Un strigăt
de Petre Poștașu’
Tu, mamă, ți-ai născut copiii cruzi,
De parcă te-ar fi răsplătit dușmanii!
Privește-i, mamă, dacă mă auzi,
Să-i vezi cum trec prin lumea asta, stranii…
Tu n-ai știut în brațe cât să-i ții
Și le-ai lăsat prin vene sânge rece
Căci când se văd, ei par a nu se ști
Și-atât de grabnic caută să plece!
Tu, mamă, ți-ai născut copiii proști,
Orgolioşi si care mai de care;
Privește-i dacă îi mai recunoști
Și se mai văd de-atâta-nfumurare!
Tu n-ai știut la vreme să-i oprești
Și i-ai lăsat să vânture prin lume,
Să nu-şi dea unul către altul vești,
De parcă asta ai fi vrut anume!
Tu, mamă, ți-ai născut copiii reci
Ori nu le-ai dat tainul de iubire;
Adună-i mamă, nu-i lăsa pe veci
Străini prin lume ca să se înşire!
Astfel de vorbe deznoda în gând
Un frate-al nimănui, de bună seamă,
Cu fruntea-ngreunată așteptând
O mângâiere și-un sărut de mamă…
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 