Gheorghe Apetroae

EXEGEZĂ: PETRE ȚUȚEA, UN METAFIZICIAN NELINIȘTIT
autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu

Petre Țuțea (1902 – 1991), licențiat al Facultății de Drept din Cluj și , încă de la vârsta de 23 de ani, doctor în drept, mai mult, cu preocupări redacționale de succes la importante publicații clujene, precum ” Patria” și ”Chemarea”, iar din anul 1930, redactor la periodicile bucureștene ”Cuvântul” și revista ”Stânga”, redactate împreună cu avocatul și omul de cultură Petre Pandrea, precum și la ”Vremea” cu articole filosofice, deținea, încă de la vârsta de 28 de ani, un statut filosofic consolidat în Bucureștiul antebelic…
Mai mult, urmând studii econmice superioare, Petre Țuțea se implică existential și cu un deosebit succes în problematica economică a socialul românesc. După mai mulți ani de detenție politică comunistă pentru condiția sa de militant anticomunist, filosoful ne apare sub pseudonim, începând din anul 1964, cu o serie de eseuri filosofice și artistice la revista ”Familia”, din care se exemplifică: ”Mircea Eliade – profil filosofic”; ”Aristotel și arta”, iar la revista ”Viața Românească” cu eseul ” O întâlnire cu Brâncuși”…
Se deduce, din toate acestea, contribuția majoră a domnului P. Țuțea pe tărâmul filosofic și cel artistic. Din studiile sale epistemologice asupra cunoașterii, gândirii generale și sofiste asupra categoriilor ontologice și asupra stilisticii și sistemelor logice globale, a evidențelor ființial axiologice se degajă, din toate aceste preocupări livrești, anvergura sa intelectuală și poziția consolidată de existențialist axiomatic și de metafizician, în special prin abordarea antropologiei creștine mesianice, cu hăruire liturgică asupra religiilor lumii prin Mircea Eleade…
Petre Țuțea este printre puținii filosofi români care reușesc șă conștientizeaze limitele cunoașterii umane, între sacru și profan. Este un cognoscibil asupra lumii sensibile – în etape, căreia îi transcende imposibilitatea de cunoaștere a adevărului și a adevărului absolut și, de aceea, apelează frecvent la prezența divină, la revelație, la o metafizică a creației, în sensul ontologic universal și sentențial divin…
A fost un filosof de prestigiu în cunoașterea aletheică și convențional metafizică, un symbol de conștiință națională… Vulcanic, cu viziuni transcendente ”in sacrum” și în absolutul revelat, P. Țuțea se identifică cu intelectualul român providențial și nu ùn ” țăran imperial”, așa cum încerca să-l caracterizeze emfatic și vanitos, în stilu-i cunoscut , Andrei Pleșu…
Personalitate savantă, cu geniul românesc prin adâncimnile și înălțimile de înțelegere fenomenologică și de cuprindere ontolgică revelată a universalului, el și-a înscris geniul în variile registre filosofice și literare românești de princeps ale secolului 20.
P. Țuțea a depășit profesional tot ce a fost oportunism în filosofia idealismului irațional din cultura românească, și nu numai, mișcându-se facil și ingenu reflexiv în cadrul edenic categorial al revelației, al sacralității transcendente și în cel al sublimului… El nu poate fi un rob al mitului și al magicului în dimensiuni platonice în participația la lumea ideilor (c. Fedru) din care s-a generat și religia cristică, fiind, prin definiția specialității sale, un pragmatic, un idol al realului, al necesității și utilului, susținut, desigur, de asocierea analitică cu metafizica nemistică a lui Bacon (cit, de P.Țuțea, din Ried, Goblod) …
Viziunea sa largă asupra universalului și divagațiile sale în exerciții metafizice au fost determinate de cunoștințele sale ideatice docte, de cele juridice și economice aureolate printr-o vastă cultură, nu la îndemâna altora, dar care ” in summum” l-au determinat să conștientizeze pithagoreic limitele percepției umane asupra universalului, să recepteze logic și ritualic limitele senzoriale și inteligibile ale variilor entivi umani și a formelor din universal, apelând, în contraponderea acestor limite la o existență dialectică ” dincolo”, aparținătoare în devenire numai universalului revelat ( D. Hume).
