Am fost copac
de Petre Poștașu’
Am fost copac la marginea pădurii
Dar într-o zi, în foc m-au ars nebunii;
Din falnic arbore cu ramuri groase,
Nici lemn de-o cruce n-au voit să-mi lase.
Nu mi-au lăsat nici scândură de-o ușă,
M-au ars până ce m-au făcut cenușă;
Cu vântul să mă pribegesc în lume,
Să n-am și eu un loc al meu, anume.
Mă spală ploile, mă curge valea,
Mă pasc, cu iarba, caii-n toată calea,
Mă pierd, mă regăsesc străin și singur;
Măcar o bâtă să fi fost, de linguri…
Măcar că n-am fost coadă de secure,
Să dea nebunii iama în pădure;
Poate că eu am fost ales a arde,
Să țin nebunii, de păduri, departe.
Dar tot mai cred că vremea o să vină,
Când am s-ajung pământ la rădăcină,
La rădăcina ce-a scăpat arsurii,
Să cresc copac la marginea pădurii!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 