Ești biserica mea
de Petre Poștașu’
Mă poartă-ntr-una la tine gândul,
Ești o câmpie-nverzită, cu flori;
Adie vântul pe tot pământul
Și parcă-aș vrea lângă tine să mor.
Și-mi curge râul pletelor tale,
Pe valul lui să pornesc călător.
Prin pielea-ți albă, caldă și moale
Să-mi sting amorul, fior cu fior.
Ți-s ochii stele de noapte lungă,
Ce strălucesc până-aproape în zori;
Nici veșnicia n-o să-mi ajungă
Să te iubesc. Și mă tulbur de dor.
Că mă ucizi,privind cu blândețe.
Cu mângâieri mă ridici până-n cer
Și năpădit de-atâta noblețe,
Cad pe pământ,din visare și pier.
Și-apoi mă-nvie aura-ți sfântă,
Mă vindecă iar de inimă rea,
Inima, clopot, bate și cântă;
Ești templul meu,ești biserica mea.
Redactor șef Camelia Boț
