DESTINE
~VIO STERIAN~
De fapt, abia acum mi-e simplu întelesul…
De când lacrima ta îmi umblă pe sub piele,
Veacuri întregi și-au scris în clipa ta demersul
Și-mi ești frumoasă-n ie albă printre iele.
Și-apoi, e drept, de-o bună vreme, te-mbrac în dor
De când mi-ai strâns în brațe destinul la răscruci,
Te-adun în palme noaptea, un nesătul fior,
Mă-mbată de iubire buzele tale dulci.
O mare de albastru te-adun în ochiul meu
Și-un nor de curcubeie în palma mea te știu,
Mi te-a umplut de crezul iubirii Dumnezeu,
Iar toamna vieții te-adună-n mine verde viu.
Mă-ntreb cum aș putea să pot privi amurgul
Fără-mbrățișarea ta, în noaptea de virtuți,
În care Paradis să-mi ardă-n pace rugul
Dacă-n flacăra vieții scânteia nu mi-o-mprumuți?
În palme, te adun, sâmbure de lumină,
În vene-mi curgi cărarea, prin zgomotul lumesc,
O nesfârșită primăvară mi te-nchină
Eternul dintr-o clipă ce-n tine o zidesc.
Redactor șef Camelia Boț
