Poesia zilei 5Iulie

Recurs
~Pande Ionut~

‘Nainte, o umbră îmi țese cărarea, Luna îi toarce lin firul,
Lumina își plimbă în raze culoarea, dorul îi stoarce tot mirul,
Ce straniu îmi cântă o pasăre rară, cheamă în mine iar duhul,
În ochii-mi de noapte năluce coboară, văzu-mi e Pentateúhul.

Pășit-am cu actul Genezei în oase, curge-n odăjdii Exodul,
Revăd Leviticul în iconostase, scrisă e lumea în codul
Lui Moise; toiagul îi crește în șarpe, cade-n ispită poporul,
Își freamătă Iadul triumful în harpe; plânge în mine decorul.

E noapte cu Lună și stele grămadă, glasuri din veci îmi răsună,
O umbră mă ține de mână și-nnoadă inimi căzute-n ruină,
Cu aripi de tină ușor mă înalță; altă, în Ceruri, o lume
Transpare, dispare, cu fior mă-ncalţă, albă lumină-i un nume

Cântat de arhangheli și îngeri și sfinții; hohot e-n sufletu-mi plânsul,
Îmi cad din țărână, în aripi, arginţii, ropot e Iadul sub Dânsul,
Mi-adună o lacrimă rostul; în vine-mi picură Iuda sărutul,
Hristoase, rămâne păcatul în mine, iată, sunt Surdul și Mutul!

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: