Ana Văcărășu

DE ZIUA ȚĂRII MELE

Mai sunt pe lume multe frumuseți,
Sunt munți înalți și codri cu izvoare,
Dar parcă nicăieri nu mai găsești
Același roșu-nsângerat în floare,

Același verde crud și-nmiresmat,
Al ierbii care-ți crește lângă casă,
Și nici albastrul cerului curat,
Ca o perdea pe-a raiului fereastră.

Chiar simfonia vântului prin frunze,
Cu doru-ți, parcă n-ar sincroniza,
Când depărtarea, inima ți-o frânge,
Și-ai da orice, să fii în țara ta.

Să simți pământul sacru sub picioare,
Și-o doină dulce, setea să ți-o stingă,
Iar când privești din zare până-n zare,
O împlinire-n suflet să te ningă.

Să te simți arbore-n pădurea țării,
La fel cum ea ți-e trunchi și rădăcină,
Iar de-ai crescut, sub cerul depărtării,
Culege-o stea și vino cu lumină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: