Tăcerea
Limba e izvorul, mereu din el țâșnește
Cuvântul, fiind balsam sublim, vindecător,
Dar și cuvânt amar, care mereu rănește
În inimi disperate, în chip sfâșietor!
O vorbă înțeleaptă pe toți azi ne îmbie
Și ne învață cum putem gusta tăcerea,
Căci uneori ea este precum o alifie
Ce vindecă o rană…și dulce e ca mierea!
„A ști să taci, adesea e culmea-nțelepciunii”,
E muzica cerească în ritm de măiestrie,
Și nu e nicidecum un semn al slăbiciunii,
E ca o haină scumpă, țesută-n broderie!
Tăcerea este graiul care răspândește
Parfumul absorbit în marea de răbdare
Și-o inimă-nțeleaptă, aceasta plămădește,
Un caracter integru, tezaur, o valoare!
Tăcerea este scutul ce apără conștiința,
Stingând multe săgeți mânjite de otravă,
Cu pace și blândețe încununează ființa
Și dovedește-ntruna că e o voce bravă!
Putnic Gherghina-Maria
Drepturi de autor rezervate
31.07.2021
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 