DE ZIUA ȚĂRII MELE
Mai sunt pe lume multe frumuseți,
Sunt munți înalți și codri cu izvoare,
Dar parcă nicăieri nu mai găsești
Același roșu-nsângerat în floare,
Același verde crud și-nmiresmat,
Al ierbii care-ți crește lângă casă,
Și nici albastrul cerului curat,
Ca o perdea pe-a raiului fereastră.
Chiar simfonia vântului prin frunze,
Cu doru-ți, parcă n-ar sincroniza,
Când depărtarea, inima ți-o frânge,
Și-ai da orice, să fii în țara ta.
Să simți pământul sacru sub picioare,
Și-o doină dulce, setea să ți-o stingă,
Iar când privești din zare până-n zare,
O împlinire-n suflet să te ningă.
Să te simți arbore-n pădurea țării,
La fel cum ea ți-e trunchi și rădăcină,
Iar de-ai crescut, sub cerul depărtării,
Culege-o stea și vino cu lumină.
