,e azurul firii,în secvențe fine,revelând secrete!Mă-nfășor în rouă și,prin verzi păduri,aud zeii tineri,puri ca infinitul,răscolind minuni…Continuă lectura „Mira Minu”
Iancu Cătălin
Plouă tomnatic Plouă tomnatic, plouă furibund,Un vânăt nor se-ntinde peste zare,Îmi e pustiu și vreau să mă ascundPe vârf de munte sau pe fund de mare. Plouă tomnatic, plouă infernal,Stropi grei și reci îmi biciuiesc retina,Șuieră vântul un refren banal,Spre asfințit dispare-ncet lumina. Plouă tomnatic, plouă fără rost,Îmi este toamnă grea și infinită,Mă simt stingherContinuă lectura „Iancu Cătălin”
Andreea Pîrlea
,,EU NU RENUNȚ LA OAMENI.” ,,Orele treceau mereu prea repede în prezența Sandrei. Îi urmăream chipul presărat de lumină. ,,Oare ea nu obosește niciodată?” Această întrebare părea a nu-și avea rostul în fața ei. Mă asculta fără să mă întrerupă, până îmi simțea sufletul eliberat de orice greutate. Uneori, tăceam amândouă, ne lăsăm sufletele săContinuă lectura „Andreea Pîrlea”
