Mihaela Avram

Lume bolnavă

Privesc în jur cum ninge cu fulgi de-nstrăinare,
Iar albul dintre noi devine tot mai mare.
Degeaba tot cerșim un zâmbet cald pe față,
Sub măștile întinse, tot chipul nostru îngheață.

Privesc cu întristare cum plânge un ochi de dor,
Cuvintele din noi se sting ușor și mor.
Degeaba tot cerșim o viață acum normală,
Căci fără de simțire, rămâne-o viață goală!

O singură lumină mai sper să ne unească:
E rugăciunea spusă în casă, fără mască.
Lui Dumnezeu îi cerem putere să ne dea,
Dar ura dintre noi, e boala cea mai grea!

Dor de primăvară

Ai apărut din dor de primăvară
Purtând pe umeri tacerile-nghețate
Și chiar luptând cu viscolul de-afară,
Tu ai crescut în fiecare noapte.

Acum privești spre lume cu mândrie
Din albul pur se naște-o altă viață.
Ce taina porți cu tine-n sihăstrie,
De te ivești curat, de dimineață?

Eu tot nu știu cum îți păstrezi veșmântul
Peste pământul răscolit de neputință
Și de te-ntreci cu ploaia și cu vântul,
Tu știi să crești frumos, prin suferință.

Cum primăvara vine să se-nchine,
Din ochii ei mai cade căte-o stea,
Și orice floare care după tine vine,
Va naște o biruință-n lupta grea.

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: