Iancu Cătălin

Anotimpuri Am adormit pe-o margine de norCu ochii ațintiți în depărtareIar visul m-a purtat în aprig zborTot mai departe, dincolo de zare. Pe pleoape îmi ningea cu amintiriȘi cu dorințele neîmplinite,Călcam desculț pe spini de trandafiri,Băteam la geamuri veșnic zăbrelite. Îmi era vară, zbor de pescăruș,Corăbii albe lunecau pe valuri,Vioara mângâiată de arcușSe auzea deContinuă lectura „Iancu Cătălin”

Elena Coca Mahalu

Tăcerea din cuvinte În odaia nopții reci, am aprins o lumânareȘi la măsuța de lemn, redau gândului culoare,Pe foi rupte din caiete, altădată cu coperțiSe-ngrămădesc azi cuvinte, zidind în minte cetăți. O lacrimă strânge-n ea, doruri multe, adunate,Iar părerile de rău, strigă clipele răbdate,Cu un tremurat ușor, pana-ncearcă prea grăbităSă aștearnă rânduri vii, dar foaia-iContinuă lectura „Elena Coca Mahalu”

Mira Minu

Dăinuire Sărută-mi lin tăcerea, sărută-mi primul vers,Când ale mele visuri, croindu-și zbor din mers,Vin către tine-n undă, ca spre un infinit,Deşi găsit în lume, vei fi de negăsit! Îţi cânta din înalturi copacii mei cu rod,Îţi văd întins ecoul până se face pod,Până îţi simt fiorul, când dai de-al meu fior…Deşi îți sunt în braţe,Continuă lectura „Mira Minu”

Marin Rada

TEII Marin RADA Ședeam față-n fațăfără să ne privim,cuvintele noastrese făceau depărtare,de atâta linișteîn care ne risipim,se aud frunzelefoșnind pe cărare… Poate sunt gândurile mele,mi-am zisși am tras perdeauacu mâna,printre ramurisau, poate, prin vis,trecuseră stelele,luna… Erau primii pașifăcuți împreunăpe drum,teii înfloriserăpentru tine,vara era pe sfârșiteacum,iarba se îngălbeneape coline, Prea grăbittrecea acum timpul meu,începeam să-nțelegdepărtarea,poate căContinuă lectura „Marin Rada”

Ionuț Pande

Oglinzi reverberantePande Ionut Un fluviu ce curgepe tărâmul gândului,când inima e o deltă de pace-așa mă simt,naiadă eșuată pe brațele mele trace!Mai am un nod,un singur nod într-un izvod,pentru un macedon,de s-ar mai naște!Pe plaja întinsă,un poet recunoașteo filă de trecut careîn istorii n-a mai încăput.Doar caii rămân seculari în păduri milenare.Bătrâne Timp, ți-e barbaContinuă lectura „Ionuț Pande”

Adriana Rușățeanu

IUBIRE CELESTĂLuna privește cu ochii de cadână,Cu gene plecate în vălul de spumă.Privirea-nstelată ascunde o taină,Din razele sale își face o haină. Nisipuri de aur îmbracă colineȘi vântul molatec aduce cu sine,Un cântec de flaut spunând o povesteCând Luna răsare deodată-n ferestre. Sub vălul suav ce-i acoperă fața,Luna visează chemând dimineața.Și-așteaptă iubitul pe cer săContinuă lectura „Adriana Rușățeanu”

Iancu Cătălin

Furtună pe mare Un marinar pe-o navă în derivăPrivește către ceru-ntunecat,Fără de soartă și de perspectivăSe roagă să ajungă pe uscat. În jur e doar furtună și urgieȘi valuri ce ajung până la cer,Îl duce gândul către veșnicie,I-s ochii-n lacrimi, biet corăbier. Stihia urlă, vântul strașnic geme,Fulgere cad, totul pare pierdut,Îngână rugăciuni, dar și blesteme,ArContinuă lectura „Iancu Cătălin”

Marin Rada

UN POEM NESCRIS Marin RADA Înfloresc caișii ,recitând poemedintr-o carte vechecu coperți de cer,înțeleși cu iarna,înfloresc devreme,gândurile negrede pe ramuri,pier…. Tu ești tot departeși-n adâncul zăriinorii se-nfiripă,rădăcini de ger,au rămas pe mugurilacrimi în risipă,păsări vin în șiruri,sufletul mi-l cer… Doar lumina caderenunțând, tăcere,rugul ei de flăcăriumblă parcă, nins,eu aștern cuvinte ,singura averee mereu aceeași:un poemContinuă lectura „Marin Rada”

Georgeta Rada

PARACLIS Nu pot să mă ating de versul tău,De setea ta înaltă de repaos…Te poartă heruvimii peste hăuȘi din pronaos, La Cuvânt în naos. Te-a plăsmuit Luceafăr din genuniStăpânul când luci vederii noastreIcoana-ți făcătoare de minuniDe-a pururi ferecată între astre. Am fi orbit de nu te-am fi văzut,Am fi-nvățat ce-nseamnă a muriPierind vederii noastre de-mprumutCaContinuă lectura „Georgeta Rada”