Adrian Vasile Iftime

Poartă în casă Tot risipind cuvinte am mers prin lumea-ntreagăDar nu mă știe nimeni pe nume,  pe de rost,La orice barieră un vameș mă dezleagăPort haina cea de gală din standul cel mai prost În buzunar am cardul. A expirat din varăAzi joc în câte-o piesă cu public amatorLa mine anii țipă și uneori chiarContinuă lectura „Adrian Vasile Iftime”

Marian Marele

Himera… Îmi ațipise gândul pe florile de tei,Și mirosea a tine, ce-abia dădeai în pârg.Doar câteva secunde, te-am sărutat cu sârg,Cât ți-ai avut sălașul, aici, sub ochii mei. Apoi, ca o himeră ce-n viața mea ai fost,Ai dispărut degrabă, fără să te mai văd,Făcând, cu strășnicie, în inima-mi prăpăd,Și-al vieții sens, făcându-l să nu maiContinuă lectura „Marian Marele”

Angelica Manole

Ploaia florilor de tei Își prinde teiul creanga-n aurȘi-și leagănă dorința-n zori.Ascunde floarea un tezaurCe-și duce mirosul în nori. Mai plouă cu petale searaȘi teiul pare împărat.Coroană nouă-i pune varaȘi în miresme l-a-mbrăcat. Ce vară este prinsă-n floare!Se scutură în pulberi fineUn tei în galbenă ninsoare:Mă-mbrățișează și pe mine. De-aș fi un fluture năuc,Sau oContinuă lectura „Angelica Manole”

Felicia Percec

Iulie, frumoasă fată Iulie, frumoasă fată,Cu păr blond din spice dese,Ai bătut la noi în poartă,Să ne-aduci daruri alese. Din poala-ți încăpătoareVerși peste pământ căldurăȘi-mpletești raze de soare Peste rugi cu ochi de mură. Duci pe brațele-nfocateUn cuptor spoit cu aur,Unde coci, și zi, și noapte,Bob de grâu strâns în tezaur. Zâmbăreață,-ți porți făpturaPe covorul plinContinuă lectura „Felicia Percec”

Lidia Zadeh

STEPE Dacă mai vin zăpezi și-n luna maiȘi un potop dă buzna-n casa meaSă-mi lustruiești paharele de ceaiȘi ceașca ruginită, de cafea Iar când prăpădul zgâlțâie obloaneNu râde, ci prefă-te că-mi citeștiDin vechile scripturi niște canoaneȘi dacă vrei apoi să-mi povestești Despre bunica din fotografiiCe stă lângă un domn sub palmierCare aprinde lampa peste ziSă-lContinuă lectura „Lidia Zadeh”

Silvana Toma

Vino, Ană, Ană, Ană, Sânziană,lasă soarele să-ți cearnăpeste suflet, raze vii.Din petale aurii,drum spre viațăsă-ți aștearnă. Te așteaptă-n dimineațămacii roșii pe câmpii,și izvorul din poiană,să îți spele din privirijertfa unei mari iubiri,iar în noaptea înstelată,luna, să deschidă poartăcătre-o lume de povesti… Ană dragă, unde ești?Vino, te aștept să vii! 2)Ploua, uneori Ploua, uneori,din cer, cuContinuă lectura „Silvana Toma”

Manuela Cerasela Jerlăianu

Unde ești? Ai plecat și te-ai dus și nu știu unde ești,De m-auzi, vino iar, ca să știu că trăiești.Și-am să-ți scriu, zi de zi, dorul meu pe tăceri,Într-o clipă prezentă dintre mâine și ieri. Și-am să-ți las pe cuvânt o tăcere de stea,Care arde de mult chiar în inima mea.Și-am să-ți dau un sărutContinuă lectura „Manuela Cerasela Jerlăianu”

Nicoleta Tudor

Trezirea în conștiință Trezirea în conștiință nu e să mergi călarePrecum strămoșii tăi, precum Ștefan cel Mare.Este să fii mai bun, să-ți ții păcatu-n frâu,Și nu să-ți iei cămașa și să ți-o speli la râu. Trezirea în conștiință nu e să strigi în piață,Ci să fii înțelept atunci când dai povață.Nu-i să porți tricolorul prinsContinuă lectura „Nicoleta Tudor”

Mirela Butacu

ROMANȚĂ DE SÂNZÂIENE Tare-aș  vrea  ca timpul să fie o perdeaȘi anii, strânși inele, să-i pot îndepărta.Prin faldurile-ntinse a dulcii tinereți,Să ne mai pierdem iarăși, iubite-n dimineți, Doar noi și-o valijoară, săraci prin buzunareDar în priviri cu mine de aur, lucitoare!Cu zâmbet numai miere, cu mâinile fierbințiRâzând din orice lucru, încrezători, cuminți, Să mai fugimContinuă lectura „Mirela Butacu”

Corneliu Neagu

PĂDUREA RETREZITĂ Aduceți mai aproape pădurea de foioase,când umbrele-nserării ajung la-ntretăieride jurăminte false, pe la răscruci rămasela margini de legendă, venind de nicăieri..Atunci voi înțelege că undeva anume,pe-o margine de doruri, fără a ști precis,tu încă treci cu gândul hotarele postumesă-mi readuci o clipă de magic paradis..De vei simți în suflet regretele tardivevenite peste vremeContinuă lectura „Corneliu Neagu”