Concurs, poezia lunii, grup Zbor spre înălțimi

Bun găsit, dragii mei!

Cu toții știți că acest grup demarează un proiect ambițios, ce prevede o serie de poezii alese, care vor fi incluse într-o antologie cu același nume precum grupul. Am început cu poezia zilei, continuând cu poezia săptămânii, urmând cu poezia lunii și încheind proiectul cu poezia anului.
Azi, suntem în a opta lună, care trebuie să fie încununată și ea cu cea mai frumoasă poezie dintre cele patru poezii ale săptămânii.
Poezia de mai jos este cea câștigătoare.
Felicitări autoarei și mult succes pe mai departe!
Felicităm și pe ceilalți participanți, rugându-i să nu-și piardă speranța, mai sunt șase luni până la închiderea proiectului…

A mai rămas
~Cristina Ghindar Greuruș~

A mai rămas o umbră tristă
Din tot ce s-a numit iubire
Și nu știu, azi, de mai există
Un drum măreț spre fericire.

A mai rămas o amintire
Ce se va pierde în trecut
Și-n taină va pleca-n neștire
Pe un drum nou, necunoscut.

Miros tristețea de departe
Și milă mi-e acum de tine,
Doar visul mai îngână-n noapte
Tăcutele urări de bine.

Privesc cu ochii plânși și goi
O depărtare necuprinsă,
Prăpastia ce-i între noi
E-așa de mare și de-ntinsă!

Mă-mbrac în negru absolut
Să duc durerea mai departe.
Mi te-am dorit atât de mult!
Dar viață crudă ne desparte.

…………………………………….

Aștern tăcută pe hârtie
Gând istovit de așteptări
Și-aș vrea, această poezie,
S-ajungă peste mări și țări.

Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant
Coordonator – doamna Florentina Savu
Grup – Zbor spre înălţimi
08.02.2021/28.02.2021

Redactor, coordonator Camelia Boț

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: