Camelia Boț

Floare de colț

Sunt o floare de colț
crescută-n vârf de munte
și vă spun în graiul dulce:
vântul nu mă rupe,
nici soarele nu mă seacă,
nici ploile nu mă îneacă,
vijelia, nu-mi alungă veselia,
rădăcinile din stâncă
nu mi le smulge, oricât mi-ar fi
durerea de adâncă.
Stau dreaptă în fața sorții
simțând timpul cum trece
prin ieslea vieții mele,
cum soarele mi se prinde
de plete și-n horă se pierde,
văd fluturi și păsări plutind
prin cântul lor rătăcind…
Câte nu văd într-o zi?!
Câte-ngrop în pământ
și câte nu las să piară-n vânt,
dar nu mă dezic de munte
cât am lumina pe frunte,
nici de-a mea singurătate,
e a mea sfântă cetate.
Zică lumea, ce-ar zice
dorul de ea nu mă frige,
chiar de numele mi l-or duce
peste mări și-n cele patru zări
io rămâi, aici, în graiu-mi dulce,
în vârf de munte…

31.03.2021
Camelia Boț

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: