Mihaela Moisescu

Noi, nebunii cei lunatici
de Mihaela Moisescu

Stelele, copile blânde stau de veghe lângă lună,
Eu cu visuri prea flămânde simt cum orele se-adună.
Se rotesc în hora nopții și par carusel de doruri,
Orele sfidează sorții și aduc mister din ceruri.

Eu îmi sprijin oboseala pe un colț de lună albă
Și mă fac soră cu seara, îmi pun visele în salbă.
Și visez la noi, nebunii, cei îndrăgostiți de noapte,
Cei numiți copiii lunii care își vorbesc în șoapte!

Cei ce-și dăruiesc iubirea și nu vor nimic în schimb
Însă prețuiesc trăirea dăruită de destin.
Noi, nebunii cei lunatici care știu să scrie versuri
Uneori suntem simpatici însă vindem universuri.

Ațâțăm focuri tribale, în cuvinte punem patos,
Și-i aducem asanale zeului pe nume Eros.
Suntem veșnic atașați de o Calliope tandră
Și pășim înveșmântați în iubirea cea mai caldă.

Nimeni nu mai e ca noi, o iubim pe Polimnia
Și pornim chiar la război de ne rănești poezia.
Suntem lumii ca făclia care arde-n vis mocnit
Dăruim din poezia și din timpul ce-am trăit.

Thalia din cer surâde și ne scutură fiori,
Cerul mai că se aprinde când pășește ea pe nori
E de-ajuns doar o privire și simțim cum versul vine,
Strângem darul din iubire și-l trimitem către tine!

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: