VRĂJIT DE MAREA TRECERE
Autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu
Când Ea nu e decât o lungă revărsare
a unui Tot cuprins de o magnetică vâltoare
a cerului căzut în mările-i astrale,
de faceri gem și-n Sine-nsângerează,
sub roți de car ceresc, bulboanele solare:
fluide căi de regăsiri în inelări barbare!
Sunt florile celeste, în mângâieri răpuse
sub trecerea ecvestrelor copite…
Cu tine plâng în pajiști de grație, bătute
spre exilarea lacrimilor reci, răpuse…
Și cântă în dureri și-n şiroiri, prelinse
pe faţa libertăţii fiecărei clipe… !
Iar tu, din trecere să îți oprești părinţii,
îți tot rechemi din hău cu rostul rugăciunii
pe locul lor știut, întru sfințirea bolții,
cu glasul orfic de bine-cuvântare,
din somnul lor adânc, din marea taină-a lumii
la revărsări de zori, din liniștiri, străbunii…
Din zborul tău vrăjit, pe calea tainei criste,
cu chip de clopot tras spre reînsuflețire,
condor cu aripile-ntinse spre lumești ispite-
lumina caldă -n vraja umbrii firii-,
arunci raze din bolți, cu semne de pruncie,
rămase-n rost substanța- rest al vieții ne-ncepute…!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 