TOATE-S TRISTE…
Toate-s triste, duse toate,
Ca șiraguri de cocori
Printre lumile-mi uitate
Ce m-au plâns adeseori;
Iar viața e mai sumbră
De pe cum era atunci
Când mă așezam la umbră
Sau când alergam prin lunci
Fiindcă tulburile gânduri
Cercuri răsucesc apuse
Murmure cioplite-n rânduri
Scrise, niciodată spuse!
Și din ele curge raiul
Peste inima mea seacă
Unde încă-ți aud graiul
Prin ecoul care pleacă…
Toate-s triste. Vechi porniri
Scârțâie ca un scrânciob
Și-ncet, mutele-amintiri,
Taie-n mine ca un ciorb!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 