Ana Văcărășu

„Cînd vîntul e-o taină, cînd frunza e mută”

E-o liniște în cer și pe pământ,
De parc-a adormit toată simțirea,
Se-aude doar tăcerea respirând,
Iar prin clepsidre curge nemurirea.

Copacii stau încremeniți în soare,
Mai frânți decât soldații în tranșee,
Iar păsările-n umbră la răcoare,
De-atâta taină, au tăcut și ele.

Trosnește piatra sub arsura cruntă,
Dar ploaie nu-i să-i umezească gura,
Și-un puf de păpădie stă și-ascultă
Cum un păianjen rupe țesătura.

Țipă-n auz tăcerea mormântală,
Ți-e teamă să respiri, să nu te-audă
Un înger alb care din cer coboară,
Și raiu-ntreg în lume îl strămută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: