Timpule!
Dă-mă timpule-napoi,
Fă-mă iar copil stingher,
Fă-mă iar să-mi fie teamă,
Că părinții-mi cresc și pier!
Dă-mi credința minunată
Cum că florile vorbesc
Și mă fă să am speranța
Că-ntr-o zi mă regăsesc!
Stinge soarele, când luna
Vrea să-mi cânte din viori,
Lăutari să-mi faci doar cucii
Fără cuiburi, plângând până te-nfiori.
Ia-mă timpule-n cătușe,
Nu mă mai lăsa să cresc!
Am fost tot ce-ai vrut în viață,
Acum vreau să mă căiesc!
Nu mai vreau să-mi crească ziua,
Nu mai vreau să râd, să plâng,
Vreau să împietresc în noapte,
Noaptea visului în gând.
Florile s-or duce-ndată
Iar părinții mi-or muri.
Timpule, omoară-mi luna!
Dar fii bun pentru copii!
Fă-le cuiburile tihnă,
Dă-le soare în priviri,
Iar pe mine…
Uită-mă într-o clepsidră….
Timpule!
Nu mai vreau să-ți fiu, să-mi fii!
