Trepte ~Liliana Răcătău~
Mai urc o treaptă și-ncă una,
Privesc în sus să nu mă clatin,
Mă prind de crengile de paltin
Să nu mă amețească luna.
Mai urc o treaptă către ceruri,
Nu simt vreo urmă de-ndoială,
Nici un tribut nu mă doboară,
Nici arșiță, nici foc, nici geruri.
Privesc spre sfere de albastru
În care liniștea vibrează,
Iubirea se întruchipează
În somnul dulce-al unui astru.
Mă rog ca timpul să nu moară
În zbuciumul ce mă trezește…
Când cerul se mai limpezește
Nici treptele să nu dispară!
Mai urc o treaptă către tine,
Sunt mai aproape c-o secundă,
Nici ploile nu mă inundă
Când pașii torc cărări divine.
Versuri și pictură
Liliana Răcătău
Din volumul „Un an de poezie”
Pictură disponibilă
Revelație
Când m-am trezit din liniștea adâncă
Stăteam cu capul rezemat de-o stâncă,
Cam rece și cu mușchi udat de brumă,
Dar mult mai bine decât jos, pe humă.
Vântul sufla cu buze răcorite
Flirtând cu frunzele ușor ciobite,
Foșnetul codrului hoțește se-nfrupta
Din elixirul care-l inspira.
Eram în lumea cea neprihănită
De care mă lăsasem ispitită,
Voiam să mă întorc la rădăcină
Împodobită-n rochii de rășină.
Puterea ce-o simțeam trecând prin oase,
Parcă venise ca să mă descoase,
Tăcerea zăvorâtă în desagă,
Acum o căutam și mi-era dragă!
Poteca necălcată de cuvinte
Mă cerceta în felul ei cuminte,
Primindu-mă în crengile stufoase,
În scorbura pădurii de foioase.
Versuri și pictură Liliana Răcătău
11 ianuarie 2021
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 