Gabriela Raucă

Dor de tine…

Hai, mamă, să mai stăm pe banca din grădină,
Sub vișinu-nroșit și greu, de rodul lui,
Din veșnicie, doar, o clipă să revină,
În care mi-aș dori atâtea să îmi spui.

Aș vrea să mă alinți din nou, ca altădată,
Să îmi zâmbești cu drag, cum o făceai demult,
Să mă mângâi, dorind, să nu fiu supărată,
Duios să-mi povestești, iar eu să te ascult.

Cât de frumos ar fi și mi-aș dori să fie,
În tihnă să mă-ntrebi de mine și de toți,
Să-ți văd ochii frumoși, lucind de bucurie,
Când mândră îți vorbesc, cu drag, de-ai mei nepoți.

Nu vreau ca să îți spun ce dor ne e de tine,
Tu ne privești de sus, știi totul despre noi,
Iar dacă ai putea, ca să ne fie bine,
Ai vrea să te întorci, o clipă, înapoi.

Atâta am vorbi, pe banca din grădină,
Sub vișinul bătrân, cu rodul pârguit,
Venind, să ne aduci o rază de lumină,
Doar un crâmpei de timp, desprins din Infinit.

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: