Maria Poiană

VIS

Câteodată, mai așa, cam pe după miezul nopții
Când nesomnul mă îmbie să veghez asupra sorții,
Îi pun sufletului aripi și-i dau drumul să colinde,
Pe-unde candela iubirii, dorul, noaptea o aprinde.

Stelele clipesc alene. Luna-și scutură veștmântul.
Scânteieri de licurici luminează-ntreg pământul.
Și urmând drumul pe care-l luminează licuricii,
Ca-ntr-o filă de poveste, deslușesc glasul bunicii.

Firul glasului mă duce la căsuța cu cerdac.
Cu străjeri pe lângă poartă, tufe mari de liliac.
De jur împrejurul prispei, începând din pragul porții
Mi se unduiesc în cale pâlcuri de regina nopții.

Mă aplec ca-ntr-o părere și privesc pe geam sfioasă.
La lumina slab-a lămpii o zăresc. E-așa frumoasă!
Stă pe laviță si toarce dintr-un caier alb de lână.
În puterea nopții chipu-i pare-a fi un chip de zână.

Bat la geam. Ridică ochii și privește a uimire.
Fusul care-i scapă-n grabă, n-are timp să se deșire.
Îl ridică și mai trage înc-un fir din albul caier
Și-nvârtind de fus în noapte, cercuri desenează-n aer.

Dintr-odată, peste casă, o lumină se revarsă.
Luminând pe îndelete si grădina cea frumoasă.
În lumina nopții pale, din neant se las-o boare
Și, pân’ să clipesc o dată, totu-n jurul meu dispare .

A fost vis…? A fost aievea…? Sau a fost doar o nălucă…?
A fost vis. Și-l las cu noaptea printre stele să se ducă.
Doar așa mai pot să simt, că din drumu-i printre stele
Candelă îmi e în noapte, sufletul bunicii mele.

m.a. 27. 01. 2021 Northampton

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: