Orbire de iad
Cobor în tine-alunecând
la rădăcina unui astru,
sunt, astăzi, câinele albastru
la poarta iadului urlând.
Deschide-mi porțile, Satană,
să ard în focul tău nestins,
nu mai am umbră, sunt o rană,
demult, în mine n-a mai nins,
nici vânturile n-au bătut
ca niște păsări migratoare,
cu tot cu sânge-am fost băut
de veacu-atomic, care moare
și-s orb, lumină nu mai am
și am venit ca să mă vând,
de parc-aici ar fi un hram
la care poți prânzi oricând.
De-aceea, Tartore, deschide-mi
enorma-ți poartă de aramă,
căci raiul, iată, se închide
și nu mai este nicio cramă
în care să degust veninul
acestei lumi de cimpanzei,
pe care-i colmatează chinul
căci nu-s și n-au fost Dumnezei.
04.XI.1987.
Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.
Zbor spre înălțimi 