Nu a fost un mistic, deși prin gnosisul său, prin analizele axiologice in factum și in fatum, vorbind despre Mircea Eliade, cel abordat în eseistica sa, are o viziune religioasă creștin-ortodoxă, ritualică și a lucrat cu esențele spirituale ale realului în adevăr din afara dogmaticii transcendente, printr-o interpretare convențională a raționalismului cartezian, din care el abstrage utilul baconian…
Fără a-l coborî pe Eliade în ” Profan” de pe climaxul istoric al mitului și al misterelor sacre din Eleusis, acceptându-i din hermeneutica culturii și religiilor, din perspectiva fenomenologică, doar metafizica invarianțelor arhetipale ale misterelor (L. Blaga)…P. Țuțea abordează cunoașterea numai ca revelație în transcendența dogmatică care emerge ciclic, ireductibil în eternitatea întoarcerii, veșnicia într-o o dialectică a sacrului și a profanului, spre ieșirea din orizontul misterului, spre faptul real (Goethe, Gilson)…
Nu a fost un dialectician, vorbind de idealismul obiectiv aristotelic și cel hegelian, cât și de concretul opac al necesității teylorice ”in ille tempore”, lăsând, astfel, deschise căile multiplicității ontice, acele grile existențiale apofantice, atât spre perathos cât și spre apeyronic, ca limite și nelimite pitagoreice în itinerariile sale prin ființarea parmenidică și în accesarea unității monist-eidice, monist- platonice din iraționalismul personalist și intuiționismul bergsonian, cu depășirea în orizonturile siderale ale lucifericului și ale cosmicității a misterelor –a tainelor sacrului decelate de instanța divină, de o ieșire blagiană din orizontul acestora…
Nu a fost un socratean, dar a practicat dialogul ”in itum” și maieutica prin interpretări și răspunsuri docte asupra absolutului diferențial leibnizian, iar prin discurs și prin textul scris a străpuns, în iureș, stavila hermeneuticii din registrul epistemologiei cognoscibilului, reliefând existența în adevărul dublu și cuantificând metafizic adevărul absolut în revelații, concomitent cu implicarea în problematica filosofică a fenomenelor literar-artistice cu rangul universalității.
Petre Țuțea a contribuit savant, din plin, cu înscrisuri de principii existențiale în registrul paradigmelor revelației, cu reflexii de sentințe asupra categoriilor armonice, asupra diferențialelor divine ale simetriilor leibniziene, asupra atemporalității perfecțiunii și ieșirii din timp, în forme și din forme și din spațialitate, asupra adevărului teofanic, trinitar și teandric, asupra absolutului și binelui suprem, ca dominante ale misticului și ale ritualului misterelor trăite nemijlocit pe tractele apeyronice ale ontologicului uman….
P. Țuțea nu este un compteanist sociologist, nici un senzualist metafizic lockean, nici humean prin revelația limitelor cunoașterii intelective și nici husserllean sciientist cu deschideri fenomenologice pozitiviste spre existențialismul nihilist german ( Heidegger), și nici un intuitionist bergsonian, dar a pătruns sensibilul fenomenologic, ajungând la spiritualitatea materiei și a lucrului in itu și aceasta numai decelând esențe părți, formele quadrate, transcenderea-sacralitatea revelată prin varii mijloace de instanța divină și numai pentru scopurile de ordine universal posibile…
El, nu este un ateu , dimpotrivă , un hermeneut mistic, și a sacralizat aporetic monismul și personalismul tomasicaquinic, adoptând dogmatica transcendentă a misterelor prin găsirea de soluții carteziene numai pentru explicarea sacralității revelate, intuiției, aletheicului în sincroniile și diacroniile ontologice, prin efectele afirmației, negației și negării negației în dialectica universalității ontologice și a cognoscibilității, dar nu a intuit istoricul, nici prezentul influențelor retrograde ale magicului, misticului și misterului promovate și astăzi, cum le releva și Mircea Eliade, religii ce rodesc în pansubculturalul maselor amorfe, ignorante cu nivelul lor de trăire sub orizont, a ritualului mistic, de raportare spirituală al acestora prin credința lor în dogmatica religiilor promovate de ierarhiile preoțești liturgice, tot mai incisive și cu arogări plenipotente de conservare a condiției subculturale a categoriilor chiar și cristice sau de alte religii…
De aceea, pe enciclopedistul Petre Țuțea, ca filosof și mare orator, un mare estet al cuvântului scris și vorbit, un credincios ierarh dar și un laic prin conceptul de respingere a monodimensionării imanentiste personaliste a existenței în cadrul natural și promovării realului, prin conceptul de util, pentru numai și aceste motive, îmi place și prefer să-l consider ” un metafizician neliniștit”, un kantean prin raționalitatea sa gnomică și ontologică, un patriarh al filosofiei cristiane, așa cum pe fălticeneanul, de unde mă trag, acad. prof. Ion Irimescu, într-o ecuație de echivalență valorică, îl consideră mediile artistice ” patriarhul sculpturii românești”.
Și, pentru că marele enciclopedist român a suferit de sacralitate și nu s-a stins de adâncirea în thanathos prin sacrilegiul existenței sale, spre mântuire, ci a primit și a sorbit, așa cum bine știut, își sorbea și scriitorul poet Radu Selejan, din acelaș potir, picătura de Dumnezeire și Nemurirea, licori apollinice obținute de Patriarhul Filosof Petre Țuțea în viața sa pământeană, mult înaintea altora…
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: