Dor de tine…
Hai, mamă, să mai stăm pe banca din grădină,
Sub vișinu-nroșit și greu, de rodul lui,
Din veșnicie, doar, o clipă să revină,
În care mi-aș dori atâtea să îmi spui.
Aș vrea să mă alinți din nou, ca altădată,
Să îmi zâmbești cu drag, cum o făceai demult,
Să mă mângâi, dorind, să nu fiu supărată,
Duios să-mi povestești, iar eu să te ascult.
Cât de frumos ar fi și mi-aș dori să fie,
În tihnă să mă-ntrebi de mine și de toți,
Să-ți văd ochii frumoși, lucind de bucurie,
Când mândră îți vorbesc, cu drag, de-ai mei nepoți.
Nu vreau ca să îți spun ce dor ne e de tine,
Tu ne privești de sus, știi totul despre noi,
Iar dacă ai putea, ca să ne fie bine,
Ai vrea să te întorci, o clipă, înapoi.
Atâta am vorbi, pe banca din grădină,
Sub vișinul bătrân, cu rodul pârguit,
Venind, să ne aduci o rază de lumină,
Doar un crâmpei de timp, desprins din Infinit.
Redactor șef Camelia Boț
