Infinitul… şi-atât
Cu tălpile goale pe nisipul arzând
cerşeam infinitul,
infinitul şi-atât…
Cu braţe spre cer şi privirea prea sus,
căutam printre nori
seninul ascuns.
Cu vântul în plete mereu rătăcind
căutam şoapte trimise
de raiuri, prin timp…
Cu dorul din inimă mereu aş fi vrut
ca ultime fărâme de suflet
să prind.
Şi, dacă umerii mi s-au lăsat,
înseamnă că
la toate cerinţele, am renunţat…
-Marieta Coman-
drepturi de autor rezervate
foto : internet
Redactor șef Camelia Boț
