Ce pot să fac?
Ce pot să fac cu-n dor atât de mare,
Ce simt cum crește-n mine tot mai mult?
Și sufletul îmi plânge pe cărare,
Când șoapta vântului stau și-o ascult…
Mai cade câte-o frunză pe suspine,
E colorată ca ochii tăi căprui,
Iubite, știu că-n toamna care vine
Vom împărți în doi, aroma de gutui.
Va fi frumoasă, cum n-au fost celelalte,
Care ne-au întristat, cândva în timp,
Când tu și eu eram străini, departe
Și nu-mpărțeam același anotimp.
Presimt c-aceasta va fi toamna noastră,
Știam c-odată ne vom întâlni…
Căci galbena gutuie din fereastră
Îți răsărea floare pe ram, spre-a o-mplini.
Iar dorul de l-aș strânge-ntru-un mănunchi
La mijloc l-aș lega c-un brâu de flori
L-aș așeza cu drag pe-ai tăi genunchi
Să-l legeni și să-l uzi cu lacrima din zori.
Rodica Ochiș
Zbor spre înălțimi